miercuri, 22 iulie 2015

Voluntari pentru "Multumesc"

Suntem in vacanta si ne bucuram de binecuvantarea zilelor calde care aduc cu ele evenimente minunate in cel mai frumos oras din tara, Brasov. La ora amiezei Piata Sfatului este toropita de soarele ce arde fara mila facand oamenii sa caute umbrele, locuri cu aer conditionat, tot ce le-ar putea oferi o doza de confort. Mai retrasi din multimea standurilor cu oferte de carte si muzica, ii zaresc pe ei, inimosii voluntari care au ales sa fie aici pentru a ca au simtit ca pot face bine pentru cei in nevoi, oferindu-le celor ce se perinda prin piata flyere in care este prezentata Fundatia „ Bucuria Darului” si cantina „ Multumesc”. Ma opresc pentru ca imi sunt dragi voluntarii, si pe masuta de la „ standul” lor vad si oferta de obiecte hand-made: semne de carte, bratari, lucrate cu multa daruire si speranta ca prin vanzarea lor se va putea aduce un plus de ajutor pentru hrana celor peste 300 de persoane pe care fundatia prin intermediul cantinei”Multumesc” le sustine si indruma.


Parte dintre obiecte sunt lucrate cu cei mai indemanatici beneficiari insa cele mai multe sunt lucrate de ei, de voluntarii tineri care-si pentrec zile din vacanta lucrand si oferind plus-valoare societatii civile. Aleg sa aflu mai multe de la ei si ii rog sa-mi povesteasca despre prezenta lor acolo in aceasta perioada. Un tanar mai curajos se ofera sa-mi povesteasca pe cand colegele lui au grija sa povesteasca cu trecatorii care curiosi se opresc sa arunce o privire asupra obiectelor de pe masa puse la vanzare si daca mai au timp sau bunavointa le asculta si pe fete cum povestesc despre misiunea cantinei „ Multumesc”. Marius Baiesu, tanarul voluntar imi povesteste despre Fundatia „Bucuria Darului” care a fost infiintata in anul 2013 avand ca proiect de suflet cantina „ Multumesc” care intre timp a ajuns sa deserveasca mai mult de 300 de persoane cu venituri modeste sau pentru care viata nu a insemnat altceva decat umilinta, pierderi si deznadejde. Acest proiect sta sub semnul credintei si al discretiei si tocmai de aceea reusesc sa faca fata cerintelor tot mai mari si dureroase, de cele mai multe ori. Pe langa hrana fizica pe care o primesc semenii nostri mai putin norocosi, primesc si hrana spirituala. Cand spun hrana spirituala nu ma refer la o conditionare a unui anumit rit religios sau indoctrinare ci pur si simplu sunt ascultati, indrumati dar mai mult de atat, respectati pentru ceea ce sunt, oameni ca si noi!

Pentru persoanele care figureaza in evidenta fundatiei si nu se pot deplasa, pranzul este dus acasa astfel incat hrana ajunge calda si proaspata pentru a bucura trupul si sufletul omului flamand.

Bucuria darului este si mai mare cand acesti oameni se pot ingriji si bucura de un dus cu tot ceea ce este necesar, de o masina de spalat si uscat care le curata hainele si le usuca si de o persoana dispusa sa le asculte bucuriile, necazurile, cererile dar in acelasi timp sa-i indrume si impreuna sa gaseasca solutii pentru mai bine. Parte dintre acestia mai reusesc fiind ajutati si consiliati pentru cautarea unui loc de munca pe masura abilitatilor si priceperilor si devin modele de succes pentru ceilalti beneficiari. Toate aceste daruri pot exista numai prin bunavointa noastra a celor ce intelegem necazul chiar daca nu am trecut prin el, a celor ce pot renunta la un pachet de tigari pentru a oferi mai mult decat un pranz pentru un om.

L-am intrebat pe Marius de ce a ales sa fie voluntar mai ales acum pe vacanta si raspunsul lui a fost: „pentru ca, in primul rand sunt crestin si familia ma sustine si in al doi-lea rand pentru ca imi place sa ajut si sa vad oamenii fericiti”. Spune ca pentru inceput, le-a fost mai greu sa iasa in strada si sa imparta flyere, sa le vorbeasca oamenilor grabiti sau prinsi cu treburi despre alti oameni cu alte treburi dar pentru ca au avut raspunsuri si reactii pozitive au continuat sa mearga mai departe cu bucurie si curaj.

Stiu ca in orasul nostru sunt multi oameni care doresc sa faca binele dar nu stiu unde sa se indrepte. Orice forma de ajutor este binevenita incepand de la alimente, haine si incaltaminte si pana la plata unui pranz pentru o zi sau mai multe pentru o persoana. Mi-am luat la revedere de la voluntari si in drumul catre casa ma gandeam sa va sriu si voua oameni minunati sa va indemn sa traiti bucuria darului, bucuria de a fi de folos si ajutor si de a aduce un dram de alinare unei societati bolnave de indiferenta. Nu uitati, cantina „Multumesc” este locul in care multe suflete gasesc o masa calda, buna si sanatoasa care pentru cateva ore le face viata mai buna, si locul in care TU, EU, NOI suntem asteptati sa daruim.



mai multe despre FUNDATIA "BUCURIA DARULUI"

vineri, 3 iulie 2015

Mesaj catre tine ROMANIE si catre tine domnule Depontat Bogdan Diaconu !


„Narator: Mesaj pentru Europa:

Cheloo:
Nu suntem ciori, nu stăm în corturi,
Facem eforturi să ne elevăm
Și nu cântăm pe străzi în Viena la acordeon.
Noi nu cerșim cu handicapul la vedere să facem avere
și nu ghicim viitorul în palmă în dughene mizere.

Ombladon:
Noi nu purtăm fuste-nflorate și nu furăm din buzunare,
Nu emigrăm în Suedia cu 7 copii să ne dați ajutoare.
Dați vina pe noi din Berlin în Pamplona de-mi sare voma -
Mânca-mi-ați p*la n-o ăa găsiți un român în rulote la Roma.”


   
  Imi fac cruce de trei ori, ma perplexez si ma infurii citind comentariile patri(h)otilor care vor duce Romania pe culmile civilizatiei dupa ce se va aproba Legea Mileniului III, schimbarea unei denumiri anume, ca obrazul tarii mele sa nu mai fie patat ci curat ca steaua din cer ca roua de pe pamant! (face parte dintr-un descantec tiganesc!)
  Si daca patriotii au dreptul sa se bage sub fusta mea inflorata sa-mi numere copiii, mi-am asumat si eu dreptul la replica pentru ca Da, sunt o Tiganca imputita care port fuste inflorate, am vazut cateva tari din Europa, mi-am tocit coatele prin scoli si universitati si am fost nevoita uneori sa aud si sa ascult aberatiile unor romani „ gadje”, sa suport colegi romani de cea mai joasa speta si sa ascult band-uri de frustrati cu scula mica, care canta cu gura plina de carne si sunt destul de cotati pe piata consumatorilor de carne vie. Sunt o Tiganca ca multe altele si imi iubesc tara pentru ca sunt cetatean roman fie ca mi se spune rrom sau tigan, imi iubesc pamantul pe care-l calc si pastrez imaginea dascalilor si a oamenilor care mi-au influentat viata la loc de cinste in inima mea.
  Si revenind la de ce ma crucesc eu de dimineata, hai sa va povestesc. Nu vreau sa absolv pe nimeni de vina, nu voi vorbi despre istoria noastra trista si sangeroasa, nu voi vorbi despre camerele de gazare si Bug unde multi dintre ai mei s-au pierdut, nu voi vorbi nici despre tigani ilustri care au adus glorie si cinste Romaniei, nu minunatilor, voi vorbi despre noi si voi.
   Daca voi credeti ca schimbandu-ne denumirea veti schimba cursul istoriei si viitorul tarii, sunteti intr-o directie gresita de la bun inceput. Motivul acestei campanii este pistol cu apa pentru fraieri, pentru a abate atentia de la adevar si mai ales pentru a ne pune talpa noua Tiganilor in tot ceea ce facem pentru a imbunatati(observati, nu spun a schimba) perceptia asupra noastra. Pentru ca, in ultimii ani incepe sa se formeze o elita a intelectualilor rromi care sta in umbra si nu se bate cu caramida in teasta, tineri tot mai multi incep sa puna pret pe educatie, femei rrome care aduc plusvaloare imaginii tarii si chiar fac fapte minunate acolo unde sunt, dar voi nu aveti puterea de a vedea si partea frumoasa a unei convietuiri armonioase . Nici mie nu-mi sunt placuti vederii cersetorii care vandalizeaza si agreseaza vizual o Europa , nici mie nu-mi plac hotii sau mai bine spus gainarii, nici mie nu-mi place mizeria pe care o lasa in urma lor dar cand semeni furtuna, furtuna culegi.
    Ca tiganca cu fuste colorate ce am calatorit prin Europa, am vazut si cersetori gadjei, si tigani, si de toate natiile, mai putin am vazut prostituate tiganci si homosexuali (nu ca as avea ceva cu ei), am vazut retele organizate de ciorditori, baieti frumosi, imbracati shic si geluiti ,gadjei de altfel, am vazut traficanti de carne vie, si tigani si gadjei facand parteneriate .
     Ca profesor si mentor, in tara mea, am intalnit gadjei care lovesc din te miri ce copiii, de la ingrijitioare si pana la director, invatatoare care plecau acasa cu „ cornul si laptele in geanta”, doctori care negociau o apendicita ca la macelarie „ 200 operatie, adica mie, 100 anestezista si cate 15 lei la asistentele din reanimare”, am intalnit patroni care mi-au spus” ne pare rau, nu angajam tigani’, am lucrat cu copiii care au fost maltratati de mama sau tata, agresati sexual de tata vitreg, si inca alte multe dureri. Toate acestea insa m-au determinat sa merg inainte si sa las in urma otrava aceste uri care distruge.
   Dar cel mai mult am vazut in acest an...scandaluri politice, evaziuni fiscale, inselaciuni, circ pe paine in mas media, frustrati cu scula mica ce canta mestecandu-si carnea. Am auzit si vorbe misto de la unii de fac proiecte pentru rromi si chiar am lucrat pe aceste proiecte. Banii se duc pe hoteluri, „intalniri de lucru”, formatori de cacat platiti cu bani grei, lectori de cea mai joasa speta si in rest minciuni. La sfarsit tiganul/ tiganca se alege cu o hartie de „ acreditare” care vine peste 18/ 20 luni si uite asa se imbogatesc multi dintre voi, pentru ca sug de la noi. Am mai intalnit gadjei pe locurile noastre speciale din licee si facultati care au platit cu bani grei o adeverinta si cel ce a eliberat-o a fost constrans de „un sef” sa o faca.
   Nu ma plang, sa nu credeti asta, ma straduiesc sa va spun ca proverbul cu barna inca mai functioneaza si creeaza victime colaterale de care politicieni de tinichea se folosesc cu succes ca si acum. Si ca sa inchei, il intreb pe domnul  DEPONTAT  Bogdan Diaconu ce proiect de lege propus de domnia sa a mai fost aprobat?  Ce atitudine a luat in privinta femeilor care muncesc in confectii pe bani de nimic , care sunt sclave in tara lor pentru 800 lei ? Dar in privinta profesorilor care sunt platiti mai naspa ca un instalator? Dar pentru copiii bolnavi ce putrezesc prin spitale sau asteapta sa fie adoptati? Dar pentru colegii lui pentru care cred ca DNA-ul risca sa faca hernie de disc de la atata ridicatura, mai ales in ultimul an? Ce ai facut ca Apa sa nu fie lux? Ce ai facut pentru soferii care se plang de craterele din „ autostrazi”? Ti-ai intrebat colegii ?
Ca de obicei, clasa politica romaneasca se ghideaza conform principiului ca romanii iau hotarari sub imperiul emotiilor si mai mult de atat ca sunt multi si prosti, mai multi decat tiganii care au iesit sub 700.000 in ciuda faptului ca voi sustineti ca sunt milioane de tigani care fac Romania de ras.
Daca voi credeti ca nu veti mai fi confundati, va respect crezul si eu de dragul tarii mele Romania, accept sa mi se spuna Tiganca, pentru ca da, port fuste cu flori, am doi copiii ca soarele, un barbat gadjo, sunt profesor, mentor, trainer, mediator, vorbesc 4 limbi straine, educ copiii vostri nu ii bag in sac si nici nu-i vand, (a facut-o statul roman demult). Da bravi Romani, refuz sa mi se mai spuna rrom, pentru ca voi ,bautorilor, iubiti sa consumati in bodegi infecte o cinzeaca de „ transpiratie de tigan”, asta cand nu va da mana de  "balantines”.
    Renunt cu toata dragostea pe care o am pentru prietenii mei, pentru profesorii mei iubiti, pentru lautarii care imi fac inima sa tresalte si sa-mi vad vecinul ( de altfel ungur) cu alti ochi, sa-l iubesc si sa-l respect pentru ca este” bozgor”, de dragul jidanilor despre care am citit multe comentarii ca sunt ca noi peste tot in lume si inferiori rasei umane, din iubire pentru ei si pentru toata contributia lor la binele umanitatii, renunt oficial sa mi se mai spuna Rrom.
Renunt sa mi se mai spuna rrom de dragul sasilor care v-au facut renumiti prin valoarea de patrimoniu cultural-arhitecturala, pentru lipovenii si minunata lor ciorba de peste!
Renunt si ma rog pentru TINE MAICA ROMANIE, sa fii preaslavita si incununata de oameni destoinici dupa ce noi ne vom numi TIGANI !
 P.S. Pana la aprobarea legii, am folosit in loc de roman cuvantul „ gadzo” ( strain de etnia roma), nu de alta, doar asa sa nu se mai confundeze nimeni cu nimeni !


duminică, 21 iunie 2015

Culca-te ca sun la tigani sa vina sa te ia!

   In sfarsit liniste! Dupa o dimineata agitata mai mult decat alte dimineti de pana acum, ma bucur in sfarsit de linistea din grupa, mai ales ca peste cateva ceasuri va incepe si serbarea si mai am ceva de pregatit.Am lucrat, ne-am jucat, am mancat si acum i-am pregatit de somnul mult asteptat de amiaza. Multi au adormit imbratisandu-si jucariile preferate si avand poate in minte poeziile pentru serbare dar cum este si normal sa fie, mai sunt si " disturbatori" care fie ca au mancat prea multa supa si nu pot adormi sau au mai multa energie decat ceilalti si mai au nevoie de ceva vreme pana la somn.
www.copilul.ro


   Am nevoie de ajutor si o chem pe doamna ingrijitoare, o femeie pe care copiii o iubesc si care-si face treaba cu multa constiinciozitate. Imi place si am lucrat frumos impreuna in toata aceasta perioada, este o colega cu suflet mare si bun. Ma opresc din lucru si imi arunc privirea peste patuturile in care se odihnesc abia respirand, bucatele mici de licurici care au adus sclipire de fericire si intelepciune in viata mea. Ma napadesc amintirile primelor zile si simt cum inima mi se strange si ma sugruma plansul. Au crescut si stralucirea lor este tot mai puternica, pot zbura sa imprastie iubire si bine in aceasta lume minunata inca. Stiu a spune cine sunt si ce vor, stiu sa cante si sa spuna poezii, sa inventeze povesti nepovestite inca, si mai mult de atat. stiu ca sunt iubiti si apreciati. Sunt Licuricii nostri, copiii din grupa mica-mica, care s-au lepadat de pampers si suzete si acum folosesc cu usurinta creioanele colorate si acuarelele.

   Sssssst, cineva nu doarme inca! Este papusa blonda si carliontata care in primele doua saptamani devenise tatuaj pe bratele mele. A mancat multa supa si nu poate adormi. Deodata aud :"culca-te ca sun la tigani sa vina sa te ia!". Am impresia ca nu am auzit bine, si ma rup din reveria in care imi era placut sa fiu mai devreme. " Culca-te, ca sun la tigani sa vina sa te ia!" se aude repetitiv si dureros pentru mine. Mai auzisem si cu alte ocazii amenintari de genul si am atras atentia in mod elegant ca nu doresc sa-mi cresc copiii din grupa sub aceste amenintari si mai ales ca apartenenta mea etnica era bine stiuta in gradinita. " Nu-ti mai consuma minutele ca sunt aici nu am plecat nicaieri!" Vadit incurcata, doamna a incercat sa dreaga busuiocul spunand: " vai doamna Alina, da nu tu, ziceam de aia ce aduna de la gunoaie! Nu mai spuneti asa ca nu sunteti, nici macar nu aratati!" Ce sa arat? cu degetul? 
Am fost furioasa dar gandul la serbarea ce urma sa inceapa m-a linistit dar undeva in inima mea se deschisese o rana mai veche.

   Avem pretentia sa ne bucuram de generatii ce vin din urma, mai deschise la minte si cu inima destupata de rautate, ne place sa vorbim de toleranta, incluziune, sa ne lovim cu caramida ipocriziei in piept strigand: "eu nu am nimic cu tiganii, am fost la ei in casa, am prieteni tigani!" dar imprimam in inimile plapande si curate mizeria ce vine din frustrarile noastre. Ii ferim si separam de "lumi necunoscute lor" crezand ca-i facem mai buni dar nu facem altceva decat sa-i crestem otraviti cu prejudecati si stereotipii. Le umplem "ghiozdanele inimii" cu un balast ce va atarna greu si fara sens in mintea lor.

   Eu, voi continua sa spun cine sunt, imi voi face treaba cum stiu eu mai bine si stiu ca si Dumnezeu isi va face partea lui, dar tu, ce vei face?

   Spune-le copiilor vorbe frumoase atunci cand merg la somn si somnul lor va fi lin si viata mai frumoasa. A trecut vremea cand tiganii umblau cu sacul prin mintile voastre si va luau ce era mai bun, constiinta.

   Saditi in ei samanta iubirii si viata va fi o bucurie pentru voi dar si pentru noi!

joi, 18 iunie 2015

Cu mic cu mare azi avem serbare!

   Emotii, emotii ,emotii! Sentimente ale asumarii unei meniri sau responsabilitati fata de oamenii din jurul meu. Un an in urma treceam prin emotiile unui examen de licenta care urma sa marcheze un nou inceput din viata mea. Astazi se incheie un prim sezon ca educator si sunt surprinsa sa descoper ca eu marea vorbareata nu-mi pot gasi cuvintele sa pot spune ce simt in fata Mariei sale Copilul care a crescut odata cu mine, dar mult mai mult decat mine, care s-a transformat cu o repeziciune uluitoare atragandu-mi atentia ca nu am voie sa ma opresc din a intelege si a cerceta cum stau treburile in Imparatia Copilariei.

   Dincolo de programe, planificari, evaluari, dincolo de zambete si imbratisari, dincolo de fiecare zi petrecuta alaturi de ei sta Educatorul ...om si el, limitat de propriile-i temeri, convingeri si de sentimente dar hranindu-se cu iubire; iubire pentru meseria lui, iubire pentru oameni si iubire pentru ghemotoacele de viata care-i umple fiecare zi.

   Inaintea suferintelor mele, de fiecare data am pus „tragediile lor”,si indiferent cat de tare ma macinau durerile trebuia sa le uit pentru ca ea sau el tocmai s-a lovit la un degetel sau” il doare capul de atata treaba” sau „burtica”. Si totusi ca fiecare om, ba eu chiar mai mult am de luptat cu dureri si stari care incearca sa ma rapeasca din Imparatia lor. Imbratisarile lor sincere si pline de energie, sau maigaierile micilor manute imi dau putere sa ascund suferinta fizica sau psihica. A trecut un an, plin, in care am trait fiecare zi la intensitate maxima avand parte de cele mai frumoase experiente, de la tumbe pana la cucuie, suzete si picioruse inodate pana la sporovaieli necontenite. Un an in care am invatat cu cei mai buni lectori specialisti in dialecte neintelese celor ce stau departe de Imparatia Copilariei.

   Ma simt binecuvantata ca am avut ocazia de a intalni Parinti de copii si nu doar parinti, oameni de actiune carora le-a pasat de fiecare zi. Si cum toate lucrurile bune se fac in echipa, de data asta chiar am fost o norocoasa, jumatatea mea este o femeie extraordinara prin blandetea si creativitatea ei. Am petrecut impreuna zile in care ne-am ingrijorat, bucurat sau enervat, intr-un cuvant am empatizat. Am fost impreuna in aceiasi poveste fara personaje principale.
Sunt recunoscatoare pentru fiecare zi de har, experiente si oameni minunati!

N-ati vazut soponera mea?

   Ma uit la fata ei si primul gand care-mi trece prin cap este ca ceva nu este in regula cu ea. Poate are dureri imi zic sau are nevoie urgent de ceva. Ma apropii usor de patul ei si o intreb daca ii pot fi de ajutor. Ma priveste si-mi face semn catre vizitatorii celeilalte bolnave de langa patul fetei mele. Nu inteleg ce vrea sa insemne si ii fac semn ca nu-mi dau seama. Ea este din ce in ce mai iritata si imi face semn discret cu mana invinetita de la acele perfuziilor catre vizitatorii din salon. Am inteles, cred ca o deranjeaza si ii dau dreptate intr-un fel facandu-i semn a intelegere. Se ridica incet dar sigur in capul oaselor si intervine in discutiile vizitatorilor care oricum nu o inteleg pentru ca vorbeste incet dar din politete se straduiesc sa-i raspunda atat cat pricep ei. 


   Au venit sa-si viziteze batrana mama si asa cum obisnuiesc au venit cu mic cu mare sa se asigure ca mama lor bolnava si batrana este in afara oricarui pericol. Sunt linistiti si tematori sa nu deranjeze si isi tot cer scuze dar nici nu se indura sa plece de langa batrana mai ales ca au venit de la distanta. O ajuta sa se hraneasca, o sucesc pe toate partile, ii impletesc parul lung si incaruntit si mai mult de atat ii vorbesc cu foarte mult respect si dragoste. Din cand in cand ii aud cum o compatimesc pe fiica mea care vomita din 3 in 3 minute si nu stiu cum sa se fereasca mai repede din calea ei in drumul catre baie. Una dintre femei ma intreaba daca suntem colege sau surori. O privesc zambind si ii spun ca sunt mama ei si imediat ii vad expresia fetei trecand de la compatimire la uimire si admiratie dupa care le spune celorlalti ca sunt mama fetei. Sunt imbracati ingrijit cu straie de parca ar fi sarbatoare si inima mi se strange de dorul mamei cand ii vad cum ii cuprind batranei fata in palme si o saruta zgomotos. Batrana mama se enerveaza si se simte sufocata de atata atentie si ii alunga afara din salon ca este foarte cald. Baietii o asculta fara sa cracneasca si in cea mai mare liniste parasesc salonul. Ramane numai nora si cuscra ce stau ca doua closti pe langa mama soacra si povestesc in soapta ceva. 

   La un moment dat, ea, doamna despre care vorbeam la inceput se ridica si se duce la baie. Femeile se pregatesc sa plece si isi cheama barbatii sa-si ia la revedere de la mama lor dar ritualul le este tulburat de doamna care ii intreaba:” N-ati vazut soponera mea? Era in baie si a disparut!” Barbatii se uita lung unul catre altul, femeile isi duc mirate mana la gura zicand: „ Ale Devla!”( vai Doamne!) si se uita disperate prin salon. Batrana mama, isi ridica capul si cu o voce ferma ii spune:” cauta de vezi ca trebuie sa fie pe acolo ca so spalat omul tau cand o venit mai devreme si o facut dus aici la baie! Nu are nimeni nevoie de sapunul tau!”

   Doamna incepe sa caute si acum se pare ca nu o mai doare nimic. Deodata o aud:” dar nu gasesc nci cutitul si era aici mai devreme!”. Gata, asta a pus gaz pe foc, oamenii ies luandu-si politicos la revedere si urandu-ne insanatosire grabnica iar batrana rosie de furie se uita catre ea si ii spune:” Auzi , mai cauta doamna cu atentie ca mai devreme ti-o taiat barbatul parizer si ardei gras de ai mancat! Nu mai mania pe Dumnezeu!”

   M-a surprins reactia femeii si mai ales faptul ca a asteptat sa plece vizitatorii ei din salon pentru a evita orice discutii, i-am zambit si i-am facut semn sa renunte iar intre timp nora si cuscra s-au intors sa-i aduca servetele umede. Erau jenate si isi cereau scuze de deranj. Le-am rugat sa-mi permita sa le fac o poza si le-am spus ca voi scrie frumos despre ele, la care m-au intrebat daca sunt de la ziar. Le-am zambit si le-am raspuns:” Vi me som rromni!” ( si eu sunt romnietiganca-). Din nou au dus mana la gura si au soptit „ ale Devla!” dar de aceasta data cu admiratie. Le-am imbratisat si fata lor curata si frumoasa s-a luminat. Au plecat fericite.

   Suntem obisnuiti de acasa sau din vecini sa credem si sa spunem ca rromii put mai ales romniile (femeile) cu fuste lungi si colorate si ca sunt certarete si vorbesc foarte tare si atunci cand vorbesc se injura intr-una. 
   Suntem obisnuiti sa credem si sa spunem de acasa sau din vecini despre rromi ca sunt rai, hoti si puturosi si ca nu mai au nimic sfant. Aceste „obisnuinte” ne orbesc si ne tin in intunericul ignorantei si mai mult de atat ne departeaza de Dumnezeu pentru ca dispare iubirea fata de oameni. Am vazut in aceste femei atat de multa bunatate si bun simt cum nu mi-a fost dat sa intalnesc de multa vreme. Vorbeau incet in limba materna si spre mirarea mea ( rusine sa-mi fie) nu i-am auzit spurcand sau vorbind de rau. Erau ingrijite si aveau parul frumos prins cu batice iar mainile lor aratau muncite dar frumoase. 

   Intr-un tarziu cand barbatul doamnei s-a intors a gasit si soponera si cutitul, erau pe noptiera sub revistele vechi , dar nu au avut curajul sa mai spuna nimic, doamna era vadit incurcata sau jenata. M-am abtinut cu greu sa-i zic ceva pentru ca intr-un final am considerat ca nu merita efortul.

   M-a durut comportamentul ei si m-a facut sa ma revolt in sinea mea cand am realizat ca nici boala nu-i face pe unii oameni sa renunte la prejudecati si stereotipii. Inca o data mi s-a confirmat ce spuneam zilelel trecute...discriminarea se invata acasa si de fiecare data cand avem ocazia nici nu ne mai obosim sa judecam drept ci trecem direct atac. Cat am mai stat cu fiica mea la spital, de cate ori o vedeam in mintea mea rasuna intrebarea:”N-ati vazut soponera mea?”

miercuri, 10 iunie 2015

Multumesc sau bucuria de a darui

   Ce as putea face intr-o zi cu  ceva mai mult timp liber? Am gasit, ma apuc cu elan muncitoresc sa fac ordine in dulapuri, pantofar si alte lazi de zestre. Trec poate cateva ceasuri bune si la final, cand obosita dar si multumita de lucrul bine facut, am realizat cat de multe haine si incaltaminte aveam si nu le foloseam sau nici nu nu mai stiam de existenta lor.
curatenie in haine divahair.ro

   M-am intrebam cu stupoare unde au incaput atatea haine pentru ca dulapurile sunt la fel de pline ca inainte de ordine, numai ca arata diferit. Si cum nimic nu este intamplator si Dumnezeu lucreaza prin oameni, intr-una dintre aceste zile am primit o invitatie de la frumosii iubitori de munte de la ATE Bucovina care anuntau o campanie pentru strangerea de haine pentru beneficiarii cantinei „Multumesc!” din Brasov; intelegi? eu din Brasov, cantina din Brasov iar ei din Bucovina :) Am fost bucuroasa ca tocmai puteam sa fiu de ajutor si sa aduc bucurie oamenilor, ca si mine, cu nevoi si sperante.
  
 Am sunat un amic, Cicerone Busuioc pe care acum cred ca-l pot numi prieten, care tocmai isi facuse ordine in dulap si cu bagajele facute ne-am prezentat la cantina „ Multumesc” din cartierul Bartolomeu. Ne-a intampinat un domn care cred ca era voluntar beneficiar al cantinei, am pus cutiile cu haine si incaltari intr-o sala unde mai erau adunate si altele si ne-am luat la revedere. Dezamagiti totusi, de contactul cu trei femei, parte a faunei din jurul ONG-urilor, genul acela care desi nu au nevoie pandesc cele mai bune ajutoare, tot timpul puse pe harta, dar si pentru ca nu am gasit pe altcineva cu care sa vorbim . La un moment dat pe cand ne pregateam sa urcam in masina a aparut EA, o femeie placuta privirii pe care nu ai cum sa o uiti chiar daca te straduiesti. Doamna Claudia Stanulet, ne-a multumit pentru ajutor si ne-a povestit despre ce se intampla acolo in fiecare zi. Am aflat cum o mana de oameni inimosi si pasionati de a face bine, fac ca oamenii ce vin acolo pentru o masa calda sa primeasca mai mult de atat, pe langa hrana pentru trup mai primesc si hrana pentru suflet, manifestata prin grija de a fi tratati cu demnitate, de a fi intelesi si ascultati, chiar consiliati atunci cand timpul si alte resurse permit.

   Vorbind despre oamenii ce calca pragul cantinei, vocea Claudiei avea un timbru placut auzului, traia ceea ce spunea iar cand in povestea ei apareau copiii, ochii femeii se umezeau si incercau sa se ascunda pe sub genele frumoase, de altfel Doamna Claudia chiar este confirmarea zicerii care spune ca Ei, Copiii Domnului, sunt aparte si prezenta lor iti bucura privirea si sufletul.

   Am vizitat cantina si birourile, pentru mine care sunt o obsedata de curatenie a fost o placere sa gasesc locuri PERFECT de curate, incepand de la grupurile sanitare, birouri si sala de mese, pana la spatiul din fata imobilului. Chiar si bucatarii aveau o tinuta demna de un restaurant de lux al carui prag il calca oameni cu greutate.

   Doamna director este o alta femeie minunata, care cu multa pasiune a vobit despre fondatorii Fundatiei „Bucuria Darului„ care nu vor sa fie cunoscuti dar care din dragoste pentru oameni au pus la dispozitie tot ce se afla acolo. Le-am ascultat cu bucurie si mintea imi fugea in mii de directii: „ copii...activitati in timpul liber, adulti in cautarea unui loc de munca... consiliere... alcolici.... consiliere, modele de reusita... activitati, activitati). Cuvintele cheie la finalul aceste vizite a fost pasiune, dragoste si respect fata de oameni, asta am inteles eu de la minunatele femei care ne-au prezentat in linii mari ce se intampla acolo.

   Intr-o lume in care suntem bombardati cu tot felul de cazuri nefericite, in care oameni rau-intentionati au abuzat de ONG-uri pentru interesul personal, am descoperit Oameni Minunati intr-o echipa fantastica... Fundatia „Bucuria Darului”... locul unde se indreapta destine si se transforma vieti.
Stiu ca in minunatul meu oras, Brasov, traiesc oameni si mai minunati care cauta sa faca binele dezinteresat, de aceea am scris aceste ganduri, sa se stie ca undeva exista o mana de oameni care chiar fac ce spun si spun ce fac, sunt oameni demn de urmat ca exemple de bune practici si orice ajutor acolo este binevenit.

   Rupe-ti o ora din timpul tau, cititorule, si vezi cate lucruri bune se pot intampla cand oamenii solidarizeaza, chiar si in vreme de pace si fara calamitati! Valorifica-ti talantii cu care ai fost inzestrat aducand bucurii uitate celor in nevoi, ei nu cer nimic, ei au nevoie sa simta ca Tie iti pasa de viata lor si ca au pe cineva care nu-i judeca.

   Unii avem talente, pe care le putem pune si in slujba semenilor nostri mai putin avantajati; altii au bani dar nu au timp pentru a darui si a impacta vietile celor nevoiasi, dar mai sunt si cei care au ceva timp pentru a il folosi in favoarea celor aflati in dificultate, dar nu-si pot sustine financiar intentia...
Pentru toti acesti am decis sa ne implicam personal si sa face legatura intre aceste categorii sociale. 
   Suntem gata sa formam o echipa solida, impreuna cu tine, pentru a sustine acesti binefacatori sau pentru a concretiza orice fel de sprijin pentru concetatenii nostri care trec printr-un moment dificil in viata.

   Puteti contacta direct Fundatia „Bucuria Darului” , aflata pe strada Gospodarilor, numarul 5 in Brasov sau ne putem intalni si realiza o forma de sprijin, ma gasesti aici, pe e-mail sau pe Facebook.

   Multumesc voua, barbati minunati, Constantin Paun  si Cicerone Busuioc pentru ca impreuna am ajuns sa cunoastem un loc unde binele se face nu se scrie in hartii!
   Multumesc inimosilor de la ATE Bucovina pentru ca mi-au adus in atentie aceasta ocazie!


miercuri, 27 mai 2015

Sunetul Educatiei

“ Educatia este cea mai puternica arma cu care poti schimba lumea” spunea Nelson Mandela si o spun si eu acum pentru ca educatia a schimbat lumea mea si va schimba si lumea semenilor mei.

  Sunt educator si mentor iar aceasta misiune am descoperit-o intr-un ghetou. Am locuit intr-un ghetou, un loc in care cuvantul viitor se referea cel mult la ziua de maine si Educatia era un lux sau o aberatie pentru familiile ce locuiau acolo. Eram un caz mai fericit pentru ca aveam un job, lucrator in salubrizare, ieseam in lume si o vedeam, o simteam cand ma privea indiferenta, si o miroseam atunci cand goleam cosurile de gunoi. Mirosul strazii nu mai era acelasi cand ma intorceam in ghetou indiferent de gunoaiele pe care le adunam din strada. Nici chipurile copiilor de acolo nu se asemanau cu chipurile copiilor pe care-i intalneam pe strada indreptandu-se catre scoli si gradinite. Erau cenusii, lipsite de sclipirea copilariei.
In turele de noapte cand mainile imi inghetau pe lopata cu care curatam zapada de pe strada si spiritul parasea trupul obosit, mintea mea lucra la un Maine in care mainile mele vor folosi unelte usoare si chipurile copiilor din ghetou vor fi luminate de sclipirea copilariei. Eram ferm convinsa ca daca eu imi fac treaba bine, si Dumnezeu isi va face partea Lui si nimic nu-mi putea distruge aceasta credinta, distruge convingerea ca intr-o zi voi vedea acest lucru infaptuindu-se
  “Hai la joaca!” a fost indemnul care adus sclipire de viata si bucurie pe chipurile micutilor din ghetou. Pe campul din preajma constructiilor mizere si intunecate organizam jocuri la indemana lor iar in jocul nostru se antrenau si adultii uitand pentru cateva ceasuri de griji.
  Asa a inceput Educatia sa-si faca simtita prezenta in viata lor si a mea, prin joaca. De pe camp am ajuns impreuna sa ne jucam pe terenul scolii si al gradinitei mult visate, acum eram femeie de serviciu si mediator scolar si imi insoteam copiii din ghetou zilnic catre scoala si gradinita. Eram cea care le oferea siguranta ca sunt pe maini bune, cresteam o data cu ei.
  Sa poti vedea rezultate la cei cu care sau pentru care lucrezi este nevoie de mai mult decat empatie, este nevoie sa-ti faci lectiile permanent, sa cercetezi, sa studiezi pentru a avea ce sa oferi, altfel te opresti si odata cu tine se opresc si cei care te-au luat drept model.
De aceea la 40 de ani am schimbat statutul de mediator cu cel de student la pedagogie si chiar de au aparut temerile ca nu voi tine pasul cu colegii mei tineri sau volumul de informati, gandul la copiii mei dragi pe care i-am lasat in urma imi dadea inzecita putere.
La finalul celor 3 ani de facultate o colega m-a intrebat:
-Fata, tu unde te duci sa predai?
-Voi merge acolo unde este nevoie, chiar si la Garcini ( cea mai mare comunitate de romi din tara, la 25 de min de Brasov), numai sa-mi pot face treaba bine cu toata inima mea.
- Asaaa,pai normal ca tu te duci acolo ca doar esti tiganca de-a lor, eu nu m-as duce acolo nicicum, nu vai, ma laasi!
Am fost furioasa, trista si iar furioasa. Refuzul de a merge si de a educa acolo unde este nevoie consider ca nu mai poate fi comentat, dar oare ce te-ai face tu, omule, daca sansele tale la educatie s-ar reduce doar pentru ca locuiesti intr-o anumita zona? Desavarsirea adevarata a venit nu in urma unei licente sau a unei titulaturi care mi-o confera o hartie sau o institutie anume, desavarsirea a venit privindu-i pe cei din jurul meu ca pe Oameni cu Nevoi.
Oameni cu Nevoi, ca Marian unul dintre copiii cu care lucram si care m-a “educat” sa vad care este drumul pe care trebuie sa-l parcurg pentru a iesi definitiv din ghetou!

  Marian, avea 3 ani si jumate, crescut de bunici pe langa multi alti nepoti si stranepoti, intr-o casa mica in care un pat putea sa odihneasca 5-6 bucatele de suflete. Fusese trimis acasa, sa se schimbe de haine pentru ca mirosea urat si tulbura buna desfasurare a activitatii . Sa mearga acasa ar fi insemnat sa parcurga 500 m prin ploaie, printre caini si pe camp avand o cale ferata destul de aproape. L-am intrebat de ce este acolo si cu glas mic de plans mi-a raspuns: “a spus Doamna si copiii ca am facut caca pe mine, dar nu este asa, sa moara mama, eu nu stiu de ce put”. Am stiut eu… calcase intr-un “noroc”. Un dus si hainutele schimbate ar fi rezolvat problema si pentru ca acestea existau la fundatia unde lucram, am trecut la fapte. L-am dezbracat lasandu-i doar chiloteii pe el si ii tineam dusul sa se poata spala, dar nu reusea singur sau nu stia. Am inceput sa-l spal pe cap si sub buricele degetelor simteam cum paduchii cauta scapare, era o senzatie de cosmar dar am continua sa-l spal.
Atunci m-a lovit revelatia: “Aoleu, tanti Alino, o sa invat mult, sa am servici cand o sa fiu mare, sa castig multi bani, sa am o casa in care o sa-mi fac o baie mare si sa ma spal toata ziua, ca bine mai e sa ma spal!” Acesta a fost momentul in care am decis sa evadez dintre zidurile intunecoase si reci ale ghetoului. Si eu puteam scapa de baia la lighean si sa fac dus! Un simplu dus, de care tu, eu, ceilalti beneficiem in mod normal, un simplu dus a schimbat destinul unui copil, l-a motivat pentru o viata… sa se ridice din conditiile mizere in care traieste, sunetul educatiei a vibrat in adancurile fiintei lui prin picaturile de apa calda ce-i mangaiau trupusorul chinuit de frig si mizerie. L-am schimbat cu hainute frumos mirositoare si m-am dus cu el in sala de grupa:
 “Vi-l prezint pe noul vostru coleg Marian!” Ceilalti copiii l-au inconjurat cu admiratie exclamand : “Ale Devla, so mandro san thaj candes, dik, are si tenesi  de firma!” (vai, Doamne, ce frumos mirosi , uite, are si tenesi de firma).
Cateva zile mai tarziu un caine alerga nebun dupa o eleva surdo-muta, speriata, vazandu-ma afara a venit fuga in spatele meu prinzand-ma cu toata puterea ei de mijloc, ghinion de nesansa, cainele m-a muscat pe mine de picior. Copiii l-au alungat cu betele gasite prin curte si mai tarziu, Marian a venit langa mine, m-a intrebat daca ma doare si privindu-ma in ochi mi-a spus: “cand te-a muscat de picior, parca a muscat din inima mea!” Devenisem parte din el, din fiecare copil pe care-l luam de acasa in fiecare dimineata.
  Privind oamenii asemeni unor produse, clienti sau beneficiari, rostul nostru de a transforma se pierde si obiectivul principal de a face pe cineva fericit dispare undeva printre proiecte,statistici sau programe.
Sunt educator  si mentor dar nu pot uita ca am ajuns aici datorita oamenilor minunati care au crezut in mine, nu pot uita ca totul a pornit de la un maturoi, o lopata si mai tarziu un mop. Acum uneltele mele sunt cu totul altele si sub brat am un CATALOG! Daca eu pot, la randul tau si tu esti un educator, un profesor si poti face asta oferind credibilitate celor din jur, gandindu-te ce-ai face daca ai fi pus in situatia lor: sa adormi flamand, sa-ti fie frig tot timpul, sa suporti  lovituri fara nici o explicatie si mai mult de atat sa fii indepartat de cei care iti sunt aproape.
  Imi doresc ca fiecare dintre voi sa devina educator pentru viitor, daca Tu astazi poti citi unui copil o poveste fa-o, nu lasa sa se intample doar la scoala, daca timpul iti permite, mergi cunoaste-i si invata-i sa se joace, sa cunoasca farmecul jocului si odata cu ei iti vei reaminti de copilarie.
Priveste copilul sau tanarul rom asa cum este el nu doar prin ochii mass-mediei, cauta-l si arata-i binele, invata-l ce inseamna” buna-ziua, va rog frumos,multumesc, am voie ?”. Mergi in zonele in care locuiesc si vei intelege mai bine cu ce se confrunta, i-a atitudine atunci cand sunt nedreptatiti sau nedreptatesc .
Nu uitati ca discriminarea se invata acasa si dauneaza.Poti educa prin gesturi mici pe toti cei ce au nevoie.
Mai mult de atat, parinti si viitori parinti, invatati-va copiii ca nu este nici o diferenta intre noi , ca simtim, auzim, mancam si respiram ca si ceilalti pamanteni, ca diversitatea face parte din miracolul ce se numeste Viata. 
Transformati Educatia in arma care va face diferenta si va schimba lumea, nu lasati prejudecatile sa faca loc unei societati lipsite de valorile umane.
                                            



vineri, 30 ianuarie 2015

Sunetul Educatiei - schimba vieti, influenteaza destine

Sunetul educatiei – schimba vieti, influenteaza destine


Nu privi omul ca un produs, beneficiar sau partener, priveste-l ca OM !


Decat sa gandesti in locul altora, mai bine, pune-te in pielea lor!


Nu vorbi despre natura uitandu-te la un tablou ci coboara acolo, la firul ierbii, sa auzi roua cum saruta pamantul J


Alina Ursu

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Daruirea, partasie la mostenire

"Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică." (Ioan 3:16)

    Acesta a fost primul meu gand atunci cand m-am hotarat sa vorbesc despre Daruire, mai ales ca intreaga lume se pregatea de sarbatoarea Nasterii Domnului Iisus Hristos.
   A fost odata un om care avea un fiu. Treaba mainilor acestui Om era intotdeauna perfecta si Fiul sau era coplesit de minunatiile si frumusetile pe care le creea Tatal sau pentru lume. Intr-o zi Fiul l-a intrebat pe Tatal:
  -Tata, pentru cine faci atat de multe, ceruri si pamanturi, mari si izvoare, animale si alte vietati.
Mirat Tatal ii raspunse Fiului sau :
  -Pentru oameni le fac Fiul meu iubit, sa mosteneasca aceste minunatii si sa le stapaneasca, pentru ca sunt bune si de folos.

   Fiul sau iubea atat de mult oamenii si ii placea sa-i priveasca in treburile lor zilnice. De la o vreme acesta observa ca Tatal sau era tot mai ingandurat si tare ar fi vrut sa stie care este motivul de ingandurare. Nu trecu mult timp si el observa ca lumea devine din ce in ce mai straina de cum o facuse Tatal sau. Oamenii se insingurau, le facea placere sa se raneasca unii pe ceilalti, erau indiferenti si egoisti, hoti, se dedau la desfrau.

  Tatal stia ca numai Fiul i-ar putea salva daca ar fi fost trimis intre ei sa le fie pilda de viata frumoasa, dar ca acesta ar fi putut fi ranit sau chiar omorat de rautatea oamenilor. Inima parinteasca se strangea de durere cu fiecare zi ce trecea pentru ca minunata creatie a Sa se distrugea si mai ales ca trebuia sa aleaga in a-si pastra fiul in siguranta langa el sau sa-L lase sa plece printre oamenii rai, plini de adictii, singuri si hulitori. Afland Fiul de supararea Tatalui se hotara sa plece la lume cu inima deschisa si cu gandul la ziua cea mare cand Tatal sau va zambi din nou si va fi fericit.
  Acesta a fost darul de pret al Tatalui pentru oameni, a preferat sa salveze o lume ce se indrepta spre pierzanie fara speranta, cu pretul Fiului sau nevinovat si mult iubit. Aceasta trebuie sa fie pentru noi cea mai frumoasa lectie de a darui, din timpul nostru, din cunoasterea noastra, din iubire. Aceste daruri sincere, pot salva si hrani vieti, pot transforma si pot deschide porti ce se vad inchise.
  
  Deschide-ti inima si lasa darurile tale cele mai de pret sa fie bucuria celor care le cauta, intinde-ti bratele si ridica un un om ce sta sa cada, pregateste masa si hraneste-i pe cei flamanzi si numai asa vei face cinste Tatalui care a trimis aici pentru fiecare dintre noi pe Unicul sau Fiu.

  Pentru mine a darui inseamna a deveni partasa la mostenirea pe care am primit-o.

Atitudinea creeaza altitudinea!

Am urmarit un videoclip, realizat de Mugur Varzariu (https://www.facebook.com/pages/mugur-varzariu), in care un tanar de etnie rroma marturisea cum a fost respins la un interviu pentru ocuparea unui loc de munca... si asta m-a dus inapoi in timp. Cred ca se intampla acum 4 ani cand am vazut un anunt ca o firma cauta secretara. Am trimis un C.V. in care erau specificate toate cele necesare ''mai putin culoarea'' :) si am fost sunata pentru interviu care urma sa fie la cateva zile. Si ma imbrac eu cu rochie lunga inflorata de vara si ma incalt in sandale fara alte sulemeneli, imi pregatesc toate actele si la drum cu mare bucurie. Am fost primita de un domn tare dragut care mi-a spus ca a studiat C.V.-ul meu, ca se potriveste profilului de angajat pe care il cauta dar acum ca sunt in fata lui are o nelamurire... ''sunt din Romania?''. Am fost surprinsa o secunda ca apoi sa inteleg unde bate domnia sa Spalacitul, care a continuat ''aveti asa, un aer exotic... ce origine aveti?''
   Am raspuns ca sunt romanca nascuta, crescuta si educata aici si ca sunt de etnie rroma, la care el, a zambit asa ca si cum ar fi spus in sinea lui ''stiam eu'' si cu o grimasa de parca-i intrase un ardei iute in cur, mi-a raspuns: ''ne pare rau, dar politica firmei este un pic diferita, nu angajam rromi''. Ne-am luat la revedere fiecare injurand in limba lui, unul pentru timpul pierdut si eu pentru ca asa a fost sa fie, dar ma rodea pe inima oftica si politica  firmei respective si cum Dumnezeu iubeste tiganii, dupa  cateva saptamani vad din nou anuntul dar de aceasta data am sunat si mi-a facut programare pentru interviu. Acelasi domn curtenitor si spalacit, dar eu eram alta pe dinafara, eram faina, al dracului de faina, cu sacou si camasa si blugi de firma iar de mana imi atarna janta de la Viton sau cum i s-o mai spune. Ma boisem ca o coconeta si aveam draga Doamne un coc de zicea-i ca-s cel putin Andreea lui Marin. Dupa cateva intrebari adresate cu un zambet larg si incurajator la care am avut raspunsuri la fel de ''largi si incurajatoare'' domnul cu pricina mi-a spus: ''Sunteti persoana de care avem nevoie si intrebarea este de cand puteti incepe?''.
  Ah Doamne, cum ii mai faci dreptate tiganului oropsit! M-am ridicat si i-am raspuns zambind cald: ''Multumesc, sunt aceiasi persoana care s-a prezentat aici in rochie, cu aer exotic, in acest caz eu sunt cea care spun imi pare rau, nu lucrez cu oameni de asa calitate. O zi buna sa aveti!''
  Domnul amabil devenise ca o sfecla scoasa din cuptor, era moale si cred ca simtea nevoie sa faca pipi. L-am lasat acolo sa-si traiasca starile lui si am plecat fericita ca m-am razbunat, i-am dovedit ca noi avem loc sub soare indiferent de ''exotismul '' pe care-l emanam.
  Astazi la facultate, discutam cu colegele despre examenul de titularizare, si una dintre colege a spus ca da examen in limba materna, maghiara, toata cinstea pentru ea, la care o alta colega, draga mie dealtfel, ma intreaba:'' fata, dar tu nu te duci la rromi?'' ca si cum maghiarii pentru maghiari si tiganii pentru tigani, ca altfel cum?
   In alta seara o buna prietena m-a invitat la masa, este o bucatareasa de scofeturi desavarsita. La ea la masa ma simt 'totdeauna rasfatata, un festin gastronomic in buna regula, si dupa ce am mancat au mai venit in vizita alti prieteni de ai ei. Din una alta, unul dintre ei a pronuntat de cateva ori expresia ''cioara'' sau tigan, la care prietena mea a spus: ''te rog frumos cat mai stam impreuna nu mai vorbi urat de tigani pentru ca avem aici un reprezentant de seama si este prietena mea!''. Barbatul respectiv s-a uitat la mine surprins, si-a cerut scuze iar dupa cateva minute a lansat intrebarea: ''nu te supara, tu iei lectii de dictie? pentru ca vorbesti romaneste mai frumos si bine decat vorbesc eu!''
   O iubesc pe prietena asta a mea si nu o desconspir, ea 'totdeauna m-a prezentat tuturor ca fiind prietena ei si se mandreste cu mine.
   Si uite asa am mai scris si astazi despre minunatele momente din viata noastra de tigani, cu bune cu rele trecem peste fiecare zi cu fruntea sus si orice vorba rea ne ambitioneaza sa mergem mai departe facand bine, sa-i facem pe ei de rusine!


   Noi cei care avem o farama de lumina in suflete si un strop de educatie, nu stim sa adoptam ''pozitia ghiocelului'' si poate asta provoaca frustrari unora.

vineri, 23 ianuarie 2015

Copilarie, copil fara etnie

         

Pentru tot ce facem sau intalnim suntem obisnuiti sa notam sau sa etichetam.



Inainte de a nota un copil gandeste-te la nota pe care ti-ai da-o a sfarsitul zilei pentru tot ce ai facut ca profesor, educator, formator sau facilitator.

Uneori nu avem rabdare sau suficiente resurse de a descoperi potentialul din fiecare bucatica de om care sta in fata noastra.Nu avem ochi pentru a vedea cum suntem noi priviti de cei in fata carora ne prezentam intr-o sala de curs sau de grupa si ar trebui sa ne intrebam de ce nu putem vedea?De ce este atat de greu, ce ne incetoseaza privirea? Programele, planificarile, timpul?

Gaseste-ti timp pentru a vedea! Curata-ti lentilele sufletului si constiintei si priveste cum esti privit de cei din fata ta! Te privesc cu teama, cu admiratie, cu indiferenta, te privesc flamanzi si dornici sa le impartasesti din tainele stiintei? O privire atenta ne-ar putea usura misiunea de profesor si am descoperi cheia de bolta care sa sustina greutatea si importanta invataturilor transmise. Daca demult credeam ca misiunea mea este "copilul rom",cu tot potentialul creativ-constructive care sa-l fructific fara a impune vreo limita , in timp am descoperit ca atunci cand vorbim despre copilarie si tot ce inseamna ea, COPIII NU AU CULOARE, ETNIE, STATUT SOCIAL- COPIII AU COPILARIE! Aceasta este cheia misiunii mele si a motivatiei care ma arde si nu-mi da liniste mai ales atunci cand rasar si rezultate!

Tiganul intre ura si inspiratie


 Am plecat spre Maierus gandindu-ma la cat de binecuvantata sunt ca am ajuns sa lucrez cu copiii asa cum imi doream eu, fara a fi ingradita de o planificare sau programa scolara si avand posibilitatea de a fi libera sa pot descoperi copilul, adolescentul in devenire.
           In mintea mea cautam metode care sa ma ajute sa-i provoc pe minunatii mei sa vorbeasca liber fara sa le fie teama sau rusine de sentimentele si trairile lor. Deodata linistea mi-a fost tulburata de vorbaria zgomotoasa din spatele meu. Nu a trebuit sa ma intorc sa vad cine era,ii vedeam prin oglinda de la sofer si imi era deajuns.Era un barbat slabut si carunt si altul tanar cu cercel in ureche dar un cercel de cea mai proasta inspiratie, care-si povesteau de ale lor.Batranul povestea cum vreme de un an si ceva, a condus o masina de curierat si uneori era beat rupt dar nu-l controla si nu l-a gasit nimeni pentru ca masinile de curierat nu sunt trase pe dreapta. Mai spunea despre un coleg de munca tigan…asta a fost de fapt cuvantul  magic care mi-a tulburat linistea,TIGAN!
           Povestea ca tiganul avea mai putin de 1.50. dar a avut ambitia sa-si ia categorile de sofer B si C si acum urma scoala pentru categoria D. Isi dorea sa conduca un autobuz dar nimeni nu credea ca va reusi datorita staturii sale, “ nu ajungea nici pana la pedal, gura masii de cioara si vrea sa conduca autobuz, auzi tupeu la cioroi!”
           Eram in alarma, o bomba cu ceas gata sa explodeze dar m-am calmat gandindu-ma ca trebuie sa ascult pana la capat cu rabdare ca poate cine stie ce noutate aflu.La un moment dat l-am auzit pe tanar spunand:” pai, sa mor eu, d’aia m-am ambitionat si am dat si eu pentru permis pentru ca am vazut cum ultimul jeg de tigan are carnet de sofer!” chiar daca tatal meu spunea ca nu voi reusi, dupa a treia incercare am reusit si i-am bagat carnetul sub nas!
          Nu am mai ascultat, era deajuns pentru mai putin de cateva minute tot ce auzisem, dare eram fericita oarecum,ranjeam si imi venea sa ma tavalesc pe jos si sa ma scarpin pe burta,atat de nebuna era senzatia, TIGANUL  ajunsese sursa de motivatie pentru semenii lui chiar daca era jegos,cioara, pitic. Al dracu’ avea carnet pe mai multe categorii, poate ca le luase si din prima si cred ca de ar avea bani s-ar inscrie si sa invete sa piloteze ca fiind cioara ar lua permisul de zbor dupa primele ore de pilotaj.
          Asa a fost drumul care Maierus, un drum pe care am descoperit ca se vorbea despre tigani cu ciuda nu pentru ca furase sau fusese prostita vreo femeie cu farmece, ci pur si simplu pentru ca evoluam, rupem bariere si ne depasim, devenind oameni liberi care stim cine suntem si incotro ne indreptam.Din pacate, nici asa nu este bine pentru multi din jurul nostru, de ce?vreau sa cred ca este inca un mister desi in adancul sufletului cunosc raspunsul.
          Oameni buni, lasati-ne sa devenim cine dorim, sa conducem masini, tancuri, scoli si alte minuni pentru ca numai asa vom avea o societate sanatoasa, bazata pe respectarea valorilor umane si spirituale, haideti sa fim si sa ramanem Oameni, si inainte de a-i privi pe cei din jurul nostru ca pe niste produse cu ambalaje de proasta sau buna calitate,sa ne  privim ca oameni creati din slava cereasca.Incetati sa puneti bariere, sa stabiliti limite, pamantul este suficient de incapator sa ne poata suporta pe toti din toate colturile.
Acum imi  doresc sa-l cunosc pe acel om mic de statura, sa-i strang mana, sa-i multumesc pentru determinarea sa si sa-l invit in fata elevilor mei sa-si spuna povestea personala, o poveste care cred ca va deschide  inimi si usi in viitor.