duminică, 21 iunie 2015

Culca-te ca sun la tigani sa vina sa te ia!

   In sfarsit liniste! Dupa o dimineata agitata mai mult decat alte dimineti de pana acum, ma bucur in sfarsit de linistea din grupa, mai ales ca peste cateva ceasuri va incepe si serbarea si mai am ceva de pregatit.Am lucrat, ne-am jucat, am mancat si acum i-am pregatit de somnul mult asteptat de amiaza. Multi au adormit imbratisandu-si jucariile preferate si avand poate in minte poeziile pentru serbare dar cum este si normal sa fie, mai sunt si " disturbatori" care fie ca au mancat prea multa supa si nu pot adormi sau au mai multa energie decat ceilalti si mai au nevoie de ceva vreme pana la somn.
www.copilul.ro


   Am nevoie de ajutor si o chem pe doamna ingrijitoare, o femeie pe care copiii o iubesc si care-si face treaba cu multa constiinciozitate. Imi place si am lucrat frumos impreuna in toata aceasta perioada, este o colega cu suflet mare si bun. Ma opresc din lucru si imi arunc privirea peste patuturile in care se odihnesc abia respirand, bucatele mici de licurici care au adus sclipire de fericire si intelepciune in viata mea. Ma napadesc amintirile primelor zile si simt cum inima mi se strange si ma sugruma plansul. Au crescut si stralucirea lor este tot mai puternica, pot zbura sa imprastie iubire si bine in aceasta lume minunata inca. Stiu a spune cine sunt si ce vor, stiu sa cante si sa spuna poezii, sa inventeze povesti nepovestite inca, si mai mult de atat. stiu ca sunt iubiti si apreciati. Sunt Licuricii nostri, copiii din grupa mica-mica, care s-au lepadat de pampers si suzete si acum folosesc cu usurinta creioanele colorate si acuarelele.

   Sssssst, cineva nu doarme inca! Este papusa blonda si carliontata care in primele doua saptamani devenise tatuaj pe bratele mele. A mancat multa supa si nu poate adormi. Deodata aud :"culca-te ca sun la tigani sa vina sa te ia!". Am impresia ca nu am auzit bine, si ma rup din reveria in care imi era placut sa fiu mai devreme. " Culca-te, ca sun la tigani sa vina sa te ia!" se aude repetitiv si dureros pentru mine. Mai auzisem si cu alte ocazii amenintari de genul si am atras atentia in mod elegant ca nu doresc sa-mi cresc copiii din grupa sub aceste amenintari si mai ales ca apartenenta mea etnica era bine stiuta in gradinita. " Nu-ti mai consuma minutele ca sunt aici nu am plecat nicaieri!" Vadit incurcata, doamna a incercat sa dreaga busuiocul spunand: " vai doamna Alina, da nu tu, ziceam de aia ce aduna de la gunoaie! Nu mai spuneti asa ca nu sunteti, nici macar nu aratati!" Ce sa arat? cu degetul? 
Am fost furioasa dar gandul la serbarea ce urma sa inceapa m-a linistit dar undeva in inima mea se deschisese o rana mai veche.

   Avem pretentia sa ne bucuram de generatii ce vin din urma, mai deschise la minte si cu inima destupata de rautate, ne place sa vorbim de toleranta, incluziune, sa ne lovim cu caramida ipocriziei in piept strigand: "eu nu am nimic cu tiganii, am fost la ei in casa, am prieteni tigani!" dar imprimam in inimile plapande si curate mizeria ce vine din frustrarile noastre. Ii ferim si separam de "lumi necunoscute lor" crezand ca-i facem mai buni dar nu facem altceva decat sa-i crestem otraviti cu prejudecati si stereotipii. Le umplem "ghiozdanele inimii" cu un balast ce va atarna greu si fara sens in mintea lor.

   Eu, voi continua sa spun cine sunt, imi voi face treaba cum stiu eu mai bine si stiu ca si Dumnezeu isi va face partea lui, dar tu, ce vei face?

   Spune-le copiilor vorbe frumoase atunci cand merg la somn si somnul lor va fi lin si viata mai frumoasa. A trecut vremea cand tiganii umblau cu sacul prin mintile voastre si va luau ce era mai bun, constiinta.

   Saditi in ei samanta iubirii si viata va fi o bucurie pentru voi dar si pentru noi!

joi, 18 iunie 2015

Cu mic cu mare azi avem serbare!

   Emotii, emotii ,emotii! Sentimente ale asumarii unei meniri sau responsabilitati fata de oamenii din jurul meu. Un an in urma treceam prin emotiile unui examen de licenta care urma sa marcheze un nou inceput din viata mea. Astazi se incheie un prim sezon ca educator si sunt surprinsa sa descoper ca eu marea vorbareata nu-mi pot gasi cuvintele sa pot spune ce simt in fata Mariei sale Copilul care a crescut odata cu mine, dar mult mai mult decat mine, care s-a transformat cu o repeziciune uluitoare atragandu-mi atentia ca nu am voie sa ma opresc din a intelege si a cerceta cum stau treburile in Imparatia Copilariei.

   Dincolo de programe, planificari, evaluari, dincolo de zambete si imbratisari, dincolo de fiecare zi petrecuta alaturi de ei sta Educatorul ...om si el, limitat de propriile-i temeri, convingeri si de sentimente dar hranindu-se cu iubire; iubire pentru meseria lui, iubire pentru oameni si iubire pentru ghemotoacele de viata care-i umple fiecare zi.

   Inaintea suferintelor mele, de fiecare data am pus „tragediile lor”,si indiferent cat de tare ma macinau durerile trebuia sa le uit pentru ca ea sau el tocmai s-a lovit la un degetel sau” il doare capul de atata treaba” sau „burtica”. Si totusi ca fiecare om, ba eu chiar mai mult am de luptat cu dureri si stari care incearca sa ma rapeasca din Imparatia lor. Imbratisarile lor sincere si pline de energie, sau maigaierile micilor manute imi dau putere sa ascund suferinta fizica sau psihica. A trecut un an, plin, in care am trait fiecare zi la intensitate maxima avand parte de cele mai frumoase experiente, de la tumbe pana la cucuie, suzete si picioruse inodate pana la sporovaieli necontenite. Un an in care am invatat cu cei mai buni lectori specialisti in dialecte neintelese celor ce stau departe de Imparatia Copilariei.

   Ma simt binecuvantata ca am avut ocazia de a intalni Parinti de copii si nu doar parinti, oameni de actiune carora le-a pasat de fiecare zi. Si cum toate lucrurile bune se fac in echipa, de data asta chiar am fost o norocoasa, jumatatea mea este o femeie extraordinara prin blandetea si creativitatea ei. Am petrecut impreuna zile in care ne-am ingrijorat, bucurat sau enervat, intr-un cuvant am empatizat. Am fost impreuna in aceiasi poveste fara personaje principale.
Sunt recunoscatoare pentru fiecare zi de har, experiente si oameni minunati!

N-ati vazut soponera mea?

   Ma uit la fata ei si primul gand care-mi trece prin cap este ca ceva nu este in regula cu ea. Poate are dureri imi zic sau are nevoie urgent de ceva. Ma apropii usor de patul ei si o intreb daca ii pot fi de ajutor. Ma priveste si-mi face semn catre vizitatorii celeilalte bolnave de langa patul fetei mele. Nu inteleg ce vrea sa insemne si ii fac semn ca nu-mi dau seama. Ea este din ce in ce mai iritata si imi face semn discret cu mana invinetita de la acele perfuziilor catre vizitatorii din salon. Am inteles, cred ca o deranjeaza si ii dau dreptate intr-un fel facandu-i semn a intelegere. Se ridica incet dar sigur in capul oaselor si intervine in discutiile vizitatorilor care oricum nu o inteleg pentru ca vorbeste incet dar din politete se straduiesc sa-i raspunda atat cat pricep ei. 


   Au venit sa-si viziteze batrana mama si asa cum obisnuiesc au venit cu mic cu mare sa se asigure ca mama lor bolnava si batrana este in afara oricarui pericol. Sunt linistiti si tematori sa nu deranjeze si isi tot cer scuze dar nici nu se indura sa plece de langa batrana mai ales ca au venit de la distanta. O ajuta sa se hraneasca, o sucesc pe toate partile, ii impletesc parul lung si incaruntit si mai mult de atat ii vorbesc cu foarte mult respect si dragoste. Din cand in cand ii aud cum o compatimesc pe fiica mea care vomita din 3 in 3 minute si nu stiu cum sa se fereasca mai repede din calea ei in drumul catre baie. Una dintre femei ma intreaba daca suntem colege sau surori. O privesc zambind si ii spun ca sunt mama ei si imediat ii vad expresia fetei trecand de la compatimire la uimire si admiratie dupa care le spune celorlalti ca sunt mama fetei. Sunt imbracati ingrijit cu straie de parca ar fi sarbatoare si inima mi se strange de dorul mamei cand ii vad cum ii cuprind batranei fata in palme si o saruta zgomotos. Batrana mama se enerveaza si se simte sufocata de atata atentie si ii alunga afara din salon ca este foarte cald. Baietii o asculta fara sa cracneasca si in cea mai mare liniste parasesc salonul. Ramane numai nora si cuscra ce stau ca doua closti pe langa mama soacra si povestesc in soapta ceva. 

   La un moment dat, ea, doamna despre care vorbeam la inceput se ridica si se duce la baie. Femeile se pregatesc sa plece si isi cheama barbatii sa-si ia la revedere de la mama lor dar ritualul le este tulburat de doamna care ii intreaba:” N-ati vazut soponera mea? Era in baie si a disparut!” Barbatii se uita lung unul catre altul, femeile isi duc mirate mana la gura zicand: „ Ale Devla!”( vai Doamne!) si se uita disperate prin salon. Batrana mama, isi ridica capul si cu o voce ferma ii spune:” cauta de vezi ca trebuie sa fie pe acolo ca so spalat omul tau cand o venit mai devreme si o facut dus aici la baie! Nu are nimeni nevoie de sapunul tau!”

   Doamna incepe sa caute si acum se pare ca nu o mai doare nimic. Deodata o aud:” dar nu gasesc nci cutitul si era aici mai devreme!”. Gata, asta a pus gaz pe foc, oamenii ies luandu-si politicos la revedere si urandu-ne insanatosire grabnica iar batrana rosie de furie se uita catre ea si ii spune:” Auzi , mai cauta doamna cu atentie ca mai devreme ti-o taiat barbatul parizer si ardei gras de ai mancat! Nu mai mania pe Dumnezeu!”

   M-a surprins reactia femeii si mai ales faptul ca a asteptat sa plece vizitatorii ei din salon pentru a evita orice discutii, i-am zambit si i-am facut semn sa renunte iar intre timp nora si cuscra s-au intors sa-i aduca servetele umede. Erau jenate si isi cereau scuze de deranj. Le-am rugat sa-mi permita sa le fac o poza si le-am spus ca voi scrie frumos despre ele, la care m-au intrebat daca sunt de la ziar. Le-am zambit si le-am raspuns:” Vi me som rromni!” ( si eu sunt romnietiganca-). Din nou au dus mana la gura si au soptit „ ale Devla!” dar de aceasta data cu admiratie. Le-am imbratisat si fata lor curata si frumoasa s-a luminat. Au plecat fericite.

   Suntem obisnuiti de acasa sau din vecini sa credem si sa spunem ca rromii put mai ales romniile (femeile) cu fuste lungi si colorate si ca sunt certarete si vorbesc foarte tare si atunci cand vorbesc se injura intr-una. 
   Suntem obisnuiti sa credem si sa spunem de acasa sau din vecini despre rromi ca sunt rai, hoti si puturosi si ca nu mai au nimic sfant. Aceste „obisnuinte” ne orbesc si ne tin in intunericul ignorantei si mai mult de atat ne departeaza de Dumnezeu pentru ca dispare iubirea fata de oameni. Am vazut in aceste femei atat de multa bunatate si bun simt cum nu mi-a fost dat sa intalnesc de multa vreme. Vorbeau incet in limba materna si spre mirarea mea ( rusine sa-mi fie) nu i-am auzit spurcand sau vorbind de rau. Erau ingrijite si aveau parul frumos prins cu batice iar mainile lor aratau muncite dar frumoase. 

   Intr-un tarziu cand barbatul doamnei s-a intors a gasit si soponera si cutitul, erau pe noptiera sub revistele vechi , dar nu au avut curajul sa mai spuna nimic, doamna era vadit incurcata sau jenata. M-am abtinut cu greu sa-i zic ceva pentru ca intr-un final am considerat ca nu merita efortul.

   M-a durut comportamentul ei si m-a facut sa ma revolt in sinea mea cand am realizat ca nici boala nu-i face pe unii oameni sa renunte la prejudecati si stereotipii. Inca o data mi s-a confirmat ce spuneam zilelel trecute...discriminarea se invata acasa si de fiecare data cand avem ocazia nici nu ne mai obosim sa judecam drept ci trecem direct atac. Cat am mai stat cu fiica mea la spital, de cate ori o vedeam in mintea mea rasuna intrebarea:”N-ati vazut soponera mea?”

miercuri, 10 iunie 2015

Multumesc sau bucuria de a darui

   Ce as putea face intr-o zi cu  ceva mai mult timp liber? Am gasit, ma apuc cu elan muncitoresc sa fac ordine in dulapuri, pantofar si alte lazi de zestre. Trec poate cateva ceasuri bune si la final, cand obosita dar si multumita de lucrul bine facut, am realizat cat de multe haine si incaltaminte aveam si nu le foloseam sau nici nu nu mai stiam de existenta lor.
curatenie in haine divahair.ro

   M-am intrebam cu stupoare unde au incaput atatea haine pentru ca dulapurile sunt la fel de pline ca inainte de ordine, numai ca arata diferit. Si cum nimic nu este intamplator si Dumnezeu lucreaza prin oameni, intr-una dintre aceste zile am primit o invitatie de la frumosii iubitori de munte de la ATE Bucovina care anuntau o campanie pentru strangerea de haine pentru beneficiarii cantinei „Multumesc!” din Brasov; intelegi? eu din Brasov, cantina din Brasov iar ei din Bucovina :) Am fost bucuroasa ca tocmai puteam sa fiu de ajutor si sa aduc bucurie oamenilor, ca si mine, cu nevoi si sperante.
  
 Am sunat un amic, Cicerone Busuioc pe care acum cred ca-l pot numi prieten, care tocmai isi facuse ordine in dulap si cu bagajele facute ne-am prezentat la cantina „ Multumesc” din cartierul Bartolomeu. Ne-a intampinat un domn care cred ca era voluntar beneficiar al cantinei, am pus cutiile cu haine si incaltari intr-o sala unde mai erau adunate si altele si ne-am luat la revedere. Dezamagiti totusi, de contactul cu trei femei, parte a faunei din jurul ONG-urilor, genul acela care desi nu au nevoie pandesc cele mai bune ajutoare, tot timpul puse pe harta, dar si pentru ca nu am gasit pe altcineva cu care sa vorbim . La un moment dat pe cand ne pregateam sa urcam in masina a aparut EA, o femeie placuta privirii pe care nu ai cum sa o uiti chiar daca te straduiesti. Doamna Claudia Stanulet, ne-a multumit pentru ajutor si ne-a povestit despre ce se intampla acolo in fiecare zi. Am aflat cum o mana de oameni inimosi si pasionati de a face bine, fac ca oamenii ce vin acolo pentru o masa calda sa primeasca mai mult de atat, pe langa hrana pentru trup mai primesc si hrana pentru suflet, manifestata prin grija de a fi tratati cu demnitate, de a fi intelesi si ascultati, chiar consiliati atunci cand timpul si alte resurse permit.

   Vorbind despre oamenii ce calca pragul cantinei, vocea Claudiei avea un timbru placut auzului, traia ceea ce spunea iar cand in povestea ei apareau copiii, ochii femeii se umezeau si incercau sa se ascunda pe sub genele frumoase, de altfel Doamna Claudia chiar este confirmarea zicerii care spune ca Ei, Copiii Domnului, sunt aparte si prezenta lor iti bucura privirea si sufletul.

   Am vizitat cantina si birourile, pentru mine care sunt o obsedata de curatenie a fost o placere sa gasesc locuri PERFECT de curate, incepand de la grupurile sanitare, birouri si sala de mese, pana la spatiul din fata imobilului. Chiar si bucatarii aveau o tinuta demna de un restaurant de lux al carui prag il calca oameni cu greutate.

   Doamna director este o alta femeie minunata, care cu multa pasiune a vobit despre fondatorii Fundatiei „Bucuria Darului„ care nu vor sa fie cunoscuti dar care din dragoste pentru oameni au pus la dispozitie tot ce se afla acolo. Le-am ascultat cu bucurie si mintea imi fugea in mii de directii: „ copii...activitati in timpul liber, adulti in cautarea unui loc de munca... consiliere... alcolici.... consiliere, modele de reusita... activitati, activitati). Cuvintele cheie la finalul aceste vizite a fost pasiune, dragoste si respect fata de oameni, asta am inteles eu de la minunatele femei care ne-au prezentat in linii mari ce se intampla acolo.

   Intr-o lume in care suntem bombardati cu tot felul de cazuri nefericite, in care oameni rau-intentionati au abuzat de ONG-uri pentru interesul personal, am descoperit Oameni Minunati intr-o echipa fantastica... Fundatia „Bucuria Darului”... locul unde se indreapta destine si se transforma vieti.
Stiu ca in minunatul meu oras, Brasov, traiesc oameni si mai minunati care cauta sa faca binele dezinteresat, de aceea am scris aceste ganduri, sa se stie ca undeva exista o mana de oameni care chiar fac ce spun si spun ce fac, sunt oameni demn de urmat ca exemple de bune practici si orice ajutor acolo este binevenit.

   Rupe-ti o ora din timpul tau, cititorule, si vezi cate lucruri bune se pot intampla cand oamenii solidarizeaza, chiar si in vreme de pace si fara calamitati! Valorifica-ti talantii cu care ai fost inzestrat aducand bucurii uitate celor in nevoi, ei nu cer nimic, ei au nevoie sa simta ca Tie iti pasa de viata lor si ca au pe cineva care nu-i judeca.

   Unii avem talente, pe care le putem pune si in slujba semenilor nostri mai putin avantajati; altii au bani dar nu au timp pentru a darui si a impacta vietile celor nevoiasi, dar mai sunt si cei care au ceva timp pentru a il folosi in favoarea celor aflati in dificultate, dar nu-si pot sustine financiar intentia...
Pentru toti acesti am decis sa ne implicam personal si sa face legatura intre aceste categorii sociale. 
   Suntem gata sa formam o echipa solida, impreuna cu tine, pentru a sustine acesti binefacatori sau pentru a concretiza orice fel de sprijin pentru concetatenii nostri care trec printr-un moment dificil in viata.

   Puteti contacta direct Fundatia „Bucuria Darului” , aflata pe strada Gospodarilor, numarul 5 in Brasov sau ne putem intalni si realiza o forma de sprijin, ma gasesti aici, pe e-mail sau pe Facebook.

   Multumesc voua, barbati minunati, Constantin Paun  si Cicerone Busuioc pentru ca impreuna am ajuns sa cunoastem un loc unde binele se face nu se scrie in hartii!
   Multumesc inimosilor de la ATE Bucovina pentru ca mi-au adus in atentie aceasta ocazie!