joi, 2 iunie 2016

SUNT (R)OM ȘI AM TIMP PENTRU EDUCAȚIE

Mentoratul nu este despre sprijinirea celor mentorați atunci când aceștia au luat-o razna pe cărări greșite. Asta ar însemna să fi un catalizator sau un complice la prostia lor.
Mentorat este atunci când iubești pe cineva, suficient de mult, pentru a-i spune să se oprească în a mai fi atât de prost încât să-și ruineze viața.


"Timp pentru Educație" a transfomat o mână de copii, cărora nu le-au fost acordate prea multe șanse, în Transformatori. Acum realizez că omuleții ăștia ai mei, au pornit direct cu a doua șansă. Să ai ghinionul de a te naște într-o comunitate în care nu se dau doi bani pe studii și tot ce contează sunt banii pe care-i poți produce fără prea multă muncă, este un handicap extrem. Când toate astea se continuă cu zbaterile tale neînțelese de a merge la școală, acolo unde cei care ar trebui să te învețe și să-ți fie model de conduită și mentori, ajung să concureze, la înjurături și urlete, cu ce lași în fiecare dimineață, în urmă, acasă... ei bine, toate astea asociate cu o sărăcie deprimantă înseamnă "a doua șansă".

Totuși stau și mă gândesc că ei au un potențial enorm. Au reușit să descopere și să dezvolte în ei o dorință neștiută de a fi mai bun sau a face mai bine, în doar șase luni. O perioadă scurtă, dar esențială, în care au beneficiat de experiența și expertiza unui (R)OM învingător. Se pare că energia și voința mentorului au fost molipsitoare, și azi mentorul împreună cu treisprezece adolescenți au pornit ca un val al binelui pe ulițele satului uitat de lume. Seamănă cu animatorii electorali numa' că ăștia te îndeamnă să votezi cu binele. Zic babele pe la colțuri că de 26 de ani nu au pomenit așa ceva... "Ce, că degeaba faceți la ăștia, că ăștia nu merită!". Hm! oameni rezistenți la schimbare și cu o dâcă nativă împotriva celor care vor să schimbe ceva în lume și încep cu ei, cu universul lor.

Până să ajung acolo habar n-aveam să existe o astfel de lume, atât de aproape de mine. O comunitate ciudată, un sat în care bordeiele se încăpățânează să le țină piept noilor construcții făcute cu banii strânși la "muncă" în "jermania". Un sat în care se merge nicăieri sau un loc uitat în câmp, dar care are grădiniță și școală primară. Localitatea asta are o grămadă de grozăvii... de la șeful de post arestat de jăndari și până la profesoare cu vechime de douăzeci de ani aflate în același stadiu ca atunci când au debarcat în școală tocmai de la chioșcul din sat. Oameni care deși sunt peste tot recunoscuți ca țigani, și pe bună dreptate (că rromi nu sunt și nici nu știu ce-i aia), spun cu o mândrie de om prost și fudul că... "apăi domnucă dragă, noi nu suntem țâgani că noi avem casă cu etaj!". Atunci când soarele e generos, ulițele se umplu cu țânci, care mai de care mai murdari și mai despuiați, asistați cu nepăsare de mame-spărgătoare-de-semințe postate leneș prin bătătură sau pe marginea drumului.
În lumea asta am pătruns noi acum un an si de bine ce înaintam voioși peste câmpuri către ei... am ieșit în decor într-o sforțare maximă de a ne salva viețile din fața unui nebun și iresponsabil cetățean al Cutușului, ce gonea pe mijlocul șoselei cu un Audi proaspăt adus de la nemți. Întâmplarea a făcut să aud mai apoi, anul ăsta, că respectivul nu are permis și n-ar fi prima dată când conduce beat.


Sper că ați priceput pe unde am ajuns să dăm cu sapa, în căutarea unei minime speranțe că și de acolo pot ieși Oameni-de-toată-isprava.

Ei bine, sminteala și strădaniile ne-au fost răsplătite.
Azi am pornit către casa unor amărâți, loviți de soartă în toate coastele, animați de frenezia celor treisprezece adolescenți, ce au uitat de foamea ce le răscolea pântecul, dornici să facă bine cu mâinile lor. Ajunși la adresă, a avut grijă realitatea să ne dea cu capul de toate ulucile, ne-am cutremurat de condiția mizeră în care au ajuns să trăiască acești oameni. Un moș zdrențăros ce trage de fiecare zi încercând să scoată de la ea tot ce i-ar putea oferi mai bun, și... fata lui ce pe vremuri era o tânără plină de speranță, cu școala terminată la liceu și permis de conducere, până într-o zi când neșansa a împins-o în mâinile murdare ale unor traficanți de carne vie. Azi abia se mai zărește ceva din umbra celei ce a fost, acum o femeie tristă și abătută ce nu-și mai găsește liniștea și rostul în lumea în care suferința și teroarea i-au luat mințile. Aici vrem noi să exersăm nobila meserie de Voluntar!

Am identificat beneficiarii, am constatat și inventariat necesitățile, avem tricouri personalizate și multă voință... și mai avem nevoie de parteneri. În acțiunea asta multe nu ne trebuie, dar sunt esențiale și greu de procurat de unii ca noi, care abia reușim să scoatem capul în lume punându-ne de parteneri tuturor celor ce au cu ce dar nu au timp.

-corespondentul vostru, de la fața locului, Constantin Păun

luni, 18 ianuarie 2016

Dimineata unui profesor

Ca o femeie gospodina ce sunt imi pregatesc hainele si geanta de lucru in fiecare seara pentru ca nu-mi place sa intarzii cautand disperata cu ce sa ma imbrac si sa nu-mi uit ceva important acasa care mi-ar usura ziua de lucru.
Autobuz Codreanu
  Ma trezesc recunoscatoare pentru inca o zi de har, imi duc cainii afara care se fericesc prin zapada mai ceva decat copiii, strang mizeria in pungute ca un cetatean bun ce sunt si sunt gata sa plec catre autogara unde ma asteapta cursa minunata catre destinatia...SERVICIU....da spun serviciu pentru ca aduc plus valoare comunitatii :) 
Ajung in autogara si ca sa nu-mi inghete picioarele ma duc in sala de asteptare unde cred eu ca este cald si bine si ca sunt in siguranta. Din urma vine si colega mea de la Satu Nou si incepem sa povestim despre una, alta. La un moment dat se apropie de noi  un tanar umil, acoperit de haine murdare mirosind a pisat si alcool,  combinatie mortala pentru o dimineata inghetata.
„Da si mie un leu de o paine te rog, da de o paine , de o paine....” .Vaietul lui se repeta si ma intorc cu spatele sa pot deschide rucsacul sa scot un leu sa-i dau chiar daca stiam ca painea este cea mai mica grija a lui. Imediat umilul s-a transformat in agresor, m-am trezit ca ma pipaie si ma ciupeste si se repede sa-mi bage mana sub fusta. Din instinct i-am pleznit o palma peste cap si l-am repezit in timp ce colega mea ii zice: „ Ce faci ma nesimtitule, vrei sa chem politia?”
Politia nu mai este demult bau-bau pentru la el si iese pe usa dupa care la nici un minut revine furios, probabil realizand ca i-am dat o palma peste cap si urland la mine se repede sa de-a cu pumnul:” Fa muisto, te omor, te omor bag p...a in gura ta!”. Nu ma sperii si ma reped la el si il mai pleznesc odata iar el socat de reactia mea mai incearca o data:” te omor muisto!”. Inca o scaltoaca si un sut in cur si a zburat pe usa salii de asteptare in timp ce draga mea colega se pregatea sa sune la politie.  Gata a trecut si asta si mergem sa vedem de autobuz, dar surpriza, timpul trece si uite ca nenea Codreanu intarzie la intalnire. Oamenii inghetati merg la dispecer si il intreaba daca mai vine autobuzul de Crizbav la care el raspunde ca nu stie nimic. Suntem cu totii inghetati si este trecut de 8.30 si din nou mergem la dispecer care de aceasta data sta cu spatele la noi si vorbeste la telefon. Un nene ii spune :”ba da tu iti bati joc de noi, ce p..a mea faci cu noi, mai vine sau nu autobuzul?” Dispecerul il ignora la care nenea zice:” ba vrei sa-ti fut un cap in gura?” si imediat capul lui se opreste in nasul dispecerului care raspunde cu un pumn in pieptul lui nenea. Intervin oamenii si ii calmeaza dar nenea Codreanu nu da nici un semn ca i-ar pasa de noi cei care suntem asteptati la munci si suntem sunati sa dam explicatii de ce nu am ajuns. Intr-un final la 8.45 apare si nenea Codreanu si in culmea inghetului si a fericirii urcam in autobuz. Ma asez cu teama sa nu-mi rup vreun os caci sunt toata o durere si deodata il aud pe sofer:”De nu te-as mai vedea niciodata pe cursa asta!”. Ma uit atenta si realizez ca este acel sofer din prima mea zi de naveta care era sa dea peste mine iar el continua:” va mai amintiti de mine doamna, acum va bucurati sa ma vedeti?”
  Minunata zi si minunata viata de profesor navetist si ingheturile abia s-au anuntat ca vin J
P.S. Si cand ma gandesc ca ramasesem socata atunci cand mama unei fetite de etnie rroma spunea cu amaraciune: „O las doamna la scoala... sa ajunga si ea o amarata de invatatoare”.

P.S.1 Iar Transbus Codreanu merge in continuare pe monopol in conditii mizere fara sa-si simta licenta de transport in pericol, desigur cu complicitatea primariilor care au o mare lene in a mai autoriza o statie de autobuz desi vorbim despre o alta localitate.