joi, 2 iunie 2016

SUNT (R)OM ȘI AM TIMP PENTRU EDUCAȚIE

Mentoratul nu este despre sprijinirea celor mentorați atunci când aceștia au luat-o razna pe cărări greșite. Asta ar însemna să fi un catalizator sau un complice la prostia lor.
Mentorat este atunci când iubești pe cineva, suficient de mult, pentru a-i spune să se oprească în a mai fi atât de prost încât să-și ruineze viața.


"Timp pentru Educație" a transfomat o mână de copii, cărora nu le-au fost acordate prea multe șanse, în Transformatori. Acum realizez că omuleții ăștia ai mei, au pornit direct cu a doua șansă. Să ai ghinionul de a te naște într-o comunitate în care nu se dau doi bani pe studii și tot ce contează sunt banii pe care-i poți produce fără prea multă muncă, este un handicap extrem. Când toate astea se continuă cu zbaterile tale neînțelese de a merge la școală, acolo unde cei care ar trebui să te învețe și să-ți fie model de conduită și mentori, ajung să concureze, la înjurături și urlete, cu ce lași în fiecare dimineață, în urmă, acasă... ei bine, toate astea asociate cu o sărăcie deprimantă înseamnă "a doua șansă".

Totuși stau și mă gândesc că ei au un potențial enorm. Au reușit să descopere și să dezvolte în ei o dorință neștiută de a fi mai bun sau a face mai bine, în doar șase luni. O perioadă scurtă, dar esențială, în care au beneficiat de experiența și expertiza unui (R)OM învingător. Se pare că energia și voința mentorului au fost molipsitoare, și azi mentorul împreună cu treisprezece adolescenți au pornit ca un val al binelui pe ulițele satului uitat de lume. Seamănă cu animatorii electorali numa' că ăștia te îndeamnă să votezi cu binele. Zic babele pe la colțuri că de 26 de ani nu au pomenit așa ceva... "Ce, că degeaba faceți la ăștia, că ăștia nu merită!". Hm! oameni rezistenți la schimbare și cu o dâcă nativă împotriva celor care vor să schimbe ceva în lume și încep cu ei, cu universul lor.

Până să ajung acolo habar n-aveam să existe o astfel de lume, atât de aproape de mine. O comunitate ciudată, un sat în care bordeiele se încăpățânează să le țină piept noilor construcții făcute cu banii strânși la "muncă" în "jermania". Un sat în care se merge nicăieri sau un loc uitat în câmp, dar care are grădiniță și școală primară. Localitatea asta are o grămadă de grozăvii... de la șeful de post arestat de jăndari și până la profesoare cu vechime de douăzeci de ani aflate în același stadiu ca atunci când au debarcat în școală tocmai de la chioșcul din sat. Oameni care deși sunt peste tot recunoscuți ca țigani, și pe bună dreptate (că rromi nu sunt și nici nu știu ce-i aia), spun cu o mândrie de om prost și fudul că... "apăi domnucă dragă, noi nu suntem țâgani că noi avem casă cu etaj!". Atunci când soarele e generos, ulițele se umplu cu țânci, care mai de care mai murdari și mai despuiați, asistați cu nepăsare de mame-spărgătoare-de-semințe postate leneș prin bătătură sau pe marginea drumului.
În lumea asta am pătruns noi acum un an si de bine ce înaintam voioși peste câmpuri către ei... am ieșit în decor într-o sforțare maximă de a ne salva viețile din fața unui nebun și iresponsabil cetățean al Cutușului, ce gonea pe mijlocul șoselei cu un Audi proaspăt adus de la nemți. Întâmplarea a făcut să aud mai apoi, anul ăsta, că respectivul nu are permis și n-ar fi prima dată când conduce beat.


Sper că ați priceput pe unde am ajuns să dăm cu sapa, în căutarea unei minime speranțe că și de acolo pot ieși Oameni-de-toată-isprava.

Ei bine, sminteala și strădaniile ne-au fost răsplătite.
Azi am pornit către casa unor amărâți, loviți de soartă în toate coastele, animați de frenezia celor treisprezece adolescenți, ce au uitat de foamea ce le răscolea pântecul, dornici să facă bine cu mâinile lor. Ajunși la adresă, a avut grijă realitatea să ne dea cu capul de toate ulucile, ne-am cutremurat de condiția mizeră în care au ajuns să trăiască acești oameni. Un moș zdrențăros ce trage de fiecare zi încercând să scoată de la ea tot ce i-ar putea oferi mai bun, și... fata lui ce pe vremuri era o tânără plină de speranță, cu școala terminată la liceu și permis de conducere, până într-o zi când neșansa a împins-o în mâinile murdare ale unor traficanți de carne vie. Azi abia se mai zărește ceva din umbra celei ce a fost, acum o femeie tristă și abătută ce nu-și mai găsește liniștea și rostul în lumea în care suferința și teroarea i-au luat mințile. Aici vrem noi să exersăm nobila meserie de Voluntar!

Am identificat beneficiarii, am constatat și inventariat necesitățile, avem tricouri personalizate și multă voință... și mai avem nevoie de parteneri. În acțiunea asta multe nu ne trebuie, dar sunt esențiale și greu de procurat de unii ca noi, care abia reușim să scoatem capul în lume punându-ne de parteneri tuturor celor ce au cu ce dar nu au timp.

-corespondentul vostru, de la fața locului, Constantin Păun

2 comentarii:

  1. Felicitari si mult succes. Nu uiati, nu sunteti singuri!

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări, Alina! Dumnezeu fie cu voi! Şi...Oamenii!

    RăspundețiȘtergere