luni, 19 iunie 2017

Cum am vindecat canceru’

   Era prima iarna la tara, de navetist ca pe celelalte le-am prins la bloc. Exersam mersul pe poteca facuta de altii mai vrednici, sculati cu noaptea’n cap de treburi matinale. Inca un kilometru jumatate prin zapada, la minus 20 grade, cu un rucsac in spate plin de bunatati pentru copiii grupei mari, dealtfel nici mainile nu erau goale. Ajunsa in grupa ma bucur de caldura si de bratele mici care-mi cuprind picioarele intr-o imbratisare surpriza. Suntem in saptamana dinaintea Craciunului si povestim despre cate in luna si stele. Din grupa lipseste numai un “harnicut” care-i racit. Aleg sa vorbim despre daruri si a darui. Ochii lor ma privesc iscoditori si ii vad cum isi framanta manutele a nerabdare in asteptarea darurilor.

- Doamna da’ ne dai patetele?
- Ce patete? intreb nedumerita.
- Patetele de la primarie!

Hmm, multe mai am de invatat, imi zic, si revin in povestea bucuriei de a darui.

- Voi primiti cadouri/daruri?
- Doamna, noi primim patete de la social.
- Doamna, zice Jesica, sa ma mance canceru’ daca la noi nu vine Mosu’ la geam!

   Stop joc! Pana aici! Sunt trei luni de cand fac cu ei “chimioterapie” si nu vad nici o imbunatatire. Trebuie sa fac altceva dar nu stiu ce. Tot ce stiu este ca nu-mi place sa aud acest cuvant, mai ales rostit ca blestem de un copil. Era prea mult. Zilnic auzeam:”sa te mance cancerul/ sa o mance pe muma-ta!/ sa te taie doctorii!”. Aveam impresia ca sunt intr-un serviciu de urgenta dintr-un alt secol.    Intr-un fel sau altul si acea zi s-a incheiat, pentru ei, insa pe mine ma rodea neputinta de a indeparta aceasta molima din mintea si inima lor. Uneori ma amageam gandindu-ma ca petrec prea putin timp cu ei in comparatie cu cei de la care invatau “limba materna”. Acasa nu mi-am gasit linistea si la un moment dat, un pachet de tigari mi-a atras atentia. Vazusem cuvantul… Prietenul meu Google Image mi-a fost de mare ajutor. Am cautat imagini din cele mai crunte cu copii suferinzi de aceasta boala, imagini de pe pachetele de tigari, le-am printat color si le-am plastifiat. Mi-am pregatit “materialul didactic” neortodox pentru ziua urmatoare.

   Acelasi traseu, iarna, rucsac incarcat si de aceasta data. La intalnirea de dimineata discutam despre sanatate. Am intrebat copiii daca stiu ce inseamna cancerul si le-am propus sa vorbim despre el. Pe intelesul lor, le-am povestit si prezentat imaginile pregatite. I-am intrebat daca au cunoscut pe cineva suferind de aceasta boala. Raspunsul a fost NU, slava Domnului! Lectia mea de sanatate ii captivase, pana aici planul functiona bine. In timp ce ochii intalneau imaginile prezentate ma uitam la reactiile lor. Am vazut curiozitate, mila, scarba, frica, din nou mila ca mai apoi sa aud cum inteleptul clasei Timotei spune:

- S’apoi doamna, daca mai tot vorbim de el, intr-o zi o sa vina si peste noi!

   Din acea zi, cancerul a disparut de la mine din grupa. Daca se intampla ca cineva sa-l mai rosteasca, ceilalti nu-l repetau, doar spuneau:

- Doamnaaa, iar o spus!

   De atunci au trecut doi ani si “uratul” nu a mai recidivat. Terapia imaginilor a functionat impreuna cu dorinta mea de a le vindeca mintea si sufletul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu