joi, 22 iunie 2017

D’ale copilariei cu Venus H2 si Pacific 4…


Ma uit pe facebook si gasesc in postarea unei fete faine, o imagine… vechiul televizor cu carcasa de lemn si lampi. Brusc ma napadesc o sumedenie de amintiri si ochii mi se umezesc usor de lacrimi. Televizorul asta era semnul pentru bogatie in copilaria mea, comoara familiei. Asezat pe mijlocul mesei sau al comodei tv cu migalosul mileu din macramé apretat cu faina de grau sau aracet, aranjat frumos cu smerenie deasupra iar pe mileu tronand nelipsitul pestisor sau cosuletul de sticla multicolora. Sambata la pranz ne bucuram de “Secventa telespectatorului”, seara de teleenciclopedia si serialele care-mi faceau viata grea atunci cand am invatat sa citesc. Mama care nu stia inca sa citeasca, ma punea sa-i citesc fiecare episod. Sa mai pot “respira”, daca in film se certa cineva ma opream iar mama ma intreba de ce m-am oprit. “Se injura bre, ii raspundeam, si imi este rusine sa citesc!”. Asa am invatat eu sa citesc mai bine si sa am o dictie buna.
Eiii dar sa revin la televizorul nostru. Intr-o vreme nu am mai avut televizor pentru ca se arsese ceva in el si tata nu avea bani sa-l mai repare iar de avea bani nu gasea lampa PL500( pronuntat pelecinsute) 😊 cateodata il auzeam spunandu-i mamei :”nu vrea PL-ul meu!”. Cand se intampla sa nu avem televizor, mai ales iarna, era tare greu pentru ai nostri sa ne mai stapaneasca pe toti 6-7 copii iar mai tarziu 11. Adormeam devreme uneori, insa de cele mai multe ori le citeam fratilor sau mamei, ne jucam de-a spectacolul spunand poezii sau cantand cantece pe care le auzeam de la tata, majoritatea monarhiste. Mama ne facea papusele din carpe aranjandu-le frumos in cutiile de rahat pe care le transforma in casute magice.Cu toate acestea, ne apasa lipsa lui televizorica! Aveam cativa vecini mai pe inima alor mei care adorau urzicile cu mamaliga sau cozonacii si pasca mamei. Cei mari aveau voie sa mearga la vecini sa se uite la tv dar noi mititeii nu! Era trist, ramaneam singuri in casa si plangeam ca prostii pana oboseam, ii blestemam si dupa aceea ne apucam de cantat sau… citeam povesti pentru ei.
Vremurile au trecut fara televizorica si in casa noastra a aparut din nou semnul bunastarii dar de aceasta data total diferit. Melomanul din tata a rabufnit si asa a venit in lumea noastra minunea… Radio Pick Up Pacific4. Doamn, ce minune! Mia Braia, Ioana Radu, Gica Petrecu, Ion Dolanescu, erau zilnic la masa noastra! Ne desfatam sufletele cu povestile de la Electrecord sau ascultand teatru radiofonic. Sute de discuri de vinil au luat loc de cinste in casa noastra si feri’ sfantul sa se fi zgariat unul. Tragedia era si mai mare daca se deteriora acul, era scump si greu de gasit dar tata se facea luntre si punte pentru a-l avea.
 Da, acestea sunt amintirile dragi pe care mi le-au trezit o imagine cu celebrul televizor in carcasa de lemn cu lampi. Un lux devenit necesitate ca mai apoi sa evolueze din nou la rang de lux pana cand tehnologia moderna si-a pus amprenta pe vietile noastre. Cine mai asculta teatru radiofonic, cine stie sau isi mai aminteste de Pick Up Pacific4, de magnetofonul Kashtan care facea furori la petrecerile cu lumina stinsa unde la un moment dat cand toata lumea dansa se auzeau subtil zgomotele buzelor sarutandu-se? Ce vremuri! Nu le regret, doar imi amintesc cu drag de ele pentru ca astazi sunt OM tocmai datorita acelor vremuri. Atunci se citea mult iar televizorica aduna laolalta familia.