Bulina care îți poate schimba viața

-         Aveți un vis, o dorință ascunsă?

-         Da, eu am!

-         Vrei să o împărtășești cu noi?

-         Da, îmi doresc să fiu prima femeie de etnie rromă care vorbește la TED!

După câteva luni, trainerul mi-a făcut cunoștință cu cel ce este curatorul TEDx Brașov, pe care a trebuit să-l conving în mai puțin de două minute că merit să fiu pe bulina TEDx.

-         Pregătește-ți discursul și trimite-l pe mail către Titiana, fata care se ocupă de pregătirea speakerilor. În luna mai vei fi pe scenă!

Pășeam cu încredere spre împlinirea unui vis pe care-l țineam ascuns de mai bine de opt ani. Așa a început marea aventură TEDx.  Nu aveam în cap un discurs anume dar eram fericită că puteam lucra cu toată inima să-mi construiesc un vis, un vis care acum ținea de mine. Urma să fiu prima femeie de etnie rromă care călca pe scena TED cu un mesaj pentru educație și chemare la acțiune. Abia după câteva zile am realizat „gravitatea faptei” mele. Urma să fiu pe scena TEDx, un concept total diferit de ceea ce întâlnisem la 5MS. Acolo am învățat multe despre cum să improvizez un discurs, să-l susțin în numai cinci minute cu slide-uri care se schimbau la câteva secunde. Totul era pe repede înainte. Am legat amiciții, am cunoscut oameni frumoși de-adevăratelea, dar gata, joaca se terminase! Teama începea să-și facă loc încet, încet în inima mea. Dacă nu voi reuși să am un discurs bun? Dacă mesajul meu nu va avea impact? Mai rău a fost când am început să-i cunosc și pe ceilalți vorbitori ce aveau să urce pe bulina roșie. Oare, ce am făcut eu la viața mea, important pentru omenire ca să pot urca acolo pe scenă și să le spun oamenilor, să împărtășesc cu ei o idee, o experiență ce ar putea fi dată mai departe? Ceilalți, chiar făceau ceva important!

Salvarea a venit din partea bărbatului meu, omul care avea răbdare să-mi asculte toate temerile rostite cu voce tare, pe timpul zilei și uneori chiar noaptea.

-         Auzi, uită-te peste fotografiile tale din trecut, caută prin notițe, prin cutiile tale și vezi ce ai făcut tu să meriți să fii acolo. Îndrăznește și lucrează la împlinirea visului tău! Conectează-te la sursa divină și accesează înformațiile pe care le ai în tine!

Da, sigur, lui îi era ușor să spună. Daaa, el mereu crede că mie îmi este așa de ușor! De l-aș vedea pe el în situația mea! Bine, fie, voi face ca el!

Am pus înaintea Creatorului meu toate aceste temeri și l-am rugat să mă ghideze în discursul care trebuia să-l trimit cât mai repede. L-am ascultat pe dragul meu și într-un moment de pace am descoperit prin cutiile mele bilețele de mulțumire, felicitări, fotografii de-ale copiilor cu care m-am întâlnit de-a lungul anilor de voluntariat și mai apoi de misiune. Știam ce am de făcut!  Degetele minții tastau deja discursul, chemarea la acțiune, îndemnul. Eram ferm convinsă că, dacă eu îmi fac treaba bine așa cum o făcusem până atunci, și Dumnezeu își va face partea Lui și mesajul meu va impacta inimile care trebuiau să primească acest mesaj.

         Nu a fost ușor, chiar dacă am scris repede discursul și trainerul care se ocupa de pregătirea mea l-a acceptat din prima clipă. Alegând fotografiile pentru prezentare făceam loc amintirilor care fără vrerea mea mă transformau într-o bipolară. Acum plângeam, acum râdeam, mă apuca furia, nostalgia dar niciodată părerile de rău. Nu-mi părea rău pentru nici o clipă trăită acolo în cele fotografii. Erau parte din tot ce mă construise ca omul ce devenisem. Cu o seară înaintea evenimentului am fost să văd sala. Era de vis. Voluntarii inimoși încă mai aveau de lucru dar nimeni nu se plângea. Erau veseli și păreau că sunt o echipă unită.  M-au asigurat că totul va fi pregătit, vor fi și lavaliere...da imi era teamă să am mâinile ocupate de un microfon. Acasă am încercat pentru prima dată să repet discursul în fața bărbatului meu. Nu am putut! Eram smiorcăită, crispată...ca un câine la înjecție sau mai degrabă în furca hingherilor. Am revăzut vorbitorii. Din nou m-am întrebat cine sunt eu să urc pe scenă cu acei oameni? Ce am făcut eu așa de valoros? Nu am scris măcar o carte...

         În ziua evenimentului, partea frumoasă era că știam clar cu ce mă voi îmbrăca. Simplu, fustă, cămasă și sandalele cu care făceam naveta. Nu mă puteam despărți de ele, parcă mă născusem cu ele în picioare. Stilista vieții la care m-am dus să-mi așeze părul mi-a întins mai bine nervii decât părul, de machiaj ce să mai spun, își scosese fardurile din poșetă. Am refuzat-o politicoasă, am plătit și m-am cărat în cea mai mare viteză acasă unde în mai puțin de un sfert de oră m-am pregătit ca o vedetă ce avea să calce covorul roșu. Așa că, machiată, stilizată de mâna mea și gratis, am plecat către conacul unde avea loc evenimentul. La brațul bărbatului meu Costi, emoțiile au dispărut. Nu aveam de ce să mă tem, eu îmi făcusem treaba, acum Dumnezeu trebuia să-și facă partea Lui și mai mult, bărbatul meu era acolo, cu mine, preluând emotii și frici. Pășeam alături de el, pe covorul roșu și îi mulțumeam în gând pentru viața frumoasă pe care o trăim împreună. Îi mulțumeam pentru că ajunsesem să înțeleg rostul lui -împreună-.

Eram împreună în bucurie și tristețe, avuție și lipsuri, gânduri si trăiri. Eram împreună după o viața de căutare a binelui izvorât din iubire. El, mentorul, trainerul, coach-ul și scânteia care mi-a transformat viața, mă ținea de mână privindu-mă cu ochii umeziți de lacrimi. Știam că voi urca pe scenă după pauză. Am socializat, am făcut fotografii, am băut multă apă. Eram în transă ascultându-i pe cei ce urcau pe scenă... dar gata cu transa! A fost unul, da unul care m-a făcut să-mi doresc să urc acolo și să-i spun blând la ureche să se ducă pe cărarea ce duce la origini. Deja era prea mult pentru mine! Discursul lui era contrar oricărui regulament și Doamne, sala era iritată, depășise timpul cu mult iar prezentatorul era pus într-o poziție nasoală. Omul nostru o dăduse din meritocrație în acuzații grave ca mai apoi să revină cu etichetări dintre cele mai slute: gunoier, țigan, urât, handicapat, șchiop etc. Sala fierbea la foc mocnit ca sosul ragu pentru spagheti. Într-un final, cu intervenții discrete a coborât și dus a fost, nu a mai avut nasul să stea la pauză. Mai era un pic, un pic și urmam eu. Inima pompa ca un hidrant la capacitate maximă. Costi nu era lângă mine, era mai în spate. Căutam să-l văd cu ochii minții. Mi-am adus brusc aminte de îndemnul de la pauză: discursul tău, nu-l știe nimeni de aici, doar tu, și il ai în fiecare por al ființei tale căci l-ai trăit, nu citit!

         Am fost anunțată. Era prea târziu, nu mai puteam da înapoi! Era prima mea întâlnire cu pointer-ul! Nu aveam lavalieră, aveam microfon și am crezut că lumea se termină acolo. Am întrebat-o pe cea care se ocupase de tehnică cum să folosesc pointerul: stânga, dreapta! Perfect, Zoe fii bărbată sau curaj găină că te tai!

Am respirat adânc, am fixat sala. Vedeam doar câteva fețe din primul rând și sacoul roșu al prezentatorului. Minunat! Unde-i Costi? Mai bine, să nu mă audă!

Prima imagine, ah, da asta era...educația este cea mai puternică armă cu care poți schimba lumea zicea Nelson Mandela și dreptate avea pupa-l-aș! Vorbeam despre mine, despre ei vecinii și elevii mei... despre ei cei prezenți acolo.

Auzeam murmure, suspine și din nou murmure. Simțeam valuri de emoție ce vin către mine din sală și-mi dau putere vocii și picioarelor să rămână pe scenă. Sala întreagă era conectată cu mine acolo în poveste. Râdeau sau plângeau, erau mirați sau furioși... toate aceste trăiri veneau în valuri către mine și-mi încălzeau picioarele ce înțepeniseră inainte de a păși pe scenă. Ropote de aplauze întrerupeau din când în când povestea. Aceste ropote mă aduceau înapoi, pe bulina roșie la care visasem atâția ani. Acolo eram eu, prima femeie de etnie rromă, speaker la TEDx.

         Sala este din nou în picioare, pentru a treia oară în timpul discursului. Ropote prelungite. Sunt fericită că-l văd pe Costi. Mi se încălzește inima la gândul că mă voi ascunde în brațele lui puternice și-mi voi trage sufletul. Este frumos Costi, bucuria-i luminează chipul. Off, trebuie să mai aștept un pic până se termină, să pot ajunge lângă el. Cobor scărille atentă să nu fac vreo pozna ca de obicei și dau mai departe pointer-ul. Mă așez și mă străduiresc să ascult. Inima din nou s-a transformat în hidrant dar de această dată este mult mai solicitat. Îmi este cald și sete. Sunt pe scaun și gândul îmi fuge la mama... dacă ar fi fost aici cu tata... nu-i grav, o să-i arăt tatei când va apărea filmarea... era bine să fi fost și tata aici sau măcar copiii mei. Știu că undeva în spate este omul care nu m-ar lăsa baltă niciodată, care mă iubește așa cum îl iubesc și eu. Inima se liniștește la gândul că omul meu drag este acolo si se bucură de mine. Ultimul vorbitor a coborât de pe scenă. Aplauze!

         Este momentul de socializare. Oamenii vin către mine. Sunt mulți, tot mai mulți. Mă felicită și văd în ochii lor lacrimi de bucurie. Mă strâng în brațe cu putere. Unii plâng de-a binelea!

„Am simțit cum mă biciuiau cuvintele tale! Mesajul a fost puternic. Mulțumesc!”

„Tanti Alina, mă bucur că exiști!”

„Esți fantastică, tanti Alino!”

„Ursulina mea dragă, te iubesc!”

Am terminat toate cărțile de vizită create cu dragoste de Costi. Mă privea de la distanță, discret în timp ce mulțimea de oameni m-a înconjurat să mă felicite, mulțumească sau îmbrățișeze. Stătea acolo, calm, mare și fericit. Omul meu drag, m-a ascuns în brațele lui să se poată bucura în tihnă de mine. Împreună am trăit un vis croit pe furiș de teamă să nu mi-l fure soarta deloc generoasă până nu demult. Prima femeie de etnie rromă a vorbit sus și tare și s-a rugat ca mesajul ei de pe bulina roșie să ajungă la inimile care-l caută.  Eu, Alina Ursu, profesor, mentor și trainer de etnie rromă mi-am împlinit visul alături de bărbatul meu, majoritarul!

L-aș completa pe Nelson Mandela spunând: iubirea și educația sunt cele mai puternice arme cu care poți schimba lumea. Educația mi-a arătat calea și iubirea m-a ajutat să o împlinesc!

__________________________________ DISTRIBUȚIA _______________________________________

 Trainerul (OMul care a mișcat lumea și a creat scena pe care să urc) Sorin PELIGRAD

 Creatorul 5MS (primul eveniment-concurs în România de vorbit în public care scoate tot ce ai mai bun în tine) Ovidiu OLTEAN 

Curatorul TEDx (perserverentul și priceputul expert în a scoate untul din oameni) Tibi RUCZUI

Trainerul de la Londra (profesionista în prezentarea unui discurs de impact) Titiana MORAR

Părinții doriți în sală (cei cărora le datorez cele mai multe și puternice amintiri) Augustina și Dumitru URSU

Bărbatul meu (OMul care este în jurul meu chiar și când nu știu că am nevoie) Constantin PĂUN

Stilista vieții n-are rost să-i dau numele că oricum își pierde clienții

Antevorbitorul care m-a șocat Laurențiu PRIMO

Locația de vis a celui mai reușit TEDx Superbul Conac HELDSDORF

Fotografia (tehnic nu este cea mai bună, dar este făcută cu inima de cel care ulterior mi-a devenit prieten drag) Claudiu Dumitru CUCORANU

Victime colaterale (Oameni minunați și frumoși care mi-au umplut viața cu prietenia lor) Distinșii participanți la prima ediție a TEDx Brașov

Anonima (Femeia care mi-a hrănit inima venind în ultima clipă la eveniment, doar pentru mine, sora mea dintr-o altă viață) Loredana Maria PLUMB

Cel mai frumos bărbat (OMul care atunci avea lacrimi în ochi, pe care l-am confundat cu un înger, ca mai apoi să devină cel care mi-a întins mâna către Cea Mai Puternică Experiență din viața mea) Dragos-Cristian FÎNARU

Rezultatul și Amprenta acestei povestiri poate fi vizionată în limba română pe Youtube la adresa: Sound of Education... in the gheto