miercuri, 30 august 2017

Mi-am vindecat trecutul crezând că imposibilul nu există

Break the Patterns - Wow, ce ediție mișto, mi s-ar potrivi de minune!
          Să desființez paternuri, se pare că asta știu să fac cel mai bine încă de la venirea mea în această lume. Bacău, orașul atât de aproape de locul natal, orașul ale cărui străzi mi-au fost locul de muncă pentru multe vremi când necazul se însoțise cu mine. Orașul ce-mi trezea amintiri dureroase, era acum atât de dorit de mine, să merg să-i spun o poveste despre cum să desființezi mituri, paternuri sau bariere. Offf, dar nu-i totdeauna după cum vreau eu!
          Cât a trecut de atunci? Șaptesprezece ani! Numai atât? Descopeream cu mirare că amintirile sunt acolo și încă dureroase, deschise și amenințătoare. Credeam că sunt vindecată. Să fie posibil ca atâția ani să fi stat ascunsă și să mă mint că nimic din trecutul meu nu mă mai poate tulbura?
Doamne, doar nu m-a chemat nimeni la Bacău, nu m-a invitat nici bunica să spun ceva acolo, ce fac atâta caz? Este doar o altă ediție TEDx cu un titlu ce poate să însemne orice. Pfaiii numai filme am în capul ăsta dâng! Are dreptate Costi când spune că sunt combinația perfectă dintre Maria Montessori și Maica Tereza dar partea lor nătângă!
          Aceasta a fost cearta cu mine pentru multe zile, până când într-o zi mi-am luat inima-n dinți și l-am mesăgit pe Dragoș, ăla frumos pe care îl întâlnisem la Brașov și cât pe ce să cred că e înger. I-am spus că vreau să ajung împreună cu soțul meu și îl rog să-mi țină două locuri. Dragoș a fost tare bucuros să afle că vom fi acolo în noiembrie, așa că domnul meu Costi nu mai avea scăpare... ne aștepta Bacăul.
          După câteva zile Dragoș mi-a scris întrebându-mă dacă ne-am hotărât. I-am spus că ajungem și am rugămintea să ne recomande o cazare omenoasă...
-         Pai.. am vorbit cu Dominic.. si noi am fi onorati daca ai vrea sa urci din nou pe scena TEDx 🙂
Mie mi au dat lacrimile la Brasov cand te am ascultat.. credem ca povestea ta se potriveste manusa cu tema evenimentului de anul asta
Asa ca... am fi onorati 🙂
23.10.2016 20:35
- WoW! m-ai surprins... termenul este unul scurt si sunt o grămadă de făcut... dar NU ESTE IMPOSIBIL
hai sa ne auzim maine!
cu toate detaliile tehnice, dar pentru asta am nevoie de numarul tau de telefon.
sincer... Mi-ar face mare placere sa urc pe scena ACASA (in Moldova mea natala)
o saptamana fructuoasa!
Așa avea să înceapă o noua aventură TEDx, un început către împăcare, vindecare și iertare.
Seara, i-am arătat lui Costi, discuția cu omul frumos pe care-l iubim amândoi. M-a privit lung și m-a întrebat despre ce voi vorbi, voi păstra același discurs de la Brașov?
-           - Nu, știu deja ce discurs va fi și am și titlul: Imposibilul nu există!
-          - Adică…
-          - Adică discursul este despre perioada în care am cerșit la Bacău și despre cum am reușit să mă rup din acea lume. Am spus repede fără să respir ca și cum m-am temut să nu mă răzgândesc.
-          - Crezi că ești pregătită să împărtășești oamenilor, în mod public, această perioadă a vieții tale?
-          - Da, cred că acesta este momentul meu de a-mi înfrunta trecutul poate-mi  voi vindeca trupul și sufletul.
-         - Bine, eu sunt aici, tu știi ce ai de făcut!
         În acea seară somnul nu a îndrăznit să se apropie de așternuturile mele. Plecase departe, trecutul era acolo prezent și al naibii de dureros. Patul era prea mic pentru mine, noaptea nu se mai sfârșea. Bine că oboseala zilei l-a răpus pe omul meu drag, să nu-mi simtă fricile nopții.
Chiar ești pregătită Lină? Ce vor crede oamenii despre tine? Cum vor primi copiii tăi această veste? Ce vor crede prietenii copiilor tăi? Crezi că vei putea face față? Chiar vrei tu să faci asta?
         M-am ridicat cu grijă din pat și m-am dus în bucătărie. Nu mai fumam de aproape doi ani… și nici nu voi fuma, mi-am zis! Priveam afară în noapte. Întuneric și pace. Prin ușa deschisă a camerei l-am vazut pe fiul meu dormind în tihnă, o tihnă câștigată cu multă durere chiar și pentru el. Casa mea frumoasă, omul  meu drag, fata mea frumoasă cu ochi de catifea, câinele și pisica… Toate erau reale, frumoase, tihnite. Toate erau calde și miroseau a bunăstare! Eram în siguranță și  mai mult de atât, eram iubită. Iubirea omului meu, îmi securiza viața.
„Da, sunt pregătită„mi-am spus cu bucurie regăsind așternuturile calde și moi. Am văzut cum dimineața se instalează hotărâtă să-și intre-n drepturi. O dimineață a cărei lumină mi-a alungat fricile unei nopți de zbucium. Mă pregăteam să plec, la grădiniță.  Picioarele mele nu vor mai suferi de frig, nu-mi vor mai degera degetele și nici poliția nu mă va mai plimba, târându-mă de guler prin toată piața. Azi mă așteaptă copiii în care voi planta cu dragoste sămânța educației și a iubirii.
         Am scris, am rescris, am plâns. Mult am plâns. La un moment dat îmi dădea târcoale gândul pervers de a renunța, de a-mi vedea mai departe de viața mea tihnită. Costi era acolo în povestea mea, mă corecta, încuraja. Doamne, mari emoții am mai avut.
         Cu o zi înainte de eveniment Dragoș mă sună. Vocea lui nu prevestea nimic bun.
-         - Alina, am citit discursul tău din nou și este o problemă … dar nu știu cum să spun…
-         - Spune-o cum este mai ușor, sunt pregătită.
-         - Speech-ul tău urmează după pauză…
-         - Nu-i grav, caut să-l liniștesc.
-         - Stai! Noi avem o trupă de teatru de amatori, elevi de liceu care au pus în scenă o piesă despre…
-         - Ce?
-         - Un profesor ajuns cerșetor! Discursul tău este despre un cerșetor ajuns profesor! În timpul pauzei, unul dintre actorii amatori, va umbla printre oameni pe holuri și în sală… știi tu, cum fac cerșetorii.
A urmat o tăcere lungă, îi simțeam emoțiile dragului meu Dragoș în timp ce vedeam lacrimile din ochii bărbatului meu, cât despre mine… Aveam confirmarea că DUMNEZEU mi-a pregătit timpul și locul meu, trebuia să fie în acea zi acolo, la Bacău!
         Drumul spre Bacău a fost cel mai scurt dintre toate drumurile pe care le făcusem până atunci. Dacă tata ar fi trăit, ar fi fost acolo cu mine, fata lui cu sânge albastru cum obișnuia să-mi spună. Plecase de câteva luni, în tihnă dar a avut bucuria să vadă înregistrarea primului discurs la TEDx Brașov. 
         Era o zi blândă de noiembrie nouăsprezece, dar cu cât ne apropiam de Bacău cu atât îmi era mai frig. Mă dureau cumplit degetele piciorului drept, și inima-mi bătea să crape. Timpul se comprimase si totul se petrecea cu viteza luminii. Am vrut să mă duc mai întâi la locul unde stătusem în urmă cu șaptesprezece ani.

Lângă Piața Centrală, pe o străduță nu mai lată de-o mașină dar intens circulată, cum spun cei din branșă: „un loc cu vad bun„


         Chiar dacă trecuse atâta amar de vreme, am stiut clar cum să-l ghidez pe Costi către locul cu vad (eu care nu am nici o treabă cu orientarea în spațiu). Mi-am căutat un carton, și o cutie, așa că ritualul pregătirii fiind îndeplinit m-am așezat așteptând să cadă banii în cutie.
          De acolo de jos mi-am înfruntat Monstrul Umilinței. L-am scos la lumina zilei, l-am privit blând și i-am șoptit împăcată:
-         Știi, nu-mi mai este frică de tine! Astăzi, aici și acum, Lina se desparte de tine pentru câte zile îmi mai îngăduie Dumnezeu pe pământ! Nu mai ești monstrul meu, acum știu cine sunt: Alina Ursu, mamă și femeie iubită. Acum, îmi sunt dragă și de folos mie. Adio, pe pustii cu tine!
Oameni mă priveau curioși căci nu își dădeau seama ce se întâmplă. Un bărbat s-a apropiat timid și mi-a întins două bancnote de câte un leu.
-         Mulțumesc, i-am spus, dar sunt aici doar pentru poze!
         Aveam trupul, mintea și sufletul pregătite să împărtășesc oamenilor din experiența anilor de jos din stradă și să le mulțumesc pentru că pâinea care m-a hrănit în acele vremuri, ajungea pe masa noastră din preaplinul bunătății lor.
Resimțeam oboseala drumului și emoțiile zilei. La hotel m-am gătit ca pentru bulina roșie și pentru câteva momente Costi m-a însoțit în rugăciune și meditație.
Bacăul de astăzi era mai bun decât cel de ieri. Dragoș ne-a rezervat camera la hotel, deci a dispărut grija cazării, și s-a ocupat de toate cheltuielile necesare drumului. Cam asta era starea de spirit înanite de a călca scena.
         Sus, din nou pe bulina roșie!
Privirea mi-a fost atrasă de o doamnă faină blondă din primul rând. Am simțit-o ostilă, mai apoi i-am văzut expresia: așa și?
         M-am pierdut... eram intr-o ceață densă la propriu. Mintea mea îl căuta pe Costi, aveam nevoie de el să-mi confirme că mai pot sta în picioare, că sunt bine... o pauză... două pauze... Vocea părea că nu mai vrea să se facă auzită, mâinile-mi erau într-o găleată cu sloiuri de gheață și picioarele... ah, picioarele erau tot mai grele, mai împiedicate. Sete și întuneric! Glicemia...
Aplauze... ah, sunt aici pe scenă! Mi-am revenit continuându-mi în forță discursul. Eram acolo din nou, sută la sută!
La final, femeia faină și blondă din primul rând, era prăbușită într-o mare de lacrimi.
         Costi m-a primit în brațele lui calde. Plângea! Eram eliberată și în siguranță. Nimeni nu avea să-mi mai scrie vreodată amenzi pentru cerșetorie!
Mulți oameni m-au îmbrățișat. Mulți m-au felicitat și am schimbat cărți de vizită, am făcut fotografii, am plâns din nou în îmbrățișările lor. Dintre ei s-a desprins o femeie firavă dar plăcută ochilor:
-         - Te rog, lasă-mă să te strâng în brațe!
Am îmbrățișat-o cu toată dragostea.
-         - Astăzi, ai fost aici pentru mine! Îți mulțumesc că ai vorbit pentru mine!
Un grup de fete s-a apropiat și ne-am îmbrățișat, pupat și fotografiat.
-         - Acum, știu ce vreau să devin! Trainer! Cea mai tare, ca tine, mulțumesc!
Undeva retras dar nerăbdător stătea el, puștiul ce-l ajutase pe magician pe scenă, Dimitrie. În mână ținea un carnețel. Sfios și a întins carnețelul:
-         - Te rog, îmi dai un autograf și adresa ta de skype? Vreau să fac un interviu cu tine pentru revista școlii! Mulțumesc din suflet!
Eram îndulcită... glicemia ajunsese la 490!

        Așa a fost la Bacău, mi-am întâlnit, iertat, vindecat trecutul și mi-am îmbrățișat cu multă încredere viitorul! 
        Fă-o și tu, oriunde ai fi și indiferent ce ai fi făcut! Ai curajul și rupe barierele, desființează paternurile. Imposibilul nu există, dacă eu am putut, ce scuză ai mai avea tu?
Imposibilul nu există - Alina Ursu - TEDx Bacău