Break the Patterns - Wow,
ce ediție mișto, mi s-ar potrivi de minune!
Să desființez paternuri, se pare
că asta știu să fac cel mai bine încă de la venirea mea în această lume. Bacău,
orașul atât de aproape de locul natal, orașul ale cărui străzi mi-au fost locul
de muncă pentru multe vremi când necazul se însoțise cu mine. Orașul ce-mi
trezea amintiri dureroase, era acum atât de dorit de mine, să merg să-i spun o
poveste despre cum să desființezi mituri, paternuri sau bariere. Offf, dar nu-i
totdeauna după cum vreau eu!
Cât a trecut de atunci?
Șaptesprezece ani! Numai atât? Descopeream cu mirare că amintirile sunt acolo
și încă dureroase, deschise și amenințătoare. Credeam că sunt vindecată. Să fie
posibil ca atâția ani să fi stat ascunsă și să mă mint că nimic din trecutul
meu nu mă mai poate tulbura?
Doamne, doar nu m-a chemat nimeni
la Bacău, nu m-a invitat nici bunica să spun ceva acolo, ce fac atâta caz? Este
doar o altă ediție TEDx cu un titlu ce poate să însemne orice. Pfaiii numai
filme am în capul ăsta dâng! Are dreptate Costi când spune că sunt combinația
perfectă dintre Maria Montessori și Maica Tereza dar partea lor nătângă!
Aceasta
a fost cearta cu mine pentru multe zile, până când într-o zi mi-am luat inima-n
dinți și l-am mesăgit pe Dragoș, ăla frumos pe care îl întâlnisem la Brașov și
cât pe ce să cred că e înger. I-am spus că vreau să ajung împreună cu soțul meu
și îl rog să-mi țină două locuri. Dragoș a fost tare bucuros să afle că vom fi
acolo în noiembrie, așa că domnul meu Costi nu mai avea scăpare... ne aștepta
Bacăul.
După câteva zile Dragoș mi-a scris
întrebându-mă dacă ne-am hotărât. I-am spus că ajungem și am rugămintea să ne
recomande o cazare omenoasă...
-
Pai.. am vorbit cu Dominic.. si noi am fi onorati daca
ai vrea sa urci din nou pe scena TEDx
Mie mi au dat lacrimile la Brasov cand te am
ascultat.. credem ca povestea ta se potriveste manusa cu tema evenimentului de
anul asta
Asa ca... am fi onorati
23.10.2016 20:35
- WoW! m-ai surprins... termenul este unul scurt si
sunt o grămadă de făcut... dar NU ESTE IMPOSIBIL
hai sa ne auzim maine!
cu toate detaliile tehnice, dar pentru asta am nevoie
de numarul tau de telefon.
sincer... Mi-ar face mare placere sa urc pe scena
ACASA (in Moldova mea natala)
o saptamana fructuoasa!
Așa avea să înceapă o
noua aventură TEDx, un început către împăcare, vindecare și iertare.
Seara, i-am arătat lui Costi,
discuția cu omul frumos pe care-l iubim amândoi. M-a privit lung și m-a
întrebat despre ce voi vorbi, voi păstra același discurs de la Brașov?
- - Nu, știu deja ce discurs
va fi și am și titlul: Imposibilul nu există!
- - Adică…
- - Adică discursul este
despre perioada în care am cerșit la Bacău și despre cum am reușit să mă rup
din acea lume. Am spus repede fără să respir ca și cum m-am temut să nu mă
răzgândesc.
- - Crezi că ești pregătită
să împărtășești oamenilor, în mod public, această perioadă a vieții tale?
- - Da, cred că acesta este
momentul meu de a-mi înfrunta trecutul poate-mi voi vindeca trupul și sufletul.
-
- Bine, eu sunt aici, tu
știi ce ai de făcut!
În
acea seară somnul nu a îndrăznit să se apropie de așternuturile mele. Plecase
departe, trecutul era acolo prezent și al naibii de dureros. Patul era prea mic
pentru mine, noaptea nu se mai sfârșea. Bine că oboseala zilei l-a răpus pe
omul meu drag, să nu-mi simtă fricile nopții.
Chiar
ești pregătită Lină? Ce vor crede oamenii despre tine? Cum vor primi copiii tăi
această veste? Ce
vor crede prietenii copiilor tăi? Crezi că vei putea face față? Chiar vrei tu
să faci asta?
M-am
ridicat cu grijă din pat și m-am dus în bucătărie. Nu mai fumam de aproape doi
ani… și nici nu voi fuma, mi-am zis! Priveam afară în noapte. Întuneric și
pace. Prin ușa deschisă a camerei l-am vazut pe fiul meu dormind în tihnă, o
tihnă câștigată cu multă durere chiar și pentru el. Casa mea frumoasă,
omul meu drag, fata mea frumoasă cu ochi
de catifea, câinele și pisica… Toate erau reale, frumoase, tihnite. Toate erau
calde și miroseau a bunăstare! Eram în siguranță și mai mult de atât, eram iubită. Iubirea omului
meu, îmi securiza viața.
„Da,
sunt pregătită„mi-am spus cu bucurie regăsind
așternuturile calde și moi. Am văzut cum dimineața se instalează hotărâtă să-și
intre-n drepturi. O dimineață a cărei lumină mi-a alungat fricile unei nopți de
zbucium. Mă pregăteam să plec, la grădiniță.
Picioarele mele nu vor mai suferi de frig, nu-mi vor mai degera degetele
și nici poliția nu mă va mai plimba, târându-mă de guler prin toată piața. Azi
mă așteaptă copiii în care voi planta cu dragoste sămânța educației și a
iubirii.
Am
scris, am rescris, am plâns. Mult am plâns. La un moment dat îmi dădea târcoale
gândul pervers de a renunța, de a-mi vedea mai departe de viața mea tihnită.
Costi era acolo în povestea mea, mă corecta, încuraja. Doamne, mari emoții am
mai avut.
Cu o zi înainte de eveniment Dragoș mă
sună. Vocea lui nu prevestea nimic bun.
- - Alina, am citit discursul
tău din nou și este o problemă … dar nu știu cum să spun…
-
- Spune-o cum este mai
ușor, sunt pregătită.
-
- Speech-ul tău urmează
după pauză…
-
- Nu-i grav, caut să-l
liniștesc.
-
- Stai! Noi avem o trupă de
teatru de amatori, elevi de liceu care au pus în scenă o piesă despre…
-
- Ce?
-
- Un profesor ajuns
cerșetor! Discursul tău este despre un cerșetor ajuns profesor! În timpul
pauzei, unul dintre actorii amatori, va umbla printre oameni pe holuri și în
sală… știi tu, cum fac cerșetorii.
A urmat o tăcere lungă, îi simțeam
emoțiile dragului meu Dragoș în timp ce vedeam lacrimile din ochii bărbatului
meu, cât despre mine… Aveam confirmarea că DUMNEZEU mi-a pregătit timpul și
locul meu, trebuia să fie în acea zi acolo, la Bacău!
Drumul
spre Bacău a fost cel mai scurt dintre toate drumurile pe care le făcusem până
atunci. Dacă tata ar fi trăit, ar fi fost acolo cu mine, fata lui cu sânge
albastru cum obișnuia să-mi spună. Plecase de câteva luni, în tihnă dar a avut
bucuria să vadă înregistrarea primului discurs la TEDx Brașov.
Era o zi blândă
de noiembrie nouăsprezece, dar cu cât ne apropiam de Bacău cu atât îmi era mai
frig. Mă dureau cumplit degetele piciorului drept, și inima-mi bătea să crape.
Timpul se comprimase si totul se petrecea cu viteza luminii. Am vrut să mă duc
mai întâi la locul unde stătusem în urmă cu șaptesprezece ani.
Lângă Piața Centrală, pe o străduță nu mai lată de-o mașină dar intens circulată, cum spun cei din branșă: „un loc cu vad bun„
Chiar dacă trecuse
atâta amar de vreme, am stiut clar cum să-l ghidez pe Costi către locul cu vad (eu care nu am nici o
treabă cu orientarea în spațiu). Mi-am
căutat un carton, și o cutie, așa că ritualul pregătirii fiind îndeplinit m-am
așezat așteptând să cadă banii în cutie.
De acolo de jos mi-am înfruntat Monstrul
Umilinței. L-am scos la lumina zilei, l-am privit blând și i-am șoptit
împăcată:
-
Știi, nu-mi mai este
frică de tine! Astăzi, aici și acum, Lina se desparte de tine pentru câte zile
îmi mai îngăduie Dumnezeu pe pământ! Nu mai ești monstrul meu, acum știu cine
sunt: Alina Ursu, mamă și femeie iubită. Acum, îmi sunt dragă și de folos mie.
Adio, pe pustii cu tine!
Oameni mă priveau curioși căci nu își
dădeau seama ce se întâmplă. Un bărbat s-a apropiat timid și mi-a întins două
bancnote de câte un leu.
-
Mulțumesc, i-am spus, dar
sunt aici doar pentru poze!
Aveam
trupul, mintea și sufletul pregătite să împărtășesc oamenilor din experiența
anilor de jos din stradă și să le mulțumesc pentru că pâinea care m-a hrănit în
acele vremuri, ajungea pe masa noastră din preaplinul bunătății lor.
Resimțeam oboseala drumului și emoțiile
zilei. La hotel m-am gătit ca pentru bulina roșie și pentru câteva momente
Costi m-a însoțit în rugăciune și meditație.
Bacăul de astăzi era mai bun decât cel de
ieri. Dragoș ne-a rezervat camera la hotel, deci a dispărut grija cazării, și
s-a ocupat de toate cheltuielile necesare drumului. Cam asta era starea de
spirit înanite de a călca scena.
Sus, din nou pe bulina roșie!
Privirea
mi-a fost atrasă de o doamnă faină blondă din primul rând. Am simțit-o ostilă,
mai apoi i-am văzut expresia: așa și?
M-am pierdut... eram intr-o ceață
densă la propriu. Mintea mea îl căuta pe Costi, aveam nevoie de el să-mi
confirme că mai pot sta în picioare, că sunt bine... o pauză... două pauze... Vocea părea că nu mai vrea să se
facă auzită, mâinile-mi erau într-o găleată cu sloiuri de gheață și picioarele...
ah, picioarele erau tot mai grele, mai împiedicate. Sete și întuneric!
Glicemia...
Aplauze... ah, sunt aici pe
scenă! Mi-am revenit continuându-mi în forță discursul. Eram acolo din nou, sută
la sută!
La final, femeia faină și blondă din
primul rând, era prăbușită într-o mare de lacrimi.
Costi m-a primit în
brațele lui calde. Plângea! Eram eliberată și în siguranță. Nimeni nu avea
să-mi mai scrie vreodată amenzi pentru cerșetorie!
Mulți oameni m-au
îmbrățișat. Mulți m-au felicitat și am schimbat cărți de vizită, am făcut
fotografii, am plâns din nou în îmbrățișările lor. Dintre ei s-a desprins o
femeie firavă dar plăcută ochilor:
-
- Te rog, lasă-mă să te strâng în brațe!
Am îmbrățișat-o cu toată dragostea.
-
- Astăzi, ai fost aici pentru mine! Îți mulțumesc că ai
vorbit pentru mine!
Un grup de fete s-a
apropiat și ne-am îmbrățișat, pupat și fotografiat.
-
- Acum, știu ce vreau să devin! Trainer! Cea mai tare, ca
tine, mulțumesc!
Undeva retras dar
nerăbdător stătea el, puștiul ce-l ajutase pe magician pe scenă, Dimitrie. În
mână ținea un carnețel. Sfios și a întins carnețelul:
-
- Te rog, îmi dai un autograf și adresa ta de skype? Vreau
să fac un interviu cu tine pentru revista școlii! Mulțumesc din suflet!
Eram îndulcită... glicemia
ajunsese la 490!
Așa a fost la Bacău,
mi-am întâlnit, iertat, vindecat trecutul și mi-am îmbrățișat cu multă
încredere viitorul!
Fă-o și tu, oriunde ai fi și indiferent ce ai fi făcut! Ai
curajul și rupe barierele, desființează paternurile. Imposibilul nu există,
dacă eu am putut, ce scuză ai mai avea tu?
Imposibilul nu există - Alina Ursu - TEDx Bacău
Imposibilul nu există - Alina Ursu - TEDx Bacău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu