miercuri, 31 ianuarie 2018

Hai să te poleiesc!

      Treceau zilele și noi mergeam mai departe cu cele nouă zile de descântec.
      Fata mea, acum după toate acestea trebuie să te poleiesc ca bărbatul pe care-l placi să te vadă strălucind, să nu te poată evita. Pentru asta trebuie să vii cu o bijuterie de aur și vei vedea ce se întâmplă.
      -         Așa voi face. Când am fost la discotecă a venit și mi-a oferit o doză de pepsi. Cred că mă place și el, adică au efect descântecele de până acum.
Fata se întoarce după câteva zile și aduce cu ea un inel fără piatră. Este destul de greu. Am pregătit din vreme sare mare din aceea de care ling vacile, un bol cu apă, pilitură de bronz. Am pus aurul in bolul transparent si apoi l-am acoperit cu un șervețel. Între timp am descântat fata de câteva ori și în timp ce o învârteam, am scos aurul din bol strecurând pilitura de bronz și sarea mare.

-         Ce se aude?
-         Se topește aurul. Ai să vezi.
De fapt sarea își făcea treaba pocnind atunci când se desfăcea. Am mai vorbit de una alta până când nu s-a mai auzit nimic în bol.
-         Hai să vedem! Ridic șevețelul de pe bol și…surpriză, aurul s-a topit!
-         Unde-i aurul?
-         S-a topit! Acum te voi polei și îl vei orbi cu strălucirea ta pe X. Nu se va putea uita la altcineva pentru că tu îl vei acapara!
Fata este docilă și curioasă.
-         Trebuie să bei și să te ung cu această licoare aurită.
Fata bea, eu o ung din cap până-n călcâie.
-         Este sărată!
-         Păi este normal, aurul este un minereu și conține minerale! (Acum când scriu mă pufnește râsul. Bine că sunt singură acasă)
-         Bine, am terminat!
Fata mea este poleită. Nu o să pățească nici un rău, știu sigur. Îmi plătește 9 potcoave (900 lei) o avere, și pleacă fericită să se pregătească de dicotecă că-i proaspăt poleită.
   
Acum trebuie să-ți fac drum către el
-         Auzi, sunt fericită. Am dansat cu X și mi-a dat dedicații toată seara. Gata, sunt sigură că s-a îndrăgostit de mine!
-         Acum trebuie să-ți fac drum cu adevărat către inima lui. Până acum am îndepărtat tot ce era rău pe tine ca el să nu te placă sau să te vadă. Este timpul drumului către inima lui.
-         Ce trebuie să fac?
-         Să-mi aduci 9 metri din cel mai prețios material, așa ca omul pe care-l placi.
-         Nu știu ce material să-ți aduc. Un covor este bun?
-         Nu un covor că ăla nu e drum. 9 metri de traversă persana ar fi buni pentru ca trebuie să fie drum drept.
-         Văd cum fac și o rezolv și pe asta.
-         Tu decizi.
După alte cîteva zile fata mă sună să mă întrebe dacă se duce să cumpere traversă. M-am gândit bine, nu era o idee bună căci nu aș fi știut cum să-i justific tatei prezența unu lucru atât de scump la noi în casă. Cu asta nu mai scăpam.
-         Cred că mai bine te duci să vezi cât costă și după aceea vii, îmi lași banii și mă decurc eu.
-         Ce bine, m-ai scăpat de o grijă!

Am primit banii, erau mai mulți decât avusesem vreodată. Cred că era mai mult decât lichidarea mamei mele. Fata mea și-a găsit calea, era mult mai încrezătoare și  viața ei avea un rost. După câteva luni aveam să aflu că valutistul X a devenit bărbatul ei cu cununie la biserică. 
Să fi fost descântecele, poleitul, drumul? Cine știe? Cert este că pentru o vreme m-am oprit din a mai ghici și descânta. Dacă dezlegările erau pur și simplu șarlatanii, atunci când deschideam cărțile să ghicesc mă speriam chiar eu de ceea ce vedeam și spuneam, la fel era și cu cititul cafelei. Nimic nu-mi mai era necunoscut într-o cana de cafea băută. Mă speriasem și hotărâsem că este mai bine să iau o pauză pentru mine și sufletul meu.
În realitate, tragedia vieţii mele se poate reduce la următoarea formulă: sunt un păgân, unperfect păgân clasic care vrea să se creştineze. Pentru mine, ritmurile cosmice, simbolurile, semnele, magia şi erotismul există mai mult şi într-o formă mai imediată decât problema redemptiei.
Mircea Eliade în Jurnalul portughez (5 septembrie 1942)

marți, 30 ianuarie 2018

Farmece de găsit răul cu oul, zic!

Este o fată frumușică doar că are părul foarte subțire și rar. Asta o face pe ea să se simtă urâtă și îi demolează încrederea în ea. Belea mare mai este și faptul că-i îndrăgostită de un valutist din oraș. Era imediat după revoluție, prin ’93 când agențiile de turism dădeau lovitura pe piață. Mama fetei era patroana unei agenții de turism, avea curse regulate în Turcia. Singura odraslă a familie căruia îi lipsea încrederea în sine mai tare decât ne lipsea nouă pâinea în unele zile. Cu învățătura nu prea era prietenă, că doar avea mama bani suficienți să cumpere și din asta, adică să facă rost de niște note bune, nu de trecere, de premiu, că doar patroni erau!
Așa că fata asta, vine la mine într-o zi, cu supărare mare să-mi spună că vrea să-și încheie socotelile cu viața ei (ea avea 22, eu 18 ani) dacă nu reușește să fie băgată în seamă de valutistul X. Brrrr, aș fi vrut să-i frec câteva făcălețe peste coate așa cum îmi făcea mie mama când o luam razna!
-         Bine fata mea, îi zic, hai să văd ce pot face pentru tine. Nu are sens să-ți numeri zilele pe rapid când sunt și alte variante ajutătoare.
-         Păi , de asta am venit la tine, știu că mă poți ajuta, mi-ai fost recomandată.
-         Mâine dimineață vii la mine cu un ou cumpărat de mânuța ta. Îl pui într-un lucru care-ți este drag așa cum îți este și bărbatul ăsta pe care-l dorești. Vom vedea dacă nu cumva este legat la ochi să nu te vadă.

A doua zi, fata mea se prezintă la ușă. I-a deschis tata.
-         O caut pe Alina, trebuia să ne vedem.
     Fără să spună nimic, tata o invită în casă. Am înlemnit de frică. Dacă intră la bănuieli, am pus-o. Bătaia mea-i ruptă din rai și mă convertește. În ultima vreme eram din ce în ce mai căutată de fetele din cartier și împrejurimi și mă temeam ca tata să nu intre la bănuieli. Banii pe care-i câștigam aveam grijă să nu lipsească detergentul și produsele de îngrijire pentru toată casa. Uneori erau mai mulți și-mi puteam permite să-i dau mamei pentru mâncare sau să-și ia pastilele de care era dependentă. Așa că, iată-mă în acțiune fără să fiu pregătită. Fata venise mai devreme.
Avea la ea OUL! Era învelit cu grijă într-un pulover roz de angora. Pe atunci era o nebunie cu aceste pulovere și nu oricine și-l putea permite.Eu puteam doar să visez la el privindu-l în revistele Neckermann. Aveam la îndemână doar un ac mare. Ne-am așezat la măsuța pe care era pusă o față de masa cusută cu modele tradiționale. Tot era bine că mai aveam și ață. Fata îmi răspundea la întrebări, nu mai știu ce o întrebam. Știu doar că în poală mâinile-mi lucrau febril. Am scos un fir de ață neagră din fața de masă și cu vârful acului am început să subțiez coaja oului la unul din capete. Între timp eu vorbeam, fata era absorbită de povestea care i-o îndrugam. Am reușit într-un final să bag firul de ață neagră în ou fără să-i aduc daune . L-am ridicat și i l-am pus fetei în palme. Tremura ușor.
-         Acum trebuie să te descânt. Privește-l, este perfect.
 Fiind sub imperiul emoțiilor fata mea, nu a observant nimic la ou, tebuia să fii specialist să vezi vreo schimbare.
Am rotit oul de vreo 9 ori peste ea parcă îmbrăcând-o într-un cocon. I-am spus să-și spună Tatăl nostru de 9 ori iar eu l-am spus in rromanes. De obicei pe unele femei le ocăram care spuneau că nu știu Tatăl nostru. Aveau frigiderul plin pentru multă vreme, si asta tot în romanes să aibă putere descântecul.
După toată zbaterea asta, cu oul magic agitat nevoie mare, am luat puloverul de angora, am pus o batistă pe el și dintr-o lovitura am tăiat oul fix în două. Ața neagră băgată cu acul înăuntru își făcea maxim treaba. Se răsucea de credea-i că-i învărtită de cineva. Am strâns repede puloverul, îngrozită să descoper că răul este în fată și siderată i-am spus:
-         Fata mea, îți este făcut de urât! Urgent descântec de 9 zile în tăcere. Dacă te poți ține ne apucăm, dacă nu… tu hotărăști dar trebuie să juri că nu vei vorbi cu nimeni despte asta!
Fata, între două lumi, îmi răspunde afirmativ la tot ce îi spun. Îi ofer o cană de ceai rusesc și o las să se liniștească după care punem la cale o noua strategie pentru  9 zile.
-         Ce proastă sunt, vroiam să-mi iau viața crezând că nu se poate face nimic cu ea!

 Îmi plătește și pleacă fericită că a iesit o parte de rău din ea și mai are cale de scăpare.
Dacă ai ajuns până aici, înseamnă că ai realizat cât de frumoasă este viața și cât de multe ai de făcut, fără ou și fără ajutoare mistice. Magia oamenilor din jurul tău ești TU!
Curcanul diavolului și vrăjitoarea salvatoare<<                                 >>Hai să te poleiesc!

marți, 23 ianuarie 2018

Curcanul diavolului și vrăjitoarea salvatoare

Cu mulți, mulți ani în urmă, adică prin adolescența mea târzioară se întâmpla să mai ghicesc în cărți sau cafea, să deschid oglinzile ursitei sau să dezleg ursite legate de magie neagră. Nu am făcut dintotdeauna asta, ideea mi-a venit atunci cand una dintre fetele cu care mai povesteam m-a întrebat într-o zi:
-         Auzi, dacă ești țigancă, știi să ghicești în cafea?
-         Dar să dezlegi cununii știi? M-a întrebat o alta.

Nu eram sigură dacă știu nici despre una nici despre alta O mai vedeam din când în când pe mama că își deschide cărțile sau se uită în ceașca de cafea și mă străduiam să aud ce spune în descântecele ei. Știam că mama posedă al ”șaselea element” și că ce prevestește ea devine literă de lege, pentru că toate se împlineau. Uneori când era tulburată de evenimente sau aștepta o veste ce o ardea, mama se folosea de bobi și o auzeam cum bate mărunt din buze în descântecul ei. Niciodată nu s-a ostenit să ne învețe vreun descântec, nici pe cel de deochi darămite altele mai însemnate. Ne spunea că destul își face ea păcate ca să ni le mai lase și nouă moștenire. La mama veneau mereu femei să le ghicească, chiar și bărbați. Clienții ei fideli erau cei bine puși: milițieni sau nevestele lor, cucoane de la primărie, gestionare de magazin etc. Toți plecau mulțumiți și o ploconeau pe mama cu ceva firfirei. Nu era o femeie lacomă și nici nu avea un tarif special.

Ei bine, dacă mama știe, musai că pot și eu pentru că sunt sânge din sângele ei! Sora mea mai mare, pfaiii, asta era expertă dar nu pe bune! Se lipeau de ea ca marca de scrisoare tot felul de femei care nu aveau ce face cu viața lor. Disperate și nemăritate, disperate și măritate, ibovnice, ibovnici, holtei  și alte categorii gata să plătească un descântec pentru o viață mai bună. Și pentru că ea știa toate aceste șmecherii am hotărât să o rog să mă inițieze și pe mine în aceste taine fără știrea mamei și mai ales a tatălui. Mama ca mama, dar cu tata era belea mare dacă afla. Mă rupea pe genunchi! Numai asta îi mai lipsea, să-l caute miliția și din cauza mea nu numai din cauza manifestărilor lui pro-monarhie.


Deci, iata-mă ucenica soră-mii în ale magiei de toate felurile. Harry Poter ar fi jucat în liga mică cu ce am învățat eu în scurt timp. Am învățat cum să poleiesc femeile și bărbații, să poată străluci în ochii iubiților, să fac găina sau curcanul să-și ”piardă” viața în funcție de câți bani oferă cel/cea în cauză, să scot dracul din ou și alte trucuri de impact care să-mi poată aduce rapid faima în cartier printre gâsculițele în căutare de rezolvări magice.

Într-o zi a venit la soră-mea o femeie cu un curcan mare ducă-se cu noaptea. Curcanul avea menirea să fie portavocea răului care o bântuia și trebuia să fie sau nu de acord cu ce și cât oferea tanti pentru a scăpa de rău. Ei bine, hai să ne apucăm și de treabă! Femeia spășită dă curcanul pentru descântec. Soră-mea îl ia și descântă. În romanes că altfel nu se putea. Acu-i acu! Să poți lăsa curcanul fără aer trebuie să ai forță. Se face așa: bagi mână sub aripi și localizezi plămânii. Începi să strângi cu putere și așa biata pasăre primește aer cu porția.
-         Spune cât dai sa plece răul? ( curcanul este vivace dar se uită speriat la femeie)
-         Păi, am numai 20 de lei ....
Curcanului i se i-a aerul prin strânsoare și atunci el incepe să lase capul într-o parte...
-         Nu merge, uite răul nu pleacă! ( soră-mea strânge mai tare, curcanul se pleoștește instantaneu, clipocește repede din ochi si...pauză!)

Femeia se sperie și gândește rapid.
-         Dau 50 de lei...
Curcanul semn, doar tresare...
-         Dau 200 de lei! Nu am mai mult!
Curcanul își revine cu mare greutate, este amețit și șade prostit pe parchet. Soră-mea este cam nemulțumită dar este bine și așa. I-a curcanul de aripi și îl bagă într-o coșarcă.
-         Ducă-se, cu pustiul! Nici aici și nici la tine!
Așa se termină ședința cu răul ieșit prin pasăre. Curcanul ajunge în oală, banii în șortul soră-mii și femeia cu inima și batista ușurate se îndreaptă spre casă cu mari speranțe. 
   Ți-am povestit asta ca să-ți aduci aminte că speranța noastră este Dumnezeu și cel mai mare noroc al tău ești Tu!
La mulți ani, vrăjitoareo!«                                                            » Să găsim răul cu oul!

luni, 22 ianuarie 2018

La mulți ani, vrăjitoareo! - frânturi din lumea mistică a trecutului

Se apropiau sărbătorile de Crăciun și tata lucra zi-lumină și la fabrică și acasă să facă tulumbe pentru cârnați și tăvi de cozonac. În mâinile lui tabla de inox prindea viață și cânta. Eu eram ucenicul preferat căci mă pricepeam la trasat și la ținut nicovala pentru a face marginile. Aburii de la apa tare îi ardeau plămânii tatălui dar el continua să lucreze și să bombănească că nici unul dintre băieții lui nu-i calcă pe urme. La un moment dat mama se duce la ușă să vadă cine bate. Era lucru rar când se bătea la noi la ușă, atunci știam că nu-i musai de bine. A revenit în bucătărie mai gălbejită de cât o făcuse foamea și schimbul de noapte de la fabrică.
- Niște militari…te caută pe tine Alino mamă!
-  De ce?
Nu știu, du-te vezi.
Tata a rămas cu ciocanul suspendat și nu știa ce să facă cu el. I-ar fi fost la îndemână să-mi arunce cu el în cap dar…armata era cu mine!

-         Bună seara, eu sunt Alina, vă pot fi de ajutor?
-         Da, ne-a trimis Gabi.
Hmmm, Gabi era fata din cartierul de vizavi care-mi trimitea în ultima vreme clienți și cliente tot mai ușchite ce mă puneau în dificultate cu tata și chiar vecinii. Acum îmi trimisese patru bărbați din cadrul armatei.
-         Poftiți înăuntru!
Am intrat cu ei la mine în camera fără nici o urmă de emoție, mă frământa doar gândul la ce-i voi spune tatei.
-         Uite, zice unul de se așezase în capul mesei și se părea a fi șeful și cel mai afectat, am venit să ne dai în cărți pentru o problemă. Din buzunarul de la piept a scos un pachet nou de cărți.
-         Am cărțile mele…
-         Aș prefera să le folosețti pe acestea noi. Se fumează aici?
-         Nu, dar văd că ești agitat așa că poți fuma.
Pe rând am văzut cărțile pentru fiecare. Pentru trei dintre ei treaba era urâtă, se lăsa cu mari pagube din adunare de stat. Pentru ultimul urma să fie un an nou care să-i aducă împlinirea unui vis mare în ceea ce privea familia lui. Totuși, deși era caz de pușcărie, nici unul dintre bărbații aceia nu aveau să treacă rin ea.
La finalul sesiunii, cel care părea a fi șeful, mi-a plătit pentru toți. Înainte de a pleca m-a privit fix în ochi ți m-a întrebat:
-         Ai prieten?
-         Nu !
-         Bine, dacă se va adeveri ce ai spus din cărți vom veni aici toți în dimineața de revelion și te vom lua cu noi la revelionul militarilor de la popasul Dragodana!
În bucătărie i-am spus tatei adevărul pentru care venise oamenii la mine, să le ghicesc! Eram bucuroasă ca aveam bani să ne putem lua de mâncare…patruzeci de lei erau mulți pe atunci și mama știa cum să facă piața pentru aproape o săptămână să mâncam doisprezece guri măcar o masă pe zi.
Zilele au trecut luând cu ele și Crăciunul și uite cum în dimineața de revelion mă trezesc la ușă cu cel de părea șeful.
-         Pot intra?
-         Poftim.
-         Auzi, vino să te îmbrățișez și fugi după aceea de te îmbracă să mergi la chef cu noi.
-         De ce?
-         S-a adeverit ce ai spus. A fost groasă treaba. Îm timpul în care eu și ceilalți eram de serviciu pe unitate, niste soldați s-au îmbătat, au luat armele și au plecat la plimbare. Dar am scăpat cu toții că au fost găsiți și nu au făcut rău nimănui. Celălalt coleg, e și mai norocos, a primit repartiție pentru un apartament aici în cartier. A scăpat în sfârșit de cutra de soacră-sa! Hai, pregătește-te că te aștept în mașină cu fetele!
-         Stai, nu merg că vine prietenul meu de la Câmpina.
-         Ai zis că nu ai!
-         Nu tot ce zic se și potrivește! Un an nou mai bun să aveți!
-         La mulți ani vrăjitoareo!

Nu m-am dus la petrecere pentru că nu aveam haine de sindrofii. Nu aveam nici încălțări omenești de toată ziua care să-mi țină picioarele calde. O pereche de expadrile erau toată averea mea. Cu ele rămăsesem după ce-mi luase pe furiș nepotul ghetele primite cadou și le vânduse. Pentru mine nu era disponibilă zâna bună să-mi facă o caleașcă din dovleac…dovlecii nu cresc iarna!

                      Să găsim răul cu oul, zic!
                      Hai să te poliesc!
                      Unde-i ursitul?

miercuri, 10 ianuarie 2018

Știi mamă... Scrisoarea plânsă a unui copil uitat la țară

           Nu pot dormi și nu știu dacă-mi este dor de tine sau mă gândesc doar că voi începe în curând școala iar fratele meu mai mic va merge fără tine în prima lui zi.

Știi mamă, văd la televizor emisiuni despre vacanță în care apar părinți tinându-și copiii de mână, emisiuni despre mama sărace care luptă pentru fiecare farfurie de mâncare pentru copiii lor, mame și tați care se ingrijorează că ai lor copii nu se joacă îndeajuns sau nu au prieteni și nu stiu dacă este normal să se intample așa ceva.
Nu te-am vazut niciodată ingrijorată pentru mine si fratiorul meu că nu ne jucăm îndeajuns sau că nu avem prieteni. Nu te-am auzit niciodată planificând o vacanță la care să visez cu ochii deschiși atunci când nu înțeleg de ce a trebuit să pleci atât de departe și să ne lași in grija  bunicii. Nici luptandu-te cu dihoniile sărăciei nu te-am vazut, de aceea cred că oamenii care se ingrijorează pentru aceste lucruri sunt anormali si mă tem de ei.
Ma gândesc că este normal să ne crească bunica în timp ce tu ai  plecat “să muncești pentru noi”. Cred că îți este greu și te sfâșie dorul de mine și de cel mic pentru că te-am vazut pe facebook într-o poză în care priveai gînditoare răsăritul de soare la malul marii. Mă gândesc că nu voi fi niciodată într-o relație sau  să mă logodesc, căci tot pe facebook am vazut că te-ai logodit si esti fericita, dar eu copilul tău cred ca este grea fericirea asta a ta.
Stii mamă, uneori visez că plec în vacanță și am teniși frumoși iar cel mic este fericit pentru că va merge pentru prima dată în viața lui într-un parc de joacă, va vedea animale la zoo, vom întâlni copiii de vârsta noastră și ne vom distra de minune. Aici acasă la bunica, suntem doar noi în curte și uneori mai trece o vecină să schimbe câteva vorbe și să se uite impreună la știrile de la ora 5 sau la Acces Direct. Le aud din curte cum plâng sau sunt îngrozite de răutatea din jur și atunci mă bucur cumva că aici nu este strada pe unde să treacă mașini, nu sunt copii care să-mi spargă capul sau să-mi fure mingea, nu sunt topogane sau leagăne care să ne răneasca și mai mult se bucura bunica că “suntem feriți de rele”
http://adevarul.ro/locale/targoviste/viata-copiilor-inoata-patru-kilometri-noroaie-ajunga-scoala-primarul-incapabil-faca-drum-Si-era-elev-asa-mergeam-1_56e18b645ab6550cb8b4591e/index.htmlȘtii mamă, uneori o văd pe bunica cum plânge pe furiș sau când o sună Nenea de la oraș ( fratele tau) îl minte că avem de toate și că suntem fericiți dar el știe că nu-i așa și cere să vorbească cu mine. Uneori sau de cele mai multe ori trebuie să mint și eu că suntem bine, bunica nu mă scapă din ochi, iar altă dată nu pot să vorbesc cu el că sunt plecat prin sat să mai ajut câte o vecină prin curte, la câmp. Hei…chiar ieri am fost la scos cartofi la vecina, bunica credea că dau doar  sacii la mână dar eu am facut treabă și chiar de mă dor picioarele și nu-mi simt pălmuțele sunt tare mândru de mine.
Uite, nu am somn căci se apropie vremea să merg la școală și mă cuprinde necazul când mă gândesc de câte am nevoie și eu și cel mic. Bunica zice că o să ne trimiți tu bani să ne facă Nenea cumpărături dar eu cred că iți este greu și nu vei putea, că am vazut din nou pe facebook pozele tale și te-am inteles că nu ai bani, îți era prea scurtă fusta pe care o purtai, chiar și maieul pentru că se vedeau sânii. Este toamnă, s-a răcit pe nesimțite vremea si sunt atâtea de care avem nevoie însă nu mai îndrăznesc să visez pentru că numai oamenii anormali o fac, și eu, după spusele bunicii sunt un copil normal care nu are nevoie de mers la oraș, la parcul de joacă, să dorm singur in pat, să am locușorul meu pentru teme. Nuuuu, asta-i pentru anormali sau ăia de apar în emisiunile la care se uită ea!
Știi mamă, este toamnă și eu sunt în clasa a VII-a iar cel mic își începe și el viața de elev și nimeni nu va fi cu noi în prima zi de școală. Bunica este prea bolnavă și grasă să poată coborâ în sat cu noi și vom sta cuminței într-un colț din curtea școlii până voi auzi unde trebuie să-l duc pe cel mic după care mă voi îndrepta către colegii mei, tăcut și stingher gândindu-mă la tine ce bine îti stătea pe plajă la răsăritul soarelui.
Colegii mei vor începe să povestească despre aventurile lor din vacanță, profesorii ne vor intreba unde am fost, ce am văzut și făcut iar eu voi fi mut. Ei vor crede că sunt prost și nu știu să povestesc unde am fost pentru că tu ești în Italia și avem bani. Eu voi asculta fascinat poveștile lor și mă voi gândi că într-o zi voi merge la Nenea la oraș si voi trăi aventuri mai aventuroase. El s-a rugat mereu să ne lase bunica o săptămână în vacanța la oraș dar tu nu ai vrut ca noi să pățim ceva rău și  am rămas aici în curtea uitată de lume.
Acum când îți scriu în gând aceste randuri, îmi doresc să mă mișc și să mă întorc pe partea cealaltă căci am amorțit dar nu pot că cel mic este călare pe mine și bunica de abia a ațipit . Nu vreau să-i tulbur somnul căci ziua ei nu a fost ușoară. Am văzut-o cu lacrimile încheiate în barbă când m-am intors de la cartofi. Ne-a promis că maine ne va răsfăța cu cartofi prăjiți și sunt convins mamă dragă că acesta va fi răsfățul nostru pentru multe zile, până se va termina uleiul… 
Știi mamă, a mai trecut o sărbătoare a Crăciunului și am început un nou an tot în aceiași cămeruță pe care bunica o ținea odinioară ca bucătărie pentru zilele de vară. Sunt tot cu fratele meu mai mic (care nu mai este demult mic!) și tot cu bunica care-i cu fiecare zi mai bolnavă și neputincioasă. Am crezut că vei veni de sărbători când familiile se adună în jurul mesei și al bradului. Care brad? Care masa? Care familie? Acum acestea sunt întrebările mele la început de an 2018. Brad nu am avut, camera în care stăm abia de ne încape pe noi trei într-un pat, soba și măsuța la care stăm cu rândul. Masă? Ți-am spus, este doar una pe care o știi și tu și la care stăm pe rând mai ales atunci când trebuie să ne facem temele. Familie? Hmmm, noi trei și din când în când Nenea și Tanti, mai mult ei o sună pe bunica în fiecare zi să vadă cum suntem. Între timp a venit și Moșu’ pe la noi, chiar dacă mai târziu. Eu știu că niște oameni minunați s-au gândit la noi și au pus cu dragoste haine frumoase și încălțări, să trecem iarna cu bine căci tare frig era cu adidași în picioare prin zăpadă. Am primit dulciuri și mâncare, ooh! Un om inimos ne-a trimis chiar și ciorbă gata făcută, când eu credeam că pe noi toată lumea ne uită.
Mama, ești plecată de trei ani și ne-am văzut doar câteva zile de atunci. Mi-a fost greu în toamnă când din nou nu am avut pe nimeni care să ne însoțească în prima zi de școală, asta pentru că fratele mai mic mergea la clasa pregătitoare. Atunci am crezut că este doar ceva de moment și vine ea ziua când o să-l duci și tu căci eu m-am obișnuit să merg singur de când sunt elev. Apropos, îți mai amintești în ce clasă sunt? Sunt în clasa a VII și zău dacă mă pot gândi că voi pleca cât de curând la liceu! Colegii mei deja se gândesc la ce liceu vor să meargă, ce vor face în viitor dar eu nu îndrăznesc și asta nu pentru că-s prost ci pentru că îmi este teamă de zilele acelea când toți părinții se vor stânge la școală să se sfătuiască cu diriga iar eu voi rămâne undeva pe hol ca un fiu al ploii ce sunt. Bunica de abia se mai mișcă prin camera darămite să mai coboare în sat!

Să nu te superi pe mine, am îndrăznit să-ți scriu această scrisoare doar așa să-mi treacă oful de la inimă. Nu mai îndrăznesc să cred în sărbători, familie sau vacanțe. Cred că astea-s doar pentru reviste sau emisiuni tv la care se uită bunica. Mă străduiesc doar să trec clasa, poate voi ajunge să termin și clasa a VIIIa să pot pleca în oraș la Nenea. Știu sigur că de acolo voi reuși să zbor și fără tine, zău mama că zborul meu va fi mai înalt și mai ușor!


Cu bine, copilul născut de tine…

România la țară, 2018