miercuri, 31 ianuarie 2018

Hai să te poleiesc!

      Treceau zilele și noi mergeam mai departe cu cele nouă zile de descântec.
      Fata mea, acum după toate acestea trebuie să te poleiesc ca bărbatul pe care-l placi să te vadă strălucind, să nu te poată evita. Pentru asta trebuie să vii cu o bijuterie de aur și vei vedea ce se întâmplă.
      -         Așa voi face. Când am fost la discotecă a venit și mi-a oferit o doză de pepsi. Cred că mă place și el, adică au efect descântecele de până acum.
Fata se întoarce după câteva zile și aduce cu ea un inel fără piatră. Este destul de greu. Am pregătit din vreme sare mare din aceea de care ling vacile, un bol cu apă, pilitură de bronz. Am pus aurul in bolul transparent si apoi l-am acoperit cu un șervețel. Între timp am descântat fata de câteva ori și în timp ce o învârteam, am scos aurul din bol strecurând pilitura de bronz și sarea mare.

-         Ce se aude?
-         Se topește aurul. Ai să vezi.
De fapt sarea își făcea treaba pocnind atunci când se desfăcea. Am mai vorbit de una alta până când nu s-a mai auzit nimic în bol.
-         Hai să vedem! Ridic șevețelul de pe bol și…surpriză, aurul s-a topit!
-         Unde-i aurul?
-         S-a topit! Acum te voi polei și îl vei orbi cu strălucirea ta pe X. Nu se va putea uita la altcineva pentru că tu îl vei acapara!
Fata este docilă și curioasă.
-         Trebuie să bei și să te ung cu această licoare aurită.
Fata bea, eu o ung din cap până-n călcâie.
-         Este sărată!
-         Păi este normal, aurul este un minereu și conține minerale! (Acum când scriu mă pufnește râsul. Bine că sunt singură acasă)
-         Bine, am terminat!
Fata mea este poleită. Nu o să pățească nici un rău, știu sigur. Îmi plătește 9 potcoave (900 lei) o avere, și pleacă fericită să se pregătească de dicotecă că-i proaspăt poleită.
   
Acum trebuie să-ți fac drum către el
-         Auzi, sunt fericită. Am dansat cu X și mi-a dat dedicații toată seara. Gata, sunt sigură că s-a îndrăgostit de mine!
-         Acum trebuie să-ți fac drum cu adevărat către inima lui. Până acum am îndepărtat tot ce era rău pe tine ca el să nu te placă sau să te vadă. Este timpul drumului către inima lui.
-         Ce trebuie să fac?
-         Să-mi aduci 9 metri din cel mai prețios material, așa ca omul pe care-l placi.
-         Nu știu ce material să-ți aduc. Un covor este bun?
-         Nu un covor că ăla nu e drum. 9 metri de traversă persana ar fi buni pentru ca trebuie să fie drum drept.
-         Văd cum fac și o rezolv și pe asta.
-         Tu decizi.
După alte cîteva zile fata mă sună să mă întrebe dacă se duce să cumpere traversă. M-am gândit bine, nu era o idee bună căci nu aș fi știut cum să-i justific tatei prezența unu lucru atât de scump la noi în casă. Cu asta nu mai scăpam.
-         Cred că mai bine te duci să vezi cât costă și după aceea vii, îmi lași banii și mă decurc eu.
-         Ce bine, m-ai scăpat de o grijă!

Am primit banii, erau mai mulți decât avusesem vreodată. Cred că era mai mult decât lichidarea mamei mele. Fata mea și-a găsit calea, era mult mai încrezătoare și  viața ei avea un rost. După câteva luni aveam să aflu că valutistul X a devenit bărbatul ei cu cununie la biserică. 
Să fi fost descântecele, poleitul, drumul? Cine știe? Cert este că pentru o vreme m-am oprit din a mai ghici și descânta. Dacă dezlegările erau pur și simplu șarlatanii, atunci când deschideam cărțile să ghicesc mă speriam chiar eu de ceea ce vedeam și spuneam, la fel era și cu cititul cafelei. Nimic nu-mi mai era necunoscut într-o cana de cafea băută. Mă speriasem și hotărâsem că este mai bine să iau o pauză pentru mine și sufletul meu.
În realitate, tragedia vieţii mele se poate reduce la următoarea formulă: sunt un păgân, unperfect păgân clasic care vrea să se creştineze. Pentru mine, ritmurile cosmice, simbolurile, semnele, magia şi erotismul există mai mult şi într-o formă mai imediată decât problema redemptiei.
Mircea Eliade în Jurnalul portughez (5 septembrie 1942)