Se apropiau sărbătorile de Crăciun și tata lucra zi-lumină și la fabrică
și acasă să facă tulumbe pentru cârnați și tăvi de cozonac. În mâinile lui
tabla de inox prindea viață și cânta. Eu eram ucenicul preferat căci mă
pricepeam la trasat și la ținut nicovala pentru a face marginile. Aburii de la
apa tare îi ardeau plămânii tatălui dar el continua să lucreze și să
bombănească că nici unul dintre băieții lui nu-i calcă pe urme. La un moment
dat mama se duce la ușă să vadă cine bate. Era lucru rar când se bătea la noi
la ușă, atunci știam că nu-i musai de bine. A revenit în bucătărie mai
gălbejită de cât o făcuse foamea și schimbul de noapte de la fabrică.
- Niște militari…te
caută pe tine Alino mamă!
- De ce?
- Nu știu, du-te
vezi.
Tata a rămas cu ciocanul suspendat și nu știa ce să facă cu el. I-ar fi
fost la îndemână să-mi arunce cu el în cap dar…armata era cu mine!
- Bună seara, eu
sunt Alina, vă pot fi de ajutor?
-
Da, ne-a trimis
Gabi.
Hmmm, Gabi era fata din cartierul de vizavi care-mi trimitea în ultima
vreme clienți și cliente tot mai ușchite ce mă puneau în dificultate cu tata și
chiar vecinii. Acum îmi trimisese patru bărbați din cadrul armatei.
-
Poftiți înăuntru!
Am intrat cu ei la mine în camera fără nici o urmă de emoție, mă
frământa doar gândul la ce-i voi spune tatei.
-
Uite, zice unul de
se așezase în capul mesei și se părea a fi șeful și cel mai afectat, am venit
să ne dai în cărți pentru o problemă. Din buzunarul de la piept a scos un
pachet nou de cărți.
-
Am cărțile mele…
-
Aș prefera să le
folosețti pe acestea noi. Se fumează aici?
-
Nu, dar văd că
ești agitat așa că poți fuma.
Pe rând am văzut cărțile pentru fiecare. Pentru trei dintre ei treaba
era urâtă, se lăsa cu mari pagube din adunare de stat. Pentru ultimul urma să
fie un an nou care să-i aducă împlinirea unui vis mare în ceea ce privea
familia lui. Totuși, deși era caz de pușcărie, nici unul dintre bărbații aceia
nu aveau să treacă rin ea.
La finalul sesiunii, cel care părea a fi șeful, mi-a plătit pentru toți.
Înainte de a pleca m-a privit fix în ochi ți m-a întrebat:
-
Ai prieten?
-
Nu !
-
Bine, dacă se va
adeveri ce ai spus din cărți vom veni aici toți în dimineața de revelion și te
vom lua cu noi la revelionul militarilor de la popasul Dragodana!
În bucătărie i-am spus tatei adevărul pentru care
venise oamenii la mine, să le ghicesc! Eram bucuroasă ca aveam bani să ne putem
lua de mâncare…patruzeci de lei erau mulți pe atunci și mama știa cum să facă piața
pentru aproape o săptămână să mâncam doisprezece guri măcar o masă pe zi.
Zilele au trecut luând cu ele și Crăciunul și uite cum în dimineața de
revelion mă trezesc la ușă cu cel de părea șeful.
-
Pot intra?
-
Poftim.
-
Auzi, vino să te
îmbrățișez și fugi după aceea de te îmbracă să mergi la chef cu noi.
-
De ce?
-
S-a adeverit ce ai
spus. A fost groasă treaba. Îm timpul în care eu și ceilalți eram de serviciu
pe unitate, niste soldați s-au îmbătat, au luat armele și au plecat la
plimbare. Dar am scăpat cu toții că au fost găsiți și nu au făcut rău nimănui.
Celălalt coleg, e și mai norocos, a primit repartiție pentru un apartament aici
în cartier. A scăpat în sfârșit de cutra de soacră-sa! Hai, pregătește-te că te
aștept în mașină cu fetele!
-
Stai, nu merg că
vine prietenul meu de la Câmpina.
-
Ai zis că nu ai!
-
Nu tot ce zic se
și potrivește! Un an nou mai bun să aveți!
-
La mulți ani
vrăjitoareo!
Nu m-am dus la petrecere pentru că nu aveam haine de
sindrofii. Nu aveam nici încălțări omenești de toată ziua care să-mi țină
picioarele calde. O pereche de expadrile erau toată averea mea. Cu ele
rămăsesem după ce-mi luase pe furiș nepotul ghetele primite cadou și le
vânduse. Pentru mine nu era disponibilă zâna bună să-mi facă o caleașcă din
dovleac…dovlecii nu cresc iarna!
Hai să te poliesc!
Unde-i ursitul?
Unde-i ursitul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu