Da, așa am spus acum mai
bine de doisprezece ani când bărbatul meu și tatăl copiilor, a aruncat peste
mine masa pe care se scurgeau farfuriile abia spălate și a luat bâta de
baseball.
Au trecut ani de atunci,
dar în ciuda schimbărilor pe care le-am trăit, aceste amintiri revin ca o
furtună ce stă să mă doboare și lasă multă durere în urma ei.
Dimineață am plecat la munci (făceam mai multe
treburi decât erau trecute în fișa postului) spunându-i omului să treacă mai
întâi pe la administrație să plătească dările pentru utilități și din banii care-i
mai rămân să facă aprovizionarea casei. Eu nu aveam timp pentru cumpărături și
plățile la administrație se puteau face doar dimineața iar omul tot era pe post
de casnic având grijă de aprovizionarea casei și alte activități domestice. Cea
mai îndrăgită activitate în care-și consuma toată energia și pasiunea era acea
de a litra, cum s-ar zice consuma cu
fidelitate la fiecare bombă din cartier câte cincizeci de rom, aceasta fiind
băutura cu care a crescut și cu care s-a alimentat încă din viața intrauterină.
Când se întâmpla să se termine bugetul negocia ”termene de plată”. Fiind client
fidel și consumator de onoare cei de la bar nu îl puteau refuza. Aveau
încredere că nevastă-sa, adică eu, venea cu banii în dinți, cu sufletul otrăvit
de povara datoriilor achitând cu sfințenie ”termenele de plată”.
Deci, în ziua cu pricina am plecat de acasă cu inima
cât un purice la gândul că îl voi găsi din nou tulburat la minte și cu limba
împleticită. Orele petrecute la fundație îmi făceau viața mai frumoasă alături
de elevi și de tanti Lenuța, bucătăreasa cu inima caldă și mîini fermecate.
Când se făcea timpul de plecare acasă nu mă bucuram deloc, pentru că îmi era
tot mai greu să mă întorc acolo unde găseam doar lipsuri, lacrimi și aburi de
alcool. Copiii mei erau toartele cerului de care mă agățasem cu disperare dar
în ultima vreme aceste toarte erau tot mai slabe...
-
Divorțează că nu mai putem, ăsta nu e
tata!
Ajunsă în fața blocului
am auzit de jos muzica. Inima a început să bată repede, repede de parcă nu-și
mai găsea locul în pieptul meu, picioarele-mi bâțâiau ca unui epileptic și
mâinile se străduiau să nu scape sacoșele pe care le căram de la fundație cu
haine pentru copii. Cele douăzeci de trepte care duceau către ușa noastră au
devenit drumul către eșafod. Funia furiei și a disperării devenea tot mai
strânsă și dureroasă. Ceva mă înghițea cu nesaț și eu nu-mi mai doream să lupt
pentru scăparea din acel ceva. Era beat, pe scaun în fața calculatorului. Muzica maxim,
o țigară după ureche, o cana de cafea în față și lângă scaun sticla de rom. Era
clar ca lumina zilei că nu plătise nimic și nici mâncare nu cumpărase. Copiii
erau la școală.
-
Dă o țigare!
-
Nu am, știi că nu mai fumez.
-
Curva dreacu, te-ai lăsat ca să nu mai
fumez și eu, curvă ca surorile tale!
-
Fă o cafea!
-
Uite, ai în fața ta cafea.
-
E rece, fă o cafea curvo!
M-am retras să spăl vasele crezând că se va liniști
dacă nu-l bag în seamă.
-
Acu nu mai ești tare-n gură, ha? Ți-e
târșă să mai scoți un sunet! Avea dreptate măicuța mea când zicea că ești om
însemnat! Dă o cafea și țigare!
-
Uite, ai una după ureche.
-
Nu, vreau de la tine! Dă-mi cinj de lei!
-
Nu am nici un ban, ți-am lăsat cardul știi
prea bine. Te rog, dă muzica mai încet că iar ne fac vecinii referat!
-
Mă doare-n p..., dacă are vreunul sânge’n instalație
să vină la ușa mea!
Pentru câteva minute s-a lăsat tăcerea și cererile lui
au încetat. Tremuram la gândul că apar copiii de la școală și nu am ce să le
dau de mâncare, asta a doua zi după salariu. Mă gândeam cu groază la
reclamațiile vecinilor, la reproșurile administratoarei și la rușinea cu care
trebuia să trăiesc zilnic.
-
Dă o țigare!
-
Nu am!
Nici timp nu am avut să văd când masa, pe care
așezasem farfuriile la scurs, a zburat peste mine. Frica a paralizat orice
durere pentru un moment. Priveam îngrozită la cioburile de pe jos, la masa care
era deasupra mea și nu știam ce urmează. M-am ridicat și talpa mea a simțit
durerea provocată de un ciob rătăcit. Altă durere, alt ciob.
-
Ce faci mă, ai înebunit?
Mâinile lui m-au adus la tăcere rapid, eram prizonieră
și înaintea ochilor nu mai vedeam decât cioburi.
-
Curvo, te omor, nu mai ești tare-n gură?
Ha!
 |
PaulBiryukov (Getty) by craveonline.com |
Disperarea că vor veni copiii mi-a dat puterea de a mă
smulge din trânsoarea lui. Tălpile-mi sângerau dar restul trupului era pregătit
de atac. Nu mai aveam ce să pierd. El era tot mai pornit și în furia lui a luat
bâta de baseball.
-
Te omor și mă duc la pușcărie, mă doare-n
p... de tine și de bastarzii tăi!
-
Dacă te mai apropii de mine... dau!
Luasem cuțitul de masterchef primit de la sora mea, ca
și farfuriile de arcopal dealtfel.
-
Haaa, ești periculoasă vipero, te omor!
Bâta era tot mai aproape de mine.
-
Dau, nu te apropia!
-
Curvo!
Mâna a plecat cu furia adunată în cei doisprezece ani
de căsnicie. Aproape de pieptul lui, mintea mea a fost ocupată de imaginea
copiilor... furia a cedat lăsând loc ororii, fricii și abandonului. A fost doar
o zgârietură.
L-am simțit din nou cu toată greutatea lui asupra mea.
Ploua cu pumni și sânge. Nu știu cât a plouat...
-
Tată ce faci? tatăăă...
Sunt salvată! Pe ușă intrase fata care se întorcea de
la școală.
Stând în genunchi, el începuse să se vaite
străduindu-se să tragă de înțepătura pe care i-o făcusem.
-
M-ai tăiat curvo! Alo, poliția, sunt M. I.
m-a înjunghiat soția!
-
Alo, salvarea, sunt M.I. m- a înjunghiat
soția!
A urmat circul.
Criminalistica culegând probe și etichetând, salvarea, vecinii, copiii
îngroziți. Casa plină de cioburi, sânge. Acest tablou îmi revine în gând ori de
câte ori aud știri despre femei ucise, ciuntite, mutilate.
Aveam toate
șansele să fiu una dintre ele. Atacul meu nu are nici o scuză și am plătit greu
pentru el. Declarații, amenințări cu suspendarea drepturilor părintești, amenzi, durere.
Nu mi-am luat concediu medical, am continuat să merg
la muncă. Fiecare pas mă făcea să urlu de durere, o durere surdă și sângeroasă.
Pe el l-au trimis doctorii de la urgență acasă după ce i-au pus un plasture.
L-au făcut de ocară la spital căci avusese nenorocul să întâlnească acolo oameni
care-l cunoșteau.
Eu am dat declarații așa cum s-au întâmplat faptele
fără a cosmetiza nimic. S-a considerat legitimă apărare.
Așa am pus capăt unui calvar care a durat doisprezece
ani! Un vârf de cuțit, ca într-o rețetă culinară, m-a făcut să conștientizez
pericolul la care mă expuneam eu dar și copiii. Ei nu aveau nici o vină că noi părinții
eram doi neputincioși. Au crescut cu această dramă și altele iar eu nu am știut
cum să-i vindec și credeți-mă, se simte! După două zile am depus actele de
divorț. M-au costat numai șaizeci de lei. Am făcut asta singură, fără avocat,
fără psiholog, fără suținerea celor din jur. Pentru mulți eram o doar curvă
care divorța!
Aveam două variante și nici una ajutătoare. La
următoarea beție ori mă omoară ori îl omor! Așa că am căutat putere în toată
suferința adunată până atunci și m-am reinventat, ramforsat. Mi-am fost mamă, avocat,
psiholog întotdeauna ghidată de speranța și credința în Dumnezeu. La ceas de
cumpănă L-am întrebat:
-
Dacă
și Tu mă lași, atunci eu, a cui mai sunt?
După o lună, m-a prins în fața blocului la ceas de seară când strângeam rufele.
Din nou mi-a trecut moartea prin fața ochilor. Culcată pe burtă cu fața-n
pământ eram strivită de picioarele lui. Când s-a aplecat asupra mea să mă
strângă de gât, am prins în palmă o piatră cu care l-am lovit peste față și așa
m-am putut elibera de el. Paznicul de la cămin privea cu brațele încrucișate
scena:
-
Nebunule, o omori!
Am avut nenorocul ca în echipajul sosit la fața
locului să fie un polițist care a fost și atunci când a chemat el poliția.
-
Ce-i
fă cioară, nu-ți place când se întoarce roata?
Am mai primit o amendă pentru tulburarea liniștii
publice, salariul nu mi-ar fi fost de ajuns să o plătesc.
Astăzi viața mea este
frumoasă dar zilele trecutului au săpat fără milă în toată ființa mea, un motiv
puternic ca să nu mai tac. Am luptat cu mine, transformându-mă din victimă în salvare
pentru cine mi-a căutat ajutorul. Doare dar continui să trăiesc cu curaj și să
văd binele în orice provocare.
Adăugați un comentariu