În urmă cu 7 ani plecam din oraș... începeam aventura vieții mele ca profesor învățământ primar și preșcolar în zona de rural. Mă gândeam că dacă am rezistat în ghetou și am pus umărul la înființarea unei școli acolo ce ar putea să mi se întâmple? să-mi fie greu?
Nu m-am plâns, nu am strigat
către cei îndreptățiți să repare strâmbătățile pe care le-am întâlnit ci am pus
osul la muncă transformând griul în culoare pentru că așa cum am mai spus
misiunea mea este Măria Sa Copilul!drum de Cutuș
La un moment dat când am fost atacată fiecare zi în care intram în școală era tot mai grea de suportat datorită comportamentului celor care mi-au fost colegi, am început să scriu, căci educația și scrisul sunt armele mele. Atunci mi s-a reproșat că-mi vând imaginea, că nu trebuia să scriu și câte-n lună și stele.
Timpul a trecut și eu m-am încăpățânat să rămân acolo unde credeam că se produce valul schimbării. În ciuda discuțiilor furtunoase uneori cu bărbatul care a devenit șofer, cărăuș, organizator de campanii de binefacere sau evenimente pentru toată comunitatea, eu am refuzat să plec. Să-mi fac viața mai ușoară m-am afundat în muncă, multă muncă, furând din timpul pentru cei dragi și aducând culoare în toată școala prin fiecare pensulă pusă pe pereții claselor împreună cu oamenii dragi inimii mele DAR fără ca vreun coleg care și-a găsit clasa pictată să participe sau să spună mulțumesc! Doar Cristiana care și-a adus echipa de nebuni frumoși să-i picteze clasa a fost singura persoană care a muncit cot la cot cu mine și draga mea colegă educatoare Ildiko. Nu mai conta că cei din jur nu-și fac treaba, că-mi găsesc lunea sala de grupă necurățată corespunzător, puneam mâna și-mi făceam singură pentru că alesesem să rămân și să mai rabd. Înaintea fiecărui început de an sufeream când îmi găseam clasa cu mari lipsuri, începând de la acuarele și până la boxele de laptop din inventarul școlii. Greșeala este a mea pentru că niciodată nu am adus la cunoștința direcțiunii în scris toate acestea aspecte. Anunțam în consiliile profesorale despre neajunsuri sau mă duceam la direcțiune fără a avea jalba-n proțap.
Dacă îndrăzneam să întreb unde-mi sunt lucrurile din grupă, primeam imediat răspunsul: „nu știm, nu a intrat nimeni, nu am luat noi!” după care priviri încărcate de otravă se abăteau asupra mea. Am încetat să mai spun că mai lipsește ceva chiar dacă aproape 80% din baza materială a grădiniței în care lucrez este asigurată de mine prin donații, campanii, sau buzunarul casei!
Fostul coleg, profesor de sport, mi-a adus într-o zi obiecte cu care să transform spațiul de joacă din fața grădiniței: căsuță de grădină, tobogan mare de plastic, leagăn care avea nevoie doar de un suport, piscină și trambulină. La scurt timp toboganul a dispărut din curtea grădiniței și nimeni nu a știut unde a plecat în ciuda camerelor de supraveghere plătite de altfel cu bani mulți! Leagănul l-am lăsat pe timpul vacanței (căci atunci am primit donația) pe holul de la baie unde mai erau depozitate și alte materiale ale școlii. Când am întrebat unde este, mi s-a răspuns cu obișnuitul „nu știm!” Atunci am hotărât să bag căsuța-n grupă căci nu avea nimeni grija ei și copiii mai mari se urcau și dansau tananica pe ea, piscina și trambulina le-am donat unei familii care a venit cu cățel și purcel și au pictat în grupa mea și pe holul școlii. Am spus că acei copii merită să se bucure de roadele muncii lor de weekend. Nici atunci nu am făcut scris la direcțiune, doar am spus la consilii sau am anunțat la birou.
NICIODATĂ NU S-A LUAT NICI O MĂSURĂ! Lucruri au continuat să dispară, eu am continuat să-mi curăț corect clasa că doar am antrenament din vremurile în care eram femeie de serviciu și orice fir de praf îmi este arhicunoscut. Am continuat să aduc materiale, să îmbunătățesc baza didactică a grădiniței și nu numai, să dezvolt proiecte care să pună mamele comunității de elevi în valoare, să aduc pentru prima dată teatrul pentru copii la căminul cultural. De când cu scrisul pe paginile mele, eram lăsată-n pace să organizez orice atâta vreme cât nu implica cheltuieli sau susținere din partea școlii. Către mine au început să vină mame care nu reușeau sau nu știau că au drepturi pentru copii lor cum ar fi acele vouchere din programul național „Fiecare copil în grădiniță!”. Le-am îndrumat, le-am consiliat și intervenit pentru aceste vouchere fapt care a atras asupra mea un val de furie din partea autorităților locale.
Și atunci am anunțat fără să scriu, despre nedreptatea care se face dar a rămas doar la nivel de anunț verbal. A urmat apoi focarul de Hepatită A când au început copiii să lipsească masiv! Era aproape de sfârșitul anului școlar! Începutul anului școlar a venit cu multe absențe! Pe rând copiii de grădiniță și de la primară s-au îmbolnăvit. Atunci am început din nou să trag semnale de alarmă și am spus că este nevoie de campanie pentru prevenirea Hepatitei A, prin testare, educație comunitară și dezinfectare permanentă, dincolo de restricțiile impuse de pandemie. Eu am spus, eu am auzit! După un scurt clip video postat, când deja nu mai puteam suporta să-mi tot fac analizele pe banii mei, chiar fosta doamnă director a ținut să-mi spună că-i este milă de mine și că sunt o dezamăgire.
Au anunțat după spuse DSP-ul iar de acolo s-a transmis ca noi cadrele didactice dacă-i vedem pe copii că sunt somnolenți să-i trimitem acasă!
Acum toate acestea au trecut, direcțiunea a suferit schimbări, la vremuri noi aceiași oameni dar cu funcții diferite. Directorul adjunct este director plin iar adjunctul este pe ducă, adică va veni altcineva peste 3 luni, deci, nu are nici o putere! De altfel nici nu a fost primită în „biroul oval”.
Deci, acum cu noul director plin (vechi director adjunct) se pare că situația chiar se schimbă! În ciuda aducerilor la cunoștință a situației legate de igienizarea spațiilor în care cele două grupe de grădiniță funcționează, conform normelor de igienă, a faptului că mă simt în nesiguranță la locul de muncă datorită faptului că poarta nu se poate încuia, că ușa la intrare în grădiniță rămâne deschisă când se iese la fumat (de la ultima sesizare în consiliul profesoral a început să se mai închidă). Acolo intră cine și cum vrea și noi educatoarele de multe ori eram pe post de bau-bau de la intrare fapt care a adus din nou asupra noastră valuri de furie din partea celor implicați. Toate aceste aspecte au fost din nou discutate în consiliul profesoral cât și atitudinea din partea personalului de întreținere și îngrijire.
Dacă am spus de prea multe ori că este foarte frig în grupe la ora 8.30 când ajungem noi, s-a reproșat că totdeauna am ceva de comentat. Ba, ca să fie și cireașa de pe tort s-a spus că este frig pentru că am ales cea mai mare clasă! Da este adevărat, am cerut să funcționez într-o clasă care timp de 2 ani a stat liberă, ar fi trebuit să se țină orele de sport acolo... după 2 ani am cerut să mi se dea mie acea clasă, am adus parchet, lambriu, am pictat-o cu prietenii mei și familia. Ca urmare, grupa mică și întunecată a colegei mele s-a mutat în fosta mea clasă! Proiectul meu a făcut ca profesorii școlii din Cutuș să beneficieze de cancelarie căci ani de zile au mâncat din pungă și au completat cataloagele pe hol! Colega mea, a adus o aerotermă mică de acasă cu care încălzeam clasele pe rând pentru că cei mici sughițau ca șoriceii când ajungeau în grupă și se îngrămădeau unii într-alții lângă calorifer. Priza a cedat nervos, aeroterma s-a ars și... vremea a devenit mai prietenoasă!
Acum începe circul. După ce se adună toți copiii, timp în care ei se joacă și eu îmi beau cafeaua uneori la cancelarie cât timp printez, doamna îngrijitoare este rugată să ducă copiii la baie, care de altfel este comună cu cei de la primar și se află la capătul holului, departe de grupa lor. Îi trimit la baie numai după ce încep orele la primar să nu se intersecteze unii cu ceilalți.
Timp de 7 ani nu au existat deloc probleme, incidente, reclamații sau refuzuri din partea personalului de îngrijire de a însoți preșcolarii la toaletă. Acum, de două săptămâni, mai nou, regula este ca noi educatoarele să însoțim preșcolarii la toaletă, pentru că nu este nicăieri menționat ca îngrijitoarea să însoțească preșcolarii la toalete! Că noi, educatoarele avem tranziții și că asta înseamnă să ducem copiii la baie! Că așa scrie și în curriculum, și în programă și așa spune și inspectorul de specialitate care de altfel a fost șocată citez pe doamna director
„doamna inspector a fost șocată că voi educatoarele nu faceți asta pentru că scrie în curriculum!”. S-a creat un adevărat haos! Eu eram la spital pentru o intervenție chirurgicală când a început totul cu refuzul îngrijitoarei de a însoți copiii. Am revenit a doua zi, colega mea a fost testată pozitiv și a intrat în izolare iar grupa ei de copiii a rămas acasă și am rămas eu cu grupa mea. În prima zi am consiliat pe hol părinții să-și mai îndrume copiii să fie liniștiți la baie pentru că se tot întâmplă accidente, acum doamna îngrijitoare doar îi supraveghează de pe hol, căci nu scrie nicăieri ca ea să ducă copii la baie. După discuția mea cu părinții, îngrijitoarea s-a dus după ei și i-a întrebat ce am vorbit cu ei după care a venit și pe un ton ridicat și de superioritate a spus: „vă rog să nu-i mai mințiți pe părinți că eu supraveghez copiii la baie! Eu nu mai fac asta! Nu sunt obligată!”. I-am spus să aibă grijă la ton căci de acolo de unde ea țipă la mine eu am plecat demult, prin muncă și respectând fiecare om întâlnit în cale! Am intrat la programul de after-school lăsând-o să strige pe hol tot ce i-a venit la gură. Doar are dreptul că este localnică! Acesta-i principiul care guvernează educația în această zonă, NU TE PUNE CU LOCALNICII!
Am anunțat-o pe dna. director, și dumneaei m-a invitat la birou după programul de la after-school să discutăm. Discuția s-a purtat în jurul atribuțiilor mele care dintr-o dată au devenit cele ale îngrijitoarei, pe motiv că nu scrie în fișa postului îngrijitoarei despre însoțirea copiilor la toaletă sau dacă-i duce să o însoțesc și eu.
- Dar când nu se duc toți și se cer câțiva, ce fac?
- Cumva, nu-i mai lăsați, educații.
- Dar nu pot fi opriți, copiii se cer, cum să-i las pe ceilalți singuri?
- Atunci faceți mai puțin timp din activități și-i duceți la baie.
- Și cine-mi aranjează grupa pentru următoarea activitate, mut măsuțele, pun materialul de lucru...
- Asta o faceți de acasă.
- Le mut virtual?
Am întrebat de ce tocmai acum căci timp de 7 ani nu au existat asemenea circuri.
- Până acum, doamnei director și celorlalți le era frică de tine pentru că tu postezi pe facebook!
- Și oare ceea ce am scris nu a fost mereu în adevăr și argumentat?
- Ba da, dat tu o dai cum îți este ție mai bine și doamnei director îi era frică de tine!
Am spus că în acest caz nu-mi rămâne decât să-mi caut dreptatea cu jalba’n proțap iar doamna director a considerat-o drept amenințare.
Ajunsă acasă i-am trimis mail doamnei în care să-mi scrie că eu trebuie să duc copiii la toaletă, și ceream un răspuns urgent (pentru că nevoile fiziologice ale copiilor nu țin de orgolii sau de răzbunări!) ca eu să știu ce am de făcut. Am depus chiar și la secretariat cererea cu număr de înregistrare, să fie scris și acolo, și am ales să însoțesc eu copiii la baie. Adevărat, la un moment dat a venit și doamna îngrijitoare, dar cam atât. Dacă se cere un copil la baie, se duce singur până la capătul holului. Uneori aleargă și deranjează clasele, a fost și asta o reclamație! Cât zgomot poate face un copil cu papucii de casă? La baie da, vorbesc tare, dar ce-i de făcut? Îi legăm cu scotch la gură? Se împing, dar de asta este îngrijitoarea acolo, și ea face parte din procesul educațional și în plus sunt copiii comunității pentru care nu ar trebui să fie loc de ambiții așa cum nu au ambiții străinii ce contribuie permanent la îmbunătățirea condițiilor din școală prin sponsorizările pe care le fac. Oare lor de ce le pasă de acești copii?
Tot acest circ s-a petrecut cu mai multă virulență în săptămâna în care aș fi avut pre-inspecția pentru gradul II. Aceasta am insistat să fie fizic tocmai pentru a se vedea mediul în care lucrez, nivelul la care a fost adus spațiul grădiniței și implicit al școlii pentru care am depus timp din viața mea, muncă asiduă, dincolo de ceea ce este scris în fișa postului. Imediat după ce i-am spus doamnei director aceste cuvinte, s-au șters geamurile și ușa clasei mele dar inspecția nu s-a mai ținut pentru că a mea colegă a intrat în izolare și am decis de comun acord cu doamna metodist să amânăm. A fost o săptămână în care nivelul de stress a atins cote maxime, cu glicemii mari, cu stări de rău în tot corpul, cu lacrimi amare pentru felul în care atunci când faci binele primești rău, mult rău, înzecit demult de la oameni care NICIODATĂ nu au spus mulțumesc, nici măcar străinilor care au muncit pentru școala și comunitatea lor!
După șapte ani constat cu amar că
îngrijitoarea are doar drepturi iar eu doar obligații, pe care le fac în timp
ce ea își face de lucru ori se mai găsește să stea la ceai navigând online în
cancelaria adusă în realitatea acelei școli de mine. În tot acest timp mizeria
este prezentă, pe timp de pandemie cu măsuri riguroase pe hârtie și cheltuială
mare de materiale necesare igienizărilor. Zilele astea toate „firele” acestei tirade
m-au dus către „coincidenta” relație cu noul proiect pe care am vrut să-l
implementez în comunitate.grup sanitar
Ce mai pot face eu acum? Să mă „lupt” cele câteva luni, ce au mai rămas din anul acesta școlar, cu o îngrijitoare indolentă mai mică de ani ca fiul meu dar cu tupeul uriaș de a refuza sarcinile de lucru fluturând o fișă a postului falsă (imprimată de pe net, nicidecum fișa ei) și luată drept adevăr de proaspăta directoare, care se pare că încă nu face diferența dintre propria imaginație și atribuțiile de director, sau să-mi tai din poale și să mă duc cât văz cu ochii?
P.S. (pentru cei care sunt în dilemă, iată cum trebuie să înceapă fișa postului unei îngrijitoare de grădiniță)
"In temeiul Legii nr.128/1997, Codului muncii (Legea nr.53/2003), H.G. nr.749/1998 si al contractului 222e45c colectiv de munca, încheiat între M.Ed.C. si Federatiile sindicale reprezentative din învatamânt înregistrat la Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale si Familiei cu nr. 596/15/12.11.2007 la care subsemnatul(a) ader, obligandu-ma sa respect prevederile art. 55 din contractul colectiv de munca, se încheie prezenta fisa individuala a postului de îngrijitor curatenie:..."
iar printre atribuții se află și acestea:
" - Primirea si supravegherea copiilor pâna la sosirea educatoarelor;
- Îmbraca si dezbraca copiii la sosire si plecare acasa, etc.:
- Supravegheaza copiii în lipsa educatoarei si raspunde de securitatea acestora;
- Însoteste copiii la toaleta, la baie, la sala de mese si dormitoare, în curtea de joaca, în excursii, plimbari;
- Sa aiba un comportament si o conduita adecvata unei institutii de învatamânt atât fata de copii, parinti cât si fata personalul didactic;"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu