Mecca cersetorilor la pelerinajul de la Iasi

         Ploaia măruntă și rece a lunii octombrie încearcă să mi se strecoare pe sub haine de zici că vrea să se încălzească pe pielea mea. Aș vrea să-i spun să nu-și facă iluzii căci pielea-mi este rece și umedă numai la gândul că din nou mă voi pune jos și mii de capete vor tece pe deasupra mea privindu-mă cu ură, dispreț, milă sau înțelegere. Hm! Înțelegere… rar cuvânt și de neînțeles pentru mine, căci de la o vreme nici eu nu mă mai înțeleg sau nu reușesc. Este zi mare pentru creștinii ortodocși, mai ales moldoveni, 14 octombrie, ziua Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Mecca cerșetorilor și a celor ce caută vindecări, câștiguri, dezlegări dincolo de lumea științei sau a înțelegerii omenești. Mulți dintre cerșetori sunt urmăriți îndeaproape de stăpânii lor care nu mai au jenă și nici frică de Dumnezeu sau oameni. Tot ce contează este ca fiecare cerșic că-și îndeplinească targhetul dacă vrea să-i fie pâinea tihnită. Spre deosebire de ei, eu nu am stăpân sau așa îmi place să cred că se întâmplă. Am ajuns cu trenul personal aici de cu noaptea-n cap împreună cu frate-miu și bărbatul meu. Vrem să prindem locuri cu vad și asta se face devreme dacă nu cumva cu zile înainte. Este bătălie mare pe locuri și nu-i indicat să te pui cu stăpânii de cerșetori că s-ar putea să ieși și mai păgubit ca atunci când ai intrat în acest cerc. Frate-miu își găsește cu ușurință un loc pentru că el stă în picioare și cântă la muzicuță sau clavetă. Eu, mai greu pentru că trebuie să mă așez pe jos, să folosesc un carton gros sau o pernuță, să mă descalț, să scot piciorul și să-l întind la vedere pentru ca oamenii care-mi trec pe deasupra capului să-l vadă și să-și deschidă băierile inimii și ale buzunarului, să fie astăzi mai darnici ca niciodată. În același timp trebuie să fiu și atentă ca nu cumva să ocup spațiu prea mult pe trotuar să se împiedice cineva de piciorul meu și să primesc “binecuvăntări” nu în cutie ci peste cap sau direct în picior.
 

Îl las pe frate-miu în treaba lui și o iau la pas în căutarea locului care să-mi aducă niște bănuți dar să mă și țină ferită de ochii comunitarilor. Ăștia sunt în alertă maximă zilele acestea, și îi cred, că nu le este nici lor ușor, dar vorba aia “mă doare inima de ei dar de mine mi se rupe” că afară-i frig și mai trebuie să plătesc și creșa copiilor. Fug de la catedrală că este plin de cerșetori și nu-mi place de fel să fiu în aglomerație. Găsesc un locșor lângă piața centrală în apropierea unei bisericuțe unde oamenii nu se prea îngrămădesc. Tot caimacul este în centru la pupat de moaște dar eu sunt fericită că aici nu-i forfotă și nu trebuie să-mi sucesc capul, ca turturica după turturel, atunci când îi vine de iubeală. Nu mai plouă dar este suficient de rece încât piciorul să mi se invinețească de parcă ar fi fost lovit de fulger. Nu-l mai simt dureros, ba chiar nu-l mai simt deloc în schimb îmi taie șalele o durere cruntă de zici că stau să nasc. Trece! îmi zic și mă străduiesc să-mi mut gândul în altă parte. Mă gândesc ce viață minunată aș fi avut eu dacă puteam să-mi plătesc taxa pentru admiterea la facultate sau dacă nu m-aș fi grăbit să-l iau pe Nelu, care după spusele mamei ar bea și apa din bălți dacă ar avea grade. Doamne, ce studentă frumoasă și deșteaptă aș fi fost și cum m-aș mai fi lăudat eu la întâlnirea de peste ani. Acum ce aș putea să le spun dacă ar fi să mă duc la întâlnire? (-Ce faci Alina, cum ești? / -Bine, merci, sunt cerșetoare fruntașă sau cea mai cinstită femeie de face trotuarul!) Neah, nu merge treaba cu cerșetoarea, mai bună aia cu femeia cinstită… aș putea pune borduri, nu? 

Oamenii trec deasupra-mi, din când în când mai zornăie ceva în cutie, mai aud un ”of, săraca!” sau ”Doamne ferește, tu să fii așa nu copilul meu!” dar m-am imunizat la așa ziceri. Din nou reveria-mi este întreruptă de junghiul ce-mi taie șalele și burta, fără milă. De astă dată simt că-mi pierd respirația, durerea-i tot mai cruntă! Mă uit după Nelu, unde ar putea fi? Ceva nu este în regulă și pentru moment mă sperii crezând că fac pipi pe mine. Sunt îmbrăcată cu o salopetă neagră de raiat și nu-mi dau seama de nimic. Bag mâna sub fund… este umedă. Mă uit și rămân mută! Palma mea este plină de sânge! Deci, nu m-am pișat pe mine, îmi curge mult sânge sau mai bine spus pierd mult, prea mult sânge. Încet, încet, în jurul cartonului meu apare o baltă roșie care se tot întinde. Unde-i Nelu? Cum mă ridic eu de aici? Ah, lumea se uită la mine de parcă a venit circul în oraș, dar eu trebuie să mă ridic!

Îmi este tot mai frig și cu greu reușesc să-mi strâng picioarele amorțite să mă încalț și să vreau să plec. Curge sânge de parcă aș avea și prin buzunare. Mă ridic îmi dau geaca jos și o leg de mijloc. Strâng cartonul udat de sânge, îl bag în sacoșa de rafie și mă îndrept către piață. Sunt fleașcă și îmi vine să intru în pământ de rușine! Mă duc direct la WC-ul pieței și o rog pe o tanti de acolo să meargă să-mi cumpere un pampers și niște șervețele umede. Tanti se duce îngrozită și se întoarce repede. Nu stă să-mi ia banii. Intru să mă primenesc și nu-mi vine să cred ochilor ce văd… sunt plină de sânge și cheaguri mari. Un miros acrișor îmi inundă simțurile iar durerea din sale nu mă slăbește ioc. Mă șterg cum pot eu mai bine, îmi pun pampersul și o rog pe tanti dacă știe vreun second de unde aș putea să-mi iau o pereche de pantaloni. Femeia scoate dintr-o pungă o pereche de pantaloni de lână negri și mi-i întinde tremurând:

-         Uite, i-am luat eu din bazar să-i port pe sub halat la iarnă. I-ai și spune bogdaporoste pentru ei. Ar trebuie să chemăm salvarea, vrei? De unde ești amărâto? Ai bărbat?

Femeia nu se mai oprea din întrebări dar eu nu o mai auzeam find prea ocupată să mă schimb de pantalonii care deja miroseau cadaveric. Eram din nou gata de drum îngrijorată că poate sunt căutată de băieți și se vor speria că nu mă găsesc. I-am mulțumit femeii pentru ajutor și am lăsat-o îngrozită și fără nici o explicație la ce se întâmplase, pentru că nici eu nu știam ce era de fapt.

         Frate-meu m-a găsit pe o bancă. Îmi era frig și tare mă durea burta iar cafeaua fierbinte parcă-mi era alinare.

-         Ce ai pățit soro?  Arăți ca dracu, ce ai pățit fă?

-         Nu mă simt foarte bine.

-         Ai mâncat ceva fă?

-         Nu, unde-i Nelu?

-         Nu stiu fă? Las că ne găsește el. Hai să mâncăm și să bem ceva că poate-ți mai revii!

Mă ridic să plecăm și atunci un alt val de sânge răbufnește cu furie de îl simt până sub sâni. Mă prind de frate-meu .

-         Făă, ce ai, că să moară copiii mei de nu miroși a mort! Făăă, ai hemoragie, mori aici! Hai la spital, băga-mi-aș pula-n gura lui Nelu. Cred că-i prin vreo bombă băgat la un cincizeci!

-         Hai la ocazie frățioare să mă duci acasă că mor pe drumuri!

Pe drum către gară ne-a găsit și Nelu. Mergea de zicea-i că-i cocostârc lovit în aripă.

-         Unde ați fost măi, cei cu voi?

Limba i se împleticea, o unsese cu cel puțin juma’ de rom.

-         Mergem acasă Nelu, că moare sclava asta, băga-mi-aș pula-n soarta noastră! Nu mai stăm azi la produs, s-a futut ziua mea că trebuie să am eu grijă de femeia ta! Mai fă Vasile bani dacă mai poți!

Am reușit să găsim la ocazie un preot care conducea un microbuz. Am zis că ne-a pus Dumnezeu mâna în cap și dacă nu am făcut pre mulți bani măcar vom da mai puțini pe drum. Nu a fost să fie! Preotul nu a vrut să stea la discuții fără 8 lei de persoană, că deh nici biletul de microbuz nu-i mai ieftin și apoi ce vină are el pentru soarta altora!

Ajunsă acasă am chemat-o pe cumătra mea să-mi ajute să mă spăl, adică să-mi aducă o găleată de apă că Nelu era deja toropit de ”oboseală” și nu avea nici un chef să care apă atâta vreme cât eu refuzam să merg la doctor! Dacă m-aș fi dus la doctor nu aveam cum să plătesc creșa pentru copii, mai aveam nevoie de o zi de cerșit să strâng banii necesari pentru plată, 42lei, atât era nevoie. Am cumpărat în schimb vitamin K și pentru câteva zile am mai oprit sângerarea care avea să revină cu mai multă furie și să aducă mai multă pagubă. Nu știu dacă atunci am pierdut o sarcină sau a fost o răceală, dar știu că mirosul de leș mi-a stăruit multă vreme în simțuri. Era doar începutul sfârșitului meu ca femeie fertilă și sănătoasă.

 La câteva zile după ce am plătit creșa copiilor m-am dus la ginecologie. M-a luat în grijă doctorița cu care născusem fata și am stat cu tratament o săptămână. La control a mai găsit câteva cheaguri care trebuiau chiuretate căci nu se dădeau duse. M-a trimis cu internare. Era de gardă doctorița Farcaș Mariana, femeie frumoasă și poate una dintre cele mai elegante doctorițe din spital. Spre după amiază am fost chemată la sala de tratamente pentru a fi chiuretată. Cumpărasem seringa, mănușile, si fiolele cu Mialgin pentru anestezie. Le-am dat asistentei cu ochelarii ca fundul de borcan și trecând spre ”masa de lucru” am simțit un damf atât de cunoscut: alcool și pe ăsta nu-l adusesem de acasă. Erau niște zvonuri că doctorița le cam trăgea la măsea dar nu m-am gândit niciodată.

Am primit în venă anestezicul și imediat am simțit chiureta cum străpunge fără milă ceva din interiorul meu. Durerea ardea și am țipat.

-         Nu mai țipa așa ca o animală! Uite ce uter perforat ai!

Cu o zi înainte mă văzuse doctorița Trică, care-mi dăduse biletul pentru internare, nu era nici o gaură!

-         Dați-o jos de pe masă să o ducem la ecograf.

La ecograf, doctorița Hanganu în timp ce mă consulta , șoptea:

-         Vai, ce perforație i-ai făcut!

Ca prin ceață vedeam cum docorița Farcaș strange mâna celeilalte, mâna cu care folosea mouse-ul.

Am fost luată din nou pe sus și dusă într-o sală de operație. Îmi mai amintesc doar că eram singură acolo, sângeram și frigul mă paraliza încet, încet.

M-am trezit la reanimare cu perfuzie, cumnata mea și Nelu erau lângă mine.

-         Ce ai pățit femeie, pleci pe picioare de acasă și te găsim operată fără să știm?

-         Nu știu nimic, întreba-ți doctorița ce mi-a făcut!

La câteva minute apare si doctorița Farcaș.

-         Domnul Moise, ați pus sculele-n pod începând de astăzi!

Nu înțelegeam nimic, nici care scule nici ce se întâmplase. Nelu s-a dus după ea să afle mai multe. S-a întors la mine și mi-a spus:

-         Nu o să mai faci niciodată copii, ți-a legat trompele!

Am avut o noapte de coșmar, dureri, frică, foame, și o mare enigma…

Dimineața m-a vizitat doctorița Trică Elena. Era îngrozită.

-         Draga mea, pentru tine a fost ceasul rău și pisica neagră. Acum doamna încearcă să arunce pisica în grădina noastră dar tu nu aveai nici un orificiu, gaură pe uter. Aveai doar gheaguri, atât!

A fost cred că o săptămână de stat în spital dar pe doamna doctor foarte rar îmi era dat să o mai văd. Mă durea toată carnea, nu puteam vorbi mai tare sau strănuta. Mișcarea însemna durere, o durere ce-mi sfredelea pântecul. În ziua externării, doamna doctor a venit foarte detașată spunând:

-         Când vei veni la control, nu trebuie să mai vii prin policlinică sau spital. Vino direct la mine la cabinet, pe tine nu te va costa nimic! Respecți indicațiile scrise și totul va fi bine!

Mă aranjase bine doamna Farcaș. Știindu-mă vai de capul meu, o țigancă amărâtă cu doi copii, a considerat că este mult mai ușor și bine să-l ajute pe bărbatul meu să-și urce sculele în pod. Neglijența, neatenția, nepăsarea au făcut casă bună cu poziția pe care o ocupa pe atunci. Tăiase bucăți din mine fără să mă întrebe dacă vreau, mă măcelărise cu ușurința cu care ar fi tăiat un pepene. Nu știam mai nimic din ce avea să urmeze, la cabinet la ea nu am avut niciodată curajul să mă duc, îmi era frică și rușine să-i cer o consultație fără bani. Nelu era liniștit că scăpase de o grijă și după mintea lui ar fi trebuit să-i fiu mereu la dispoziție căci doamna doctor îl asigurase că nu va mai avea moștenitori. Îmbătrâneam cu fiecare clipă, cu fiecare lună când nu-mi mai venea sorocul femeiesc neliniștea mea creștea odată cu neputința de a-mi plăti o consultatie la un medic ginecolog bun, care să mă ajute să-mi deslușesc stările de frică și părăsire ce se adăpostise în inimă și pântece. Eram ciuntită și disperată că nu aveam cu cine vorbi despre toate schimbările violente ce apăreau în mine. Târziu, după divorț am aflat ce mi se întâmplase. Mai târziu am aflat că de fapt nu mai rămăsese în mine decât un bont de col uterin, ovarele si trompele legate definitive și irevocabil.

Strada și-a pus amprenta pe minte, trup și suflet. Eram doar un câine credincios celui care-i întindea mâna și paznic de nădejde puilor care abia începeau să între în tainele vieții.

 Umbrele trecutului s-au întins până în aceste zile. Manevrele greșite de atunci și iresponsabilitatea unei femei ce a ales să vindece alte femei m-au trimis din nou în sala de operație. O altă traumă, o experiență dureroasă generatoare de neliniști, chiar dacă de această data am fost pe mâinile bune ale doctorului Moga, un medic care știe ce face.

 Iresponsabilitate, malpraxis, nepăsare sau poate chiar resentimente rasiale, oricare dintre ele ar fi fost acum nu mai contează. O enigmă pentru mine cât și pentru lungul șir de medici de-a lungul anilor care se contraziceau sau pur și simplu ridicau din umeri. Că vorba aia: ”când ești ghinionist, găsești un cui și în pizdă!”